Petrișor Peiu: România a depășit 3% din PIB deficit bugetar după doar 4 luni, dublu decât anul trecut, respectiv cu 30 de miliarde de lei mai mult! În ritmul actual, ajungem la peste 11% deficit până la sfârșitul anului, informează ”solidnews.ro” .
”Execuția bugetară pe 4 luni ale anului 2024 ne arată că deja am depășit 3% din PIB deficit bugetar, deficit pe care, conform Tratatului de la Maastricht, ar fi trebuit să-l avem la sfârșitul anului. Deficitul bugetar pe 4 luni de anul acesta este dublu (ca pondere în PIB) față de cel de anul trecut, înregistrându-se o creștere de 30 de miliarde de lei.
Cheltuielile au crescut de două ori mai repede decât veniturile, față de anul trecut: cheltuielile cu 30%, veniturile cu 15%. Acest indicator ne arată clar că actuala putere politică face niște cheltuieli extrem de nesăbuite. Dacă menținem actualul ritm și dacă luăm în calcul că anul trecut România a avut un deficit bugetar de 5,7%, atunci tindem să ne dublăm deficitul anul acesta și să ajungem la un procent îngrijorător de peste 10%. Nu există niciun astfel de precedent în Europa în ultimul secol (în vreme de pace). Vorbim de o națiune care se află de 8 decenii în pace, care are o creștere economică importantă (printre cele mai mari din Europa), dar care ajunge la astfel de procente ale deficitului bugetar.
O astfel de tendință nu poate fi inversată cu ușurință, ci va fi nevoie de o suferință îndelungată și grea pentru a fi compensate pierderile, iar totul se va răsfrânge asupra populației. În valori absolute, anul trecut România a înregistrat un deficit bugetar de 90 de miliarde de lei. Dacă ne dublăm deficitul bugetar și ajungem la 180 de miliarde de lei deficit bugetar, situația va fi de-a dreptul catastrofală.
România se află în al cincilea an consecutiv de deficit bugetar excesiv (trecut de pragul de 3%). Sunt suficiente semnale de alarmă care ar trebui să ne sperie. Dovada faptului că se administrează foarte prost economia și că guvernanții au cheltuieli total nesăbuite este tocmai creșterea cheltuielilor cu bunurile și serviciile de 25% în primele 4 luni din 2024, față de aceeași perioadă a anului 2023, se menționează pe ”solidnews.ro” .
Citește art. integral pe ”solidnews.ro” .
Foto: ”freepik.com” .