Maica Domnului Prodomița – Stareța Schitului Darvari
În sâmbăta aceasta(nn. 12 Iulie), obștea Schitului Darvari se pregătește să prăznuiască Icoana Maicii Domnului Prodomița – nu doar ca o sărbătoare a unui chip pictat, ci ca o întâlnire cu însăși cea care, de 103 ani, binecuvintează această vatră monahală din inima Bucureștiului.

Este, fără îndoială, cea mai veche icoană a Maicii Domnului Prodomița din țară, pictată în anul 1922, la inițiativa și cu binecuvântarea părinților de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. La vremea aceea, obștea Prodromului, aflată într-o perioadă de mari lipsuri materiale, trimitea în România călugări pentru a strânge ajutoare . Familiile boierești din București, printre care și neamul Darvari, și-au deschis casele și inimile , oferind găzduire și sprijin.
Însă părinții athoniți, deși trimiși cu ascultare în lume, trăiau un dor negrăit: dorul după icoana Maicii Domnului Prodomița – chipul făcător de minuni de la Schitul lor din Athos .
De aceea, cu binecuvântarea starețului Simeon Ciomandra, s-a pictat o icoană după izvodul celei originale, în același duh, în același loc sfânt, la Schitul Prodromu. A fost sfințită acolo, lângă Icoana de origine, și apoi trimisă la București, unde a fost așezată în biserica Schitului Darvari.

Astfel, Maica Domnului Prodomița a devenit parte vie a istoriei acestui loc.
Generații întregi de călugări, preoți și credincioși și-au plecat genunchii în fața ei. Și tot atâtea generații pot da mărturie: rugăciunile aduse în fața acestui chip nu rămân fără răspuns. Unele vindecări au fost trupești, altele lăuntrice. Unele zgomotoase, altele tainice. Dar toate – minunate.
Mulți vin, se roagă cu lacrimi și pleacă în tăcere. Dar și mai mulți se întorc ca să mulțumească. Și aproape toți spun la fel: „s-a făcut mai bine decât ne-am fi putut noi închipui.”

De aceea, îi chemăm pe toți cei care doresc să trăiască o minune vie – nu ca spectatori, ci ca oameni atinși de privirea Maicii Domnului.

Nu vă cheamă doar obștea Schitului Darvari. Vă cheamă însăși Stareța acestei mănăstiri – Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în Icoana sa Prodomița.
Priviți-o. Și lăsați-vă priviți. Lăsați-o pe ea să vă grăiască.
Ea știe cum să coboare în cele mai închise odăi ale sufletului
Cei care au venit știu: Darvariul este o poartă a harului.
Iar Stareța lui – Maica Prodomița – nu lipsește niciodată de la slujbă.
Program:
Vineri – 17:00: Vecernia mare cu Litia
Sâmbătă – 08:00: Utrenia și Sf. Liturghie
– Schitul Darvari – pagina web oficială
– Schitul Darvari – pagina facebook
Accesează și:
– Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa – ”doxologia.ro”















