În seara de joi, 29 octombrie 2026, după procesiunea „Calea Sfinților și Drumul Crucii”, arhimandritul Zenovie, starețul Mănăstirii Nechit, a rostit un amplu cuvânt duhovnicesc despre cinstirea sfinților, puterea mijlocirii lor înaintea lui Dumnezeu, purtarea Crucii, lumina credinței și legătura vie dintre Biserica de pe pământ și Biserica din ceruri. Având ca punct de plecare prezența sfintelor moaște, atât a celor păstrate de multă vreme în patrimoniul duhovnicesc al mănăstirii, cât și a celor sosite recent din diferite colțuri ale lumii, părintele stareț a vorbit despre sfințenie ca mărturie a iubirii față de Dumnezeu, despre puterea jertfei și despre comuniunea neîntreruptă dintre credincioși și sfinți.
„Sfinții au ieșit în întâmpinarea noastră” – acesta a fost mesajul central al cuvântului rostit de părintele stareț, un îndemn la apropierea de Dumnezeu, la redescoperirea prieteniei cu sfinții și la înțelegerea faptului că adevărata întâlnire cu aceștia nu se încheie odată cu procesiunea, ci trebuie să continue prin felul în care fiecare își trăiește viața.
În ajunul prăznuirii Sfinților Mucenici Zenovie și Zenovia, ocrotitorii spirituali ai acestui așezământ monahal, Mănăstirea Nechit a devenit locul unei întâlniri duhovnicești aparte, în care moaștele a peste 620 de sfinți, rugăciunea soborului de preoți și evlavia pelerinilor au alcătuit o mărturie impresionantă despre unitatea Bisericii lui Hristos.
Părintele stareț și-a început cuvântul printr-o adresare caldă către credincioșii și pelerinii care au ales să fie prezenți la procesiune, în ciuda frigului și a vremii de toamnă.
Pornind de la versetul din Epistola către Evrei: „De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte” (Evrei 12, 1), părintele a explicat că întâlnirea cu sfinții presupune mai mult decât simpla participare la o slujbă sau la o procesiune. Ea presupune deschiderea inimii și dorința de a merge pe urmele celor care și-au închinat viața lui Hristos.
„Este seara dinaintea hramului, seara în care poarta mănăstirii stă deschisă mai larg decât în oricare alta, și voi ați venit. Ați venit pe o vreme friguroasă, sub un cer greu de nori, ați lăsat acasă căldura sobei și odihna unei zile de muncă și ați urcat pe valea Nechitului, între munții Tazlăului și ai Tarcăului, pentru că ați simțit, fără să vi-o spună nimeni, că în seara aceasta nu se cuvine să lipsiți.”
Părintele stareț a oferit apoi o imagine deosebit de sugestivă, comparând întâmpinarea sfinților cu primirea unor prieteni dragi, care vin în casa noastră după un drum îndelungat.
„Așa face omul care are inimă: când prietenii cei mari ai casei sunt pe drum, el nu așteaptă la fereastră, ci iese în calea lor. Nici frigul care ne strânge degetele pe lumânare, nici vântul care ne clatină flacăra nu sunt lucruri fără rost în rânduiala lui Dumnezeu, căci tocmai pe asemenea drumuri au mers cei pe care îi întâmpinăm.”
În această imagine se regăsește întreaga semnificație a procesiunii de la Mănăstirea Nechit. Credincioșii nu au ieșit doar să însoțească raclele, ci să întâmpine, cu rugăciune și evlavie, pe cei care au devenit prietenii lui Dumnezeu și mijlocitori pentru oameni.
Tezaurul duhovnicesc al Mănăstirii Nechit – sfinții care au venit din diferite colțuri ale lumii
Unul dintre cele mai importante momente ale predicii a fost prezentarea sfintelor moaște care se află în patrimoniul duhovnicesc al Mănăstirii Nechit, precum și a noilor odoare sfinte care au ajuns recent în această vatră monahală.
Părintele Zenovie a subliniat că Mănăstirea Nechit nu a fost niciodată o casă lipsită de ocrotirea sfinților, rugăciunea așezământului fiind sprijinită de-a lungul timpului de mijlocirea ocrotitorilor și a sfinților ale căror moaște sunt păstrate aici.
Între aceștia se numără Sfântul Nechita, ocrotitorul mănăstirii, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ierarh Spiridon, ale cărui odoare includ papucul păstrat întreg în acest așezământ, precum și Sfinții Mucenici Zenovie și Zenovia, prăznuiți în fiecare an la 30 octombrie.
”În vremea din urmă”, acest tezaur s-a îmbogățit cu noi mărturii ale sfințeniei, provenite din locuri îndepărtate, din Alaska, Siria, Mesopotamia, Roma și ținutul Pontului.
Părintele stareț a evidențiat sosirea moaștelor Cuvioasei Maici Olga din Kwethluk, Alaska, și ale Sfântului Ierarh Rafael de Brooklyn, două personalități duhovnicești provenite din lumi foarte diferite, dar unite prin aceeași dragoste față de Hristos.
„O preoteasă a tundrei înghețate și un episcop al marilor orașe se întâlnesc în seara aceasta într-o mănăstire de munte din Moldova, pentru că Hristos nu cunoaște hotarele pe care noi le tragem pe hărți. Dumnezeu ne-a dat aceste moaște ca să aflăm că Biserica este o singură familie, de la Alaska până la Neamț, și că în ea nu e nimeni străin. Să facem, așadar, loc fiecărui sfânt ca unui oaspete, mai întâi în inimă și abia apoi în biserică.”
Cuvioasa Maică Olga din Alaska – smerenia unei mame care și-a transformat viața în slujire
Un loc aparte în cuvântul părintelui stareț l-a ocupat Cuvioasa Maică Olga din Kwethluk, Alaska, o femeie din comunitatea yup’ik, mamă a treisprezece copii, cunoscută pentru viața sa de smerenie, rugăciune și slujire a aproapelui.
Părintele a amintit că părinții i-au dat numele Arrsamquq, care în limba comunității sale înseamnă „cea smerită”.
„Olga n-a ținut predici și n-a făcut lucruri mari în ochii lumii: a frământat prescura pentru Sfânta Liturghie, a cusut haine groase pentru cei care înghețau, a ajutat femeile la naștere, a ascultat fără să judece pe cei striviți de viață, iar când boala a ajuns la ea, în anul 1978, a purtat-o fără să se plângă până la adormirea din 8 noiembrie 1979, când, povestesc cei care au fost de față, gheața râului s-a muiat ca să poată trece bărcile din satele vecine și păsări care de mult ar fi trebuit să plece spre sud au apărut pe cer.”
Părintele a amintit și descoperirea sfintelor sale moaște, în anul 2024, dintr-un mormânt prins de ger, unde, potrivit relatării sale, osemintele aveau culoarea mierii, iar baticul și vălul de mireasă se păstraseră întregi.
Cuvioasa Olga a devenit, în cuvântul părintelui stareț, imaginea mamei creștine care își transformă întreaga existență într-o slujire continuă. Ea ne amintește că sfințenia nu este rezervată doar celor care au avut o misiune publică sau au săvârșit lucruri cunoscute de întreaga lume.
Uneori, sfințenia se ascunde în bucătăria unei case, în grija pentru copii, în ajutorul oferit unei femei aflate în suferință, într-o haină cusută pentru un om sărac sau într-un cuvânt de mângâiere.
Sfântul Ierarh Rafael de Brooklyn – episcopul care a străbătut un continent pentru credincioșii săi
Alături de Cuvioasa Olga, părintele a vorbit despre Sfântul Ierarh Rafael de Brooklyn, de neam sirian, născut la Beirut din părinți damasceni.
În anul 1904, acesta a devenit primul episcop ortodox hirotonit pe pământ american, asumându-și o misiune pastorală dificilă, într-un teritoriu vast, în care numeroase comunități ortodoxe aveau nevoie de îndrumare și de prezența unui păstor.
Părintele stareț a subliniat că Sfântul Rafael a fost un om al drumului, care a străbătut continentul american pentru a ajunge la credincioșii săi, slujind Sfânta Liturghie în casele oamenilor acolo unde nu existau biserici și încercând să aducă pace acolo unde comunitățile erau dezbinate.
„A fost omul drumului: a trecut oceanul, a străbătut într-o singură călătorie patruzeci și trei de orașe, a slujit Liturghia în casele oamenilor acolo unde nu exista biserică.”
Prin viața Sfântului Rafael, credincioșii au fost chemați să înțeleagă că adevăratul păstor nu își abandonează turma, indiferent cât de grele sunt împrejurările.
Sfinții Efrem Sirul și Isaac Sirul – pocăința transformată în rugăciune și cântare
Din Răsărit au fost evocați doi mari părinți ai pocăinței și ai rugăciunii, pe care Biserica îi pomenește împreună, la 28 ianuarie: Sfântul Efrem Sirul și Sfântul Isaac Sirul.
Părintele stareț a vorbit despre Sfântul Efrem Sirul, născut la Nisibe în jurul anului 306, unul dintre cei mai cunoscuți imnografi și dascăli ai spiritualității creștine răsăritene.
Cunoscut drept „Harpa Duhului”, Sfântul Efrem a lăsat Bisericii o bogată moștenire de imne, rugăciuni și cuvinte de învățătură despre pocăință, Maica Domnului, Crucea lui Hristos și viața duhovnicească.
Părintele a amintit că Sfântul Efrem a fost botezat de episcopul Iacov și că scrierile sale au rămas până astăzi o adevărată comoară a spiritualității ortodoxe.
Alături de el a fost prezentat Sfântul Isaac Sirul, monah din veacul al VII-lea, care a fost ales episcop al cetății Ninive, dar care, după numai câteva luni, a renunțat la slujirea episcopală pentru liniștea și rugăciunea pustiei.
Cuvintele sale despre milostivire, smerenie și iubirea față de întreaga creație continuă să hrănească sufletele credincioșilor și ale monahilor.
Din viețile celor doi părinți, părintele stareț Zenovie a desprins o învățătură deosebit de frumoasă:
„De la amândoi învățăm că pocăința nu este tristețe, ci cântec.”
O afirmație care concentrează în câteva cuvinte sensul profund al vieții duhovnicești: pocăința nu trebuie înțeleasă ca o simplă întristare pentru greșelile săvârșite, ci ca o întoarcere către Dumnezeu, însoțită de nădejde, rugăciune și bucuria iertării.
Sfântul Simpliciu, Sfântul Marcel și Sfânta Macrina cea Bătrână
Din Roma au fost pomeniți Sfântul Mucenic Simpliciu și Sfântul Sfințit Mucenic Marcel, două exemple de mărturisire a credinței în vremuri de prigoană.
Sfântul Simpliciu, senator roman, a ales să primească Botezul și să-L mărturisească pe Hristos, împreună cu cei din casa sa, chiar dacă această alegere însemna renunțarea la siguranța și prestigiul oferite de poziția socială.
Părintele a subliniat că viața sa ne arată că nicio dregătorie lumească nu poate cântări mai mult decât fidelitatea față de Dumnezeu.
Despre Sfântul Marcel, episcopul Romei, părintele a evocat suferințele îndurate în timpul prigoanei, când a fost pus să hrănească animalele într-un grajd amenajat în fostul lăcaș de rugăciune al Sfintei Luchina.
Din această mărturie, părintele a desprins o concluzie puternică: „De la el învățăm că adevăratul păstor nu își părăsește turma nici atunci când turma lui a ajuns un grajd, iar de la senatorul cel botezat, că nicio dregătorie a lumii nu cântărește cât o mărturisire a lui Hristos.”
În continuare, părintele stareț a evocat-o pe Sfânta Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa.
Viața acesteia reprezintă o mărturie despre puterea credinței transmise în familie, despre rolul bunicilor în formarea sufletească a copiilor și despre importanța educației creștine.
În timpul prigoanelor, Sfânta Macrina și soțul său au fost nevoiți să-și părăsească locuința și averea, găsindu-și adăpost în pădurile Pontului, unde au trăit ani îndelungați în lipsuri și rugăciune.
După încetarea persecuțiilor, Sfânta Macrina și-a dedicat viața creșterii nepoților, transmițându-le credința și învățăturile primite de la Sfântul Grigorie Făcătorul de Minuni.
Familia sa a dat Bisericii mari sfinți și părinți duhovnicești, între care se numără Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru al Sevastiei și Sfânta Macrina cea Tânără.
Părintele stareț a evidențiat semnificația profundă a acestei moșteniri spirituale:
„Poate nu e întâmplător că, în ajunul praznicului a doi frați, Zenovie și Zenovia, ni se aduce în casă tocmai o bunică ce a ținut o familie întreagă pe drumul sfințeniei, și fiecare bunic și fiecare bunică de aici ar face bine să se întrebe, în seara aceasta, ce sădește în sufletele nepoților. Atâția sfinți, din atâtea locuri și din atâtea veacuri, n-au venit ca să ne umple de uimire, ci ca să ne arate cât de încăpător este cortul în care ne-a chemat Dumnezeu să locuim, iar întrebarea care rămâne pentru fiecare dintre noi este una singură: avem loc în inimă pentru cei pe care Domnul i-a așezat în casa noastră?.”
Cum au trăit și ce sunt sfinții pentru noi
O altă parte importantă a predicii a fost dedicată înțelegerii sfințeniei și a modului în care viețile celor pomeniți pot deveni exemple pentru fiecare creștin.
Pornind de la îndemnul Apostolului Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13, 7), părintele stareț a explicat că sfinții nu trebuie priviți ca oameni care au aparținut unei categorii aparte, inaccesibile credincioșilor de rând.
Dimpotrivă, ei au fost oameni care au trăit în condiții concrete, au cunoscut suferința, teama, boala, lipsurile și încercările vieții, dar au ales să rămână aproape de Hristos.
„Sfinții nu sunt făcuți dintr-un aluat deosebit, ci sunt oameni care au luat în serios cuvintele Evangheliei.”
Această afirmație a stat la baza întregului îndemn adresat credincioșilor.
Cuvioasa Olga a fost mamă și slujitoare a aproapelui. Sfântul Rafael a fost păstorul care a străbătut un continent pentru a-și găsi credincioșii. Sfânta Macrina a fost bunica prin rugăciunea căreia o familie întreagă a devenit o adevărată dinastie de sfinți. Sfântul Zenovie și Sfânta Zenovia, cei doi frați din Egeea Ciliciei, au ales să rămână împreună în mărturisirea credinței, chiar și în fața morții.
Din toate aceste exemple, părintele a desprins o învățătură esențială:
„Niciunul dintre ei nu și-a ales locul și vremea în care a trăit, dar fiecare a făcut din locul și din vremea lui un drum spre cer.”
Prin urmare, sfințenia nu este un ideal rezervat monahilor, ierarhilor sau celor care au trăit în primele veacuri creștine. Ea poate fi cultivată și dobândită în viața de familie, în mijlocul comunității, la locul de muncă, prin grija față de copii și răbdarea în fața încercărilor vieții.
Părintele stareț Zenovie a adresat celor prezenți un îndemn care merită păstrat în inimă:
„Să nu ne mai întrebăm dacă și noi am putea fi sfinți în casă, în ogradă și la locul nostru de muncă, ci să ne întrebăm ce iubire ne lipsește.”
Sfinții, prieteni care ne țin de mână
Una dintre cele mai emoționante teme ale predicii a fost legătura dintre credincioși și sfinți.
Părintele stareț a explicat că sfinții nu sunt doar personalități ale trecutului, ale căror vieți sunt păstrate în cărțile bisericești, ci sunt membri vii ai Bisericii, aflați în comuniune cu Hristos și mijlocitori pentru cei care le cer ajutorul.
Pornind de la cuvintele Mântuitorului: „Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.” (Matei 5, 14), părintele a vorbit despre sfinți ca despre prieteni care au trecut prin încercările vieții pământești și au ajuns la împlinirea pe care fiecare creștin o caută.
„Sfinții sunt prieteni vii ai lui Dumnezeu și ai noștri, care au mers pe același pământ, au avut aceleași frici și aceleași boli și au ajuns acolo unde noi sperăm să ajungem.”
Părintele a explicat și învățătura ortodoxă despre cinstirea sfinților și a sfintelor moaște, arătând că Biserica nu îi cinstește pe sfinți ca pe niște dumnezei, ci îi cheamă să se roage pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
„Biserica nu se roagă lor ca unor dumnezei, ci îi roagă să se roage pentru noi, așa cum rugăm un frate mai tare în credință să ne țină locul la capătul patului unui bolnav, și Scriptura spune limpede că prețuiește această legătură: „Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui” (Psalmul 115, 6), iar Mântuitorul făgăduiește că „cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua.” (Matei 10, 41).”
Totodată, părintele Zenovie a explicat că trupurile sfinților au fost și rămân temple ale Duhului Sfânt, iar harul lui Dumnezeu nu se desparte de cei care L-au iubit și I-au închinat întreaga viață. Astfel, sfintele moaște rămân mărturii vii ale prezenței și lucrării Duhului Sfânt în sfinții lui Dumnezeu.
Pentru a ilustra această taină, părintele a folosit o imagine deosebit de sugestivă:
„Trupurile care au fost temple ale Duhului Sfânt nu rămân lipsite de har, ci poartă, cum poartă fierul înroșit puterea focului, nu prin firea lui, ci prin împărtășire, lucrarea lui Dumnezeu în sfinții Săi.”
Sfinții nu sunt doar exemple pe care trebuie să le admirăm, ci și sprijin în momentele în care simțim că nu mai putem merge singuri.
„Sfântul este cel care ne arată că Evanghelia se poate trăi și ne face să ne rușinăm de scuzele noastre, dar este, în același timp, cel care ne ia de mână când nu mai putem merge singuri.”
Iar părintele a continuat cu o întrebare care a dat măsura întregului cuvânt duhovnicesc:
„Cine are un sfânt de care să se țină nu mai pornește singur pe niciun drum. Ne ținem noi, oare, de cineva?”
Îndrăzneala sfinților înaintea lui Dumnezeu – puterea rugăciunii și cinstirea sfintelor moaște
O altă temă importantă a fost îndrăzneala pe care sfinții au dobândit-o înaintea lui Dumnezeu prin viața lor de credință.
Pornind de la cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.” (Iacov 5, 16), părintele stareț a explicat că sfinții nu sunt doar modele de urmat, ci și rugători pentru cei care se luptă cu încercările vieții.
„Sfinții nu sunt pentru noi doar amintiri frumoase din cărțile de odinioară, ci oameni care au dobândit, prin viața lor, ceea ce Biserica numește îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.”
Părintele a comparat această mijlocire cu legătura dintre un frate mai mare și unul mai mic, în care cel care a dobândit încrederea tatălui poate cere ajutor și pentru fratele său.
Apoi a amintit două mărturii biblice importante despre lucrarea harului dumnezeiesc prin cele sfinte.
Prima este minunea petrecută la mormântul prorocului Elisei, când un mort a înviat după ce trupul său s-a atins de oasele prorocului (IV Regi 13, 21).
Apoi, a făcut trimitere la relatarea din Faptele Apostolilor, unde sunt descrise minunile săvârșite de Dumnezeu prin Sfântul Apostol Pavel: „Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei.” (Faptele Apostolilor 19, 12).
Pornind de la această mărturie, părintele a făcut legătura cu ștergarele purtate de credincioși în timpul procesiunii.
A explicat că acestea nu trebuie privite ca obiecte sau tradiții populare, ci pot deveni semne ale credinței și ale dorinței de a primi binecuvântarea lui Dumnezeu.
”Minunea nu este însă un spectacol pentru ochii lumii, ci semnul iubirii lui Dumnezeu, Care nu-i uită pe cei ce L-au iubit și, prin ei, nu-i uită nici pe cei care îi cheamă în ajutor.”
Părintele Zenovie a amintit și evlavia poporului român față de sfintele moaște, evocând pelerinajele la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și la sfinții din mănăstirile Moldovei.
El a subliniat că oamenii nu parcurg drumuri lungi doar din obișnuință, ci pentru că au încredere în rugăciunea sfinților și au trăit, de-a lungul generațiilor, experiența mângâierii și a ajutorului primit prin mijlocirea lor.
Dar cinstirea sfinților presupune și asumarea exemplului lor.
„Cine cere ajutorul sfinților trebuie să le ceară și pilda, căci nu putem să-i rugăm să se roage pentru noi și, în același timp, să trăim ca și cum n-am avea nimic de învățat de la ei. Sfântul Apostol Pavel le spunea corintenilor: „Fiți următori ai mei, precum și eu sunt al lui Hristos” (I Corinteni 11, 1), și tot așa ne spun astăzi Olga, Rafael, Macrina, Zenovie și Zenovia, fiecare prin viața sa. Să nu plecăm de lângă sfinți numai cu o rugăminte împlinită, ci și cu hotărârea de a semăna, măcar puțin, cu ei.”
Este un îndemn fundamental pentru fiecare creștin: să nu caute doar ajutorul sfinților, ci și puterea de a trăi asemenea lor.
„Calea Sfinților și Drumul Crucii” – Crucea merge înaintea tuturor
„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie.” (Luca 9, 23)
Procesiunea din ajunul hramului a avut o semnificație aparte, iar părintele stareț a explicat înțelesul celor două denumiri care alcătuiesc numele acestui moment duhovnicesc.
„Calea sfinților” este drumul pe care au mers ei: îngust, nepământesc, plin de lepădări, dar cu lumină la capăt, iar „Drumul Crucii” este drumul pe care a mers întâi Hristos, ca să nu rămână niciunul dintre aceștia fără povățuitor.”
Părintele arhiman. a insistat asupra ordinii în care se desfășoară procesiunea: Crucea merge înainte, urmată de icoane și apoi de sfintele moaște.
Această rânduială are o semnificație profundă, pentru că niciun sfânt nu poate fi înțeles în afara lui Hristos.
„Toți sfinții au ajuns sfinți pentru că au venit după Hristos, și nu pentru că ar fi mers înaintea Lui.”
Procesiunea în jurul mănăstirii nu este, așadar, o simplă plimbare dintr-un loc în altul, ci o mărturisire a credinței și o aducere-aminte că fiecare creștin este chemat să meargă în urma Crucii.
Părintele stareț a vorbit apoi despre crucea pe care fiecare om o poartă în propria viață.
”Crucea care merge în seara aceasta în fruntea procesiunii nu este însă numai cea de lemn, purtată pe brațe, ci și chipul crucii pe care fiecare dintre noi o duce în viața lui, adesea fără să o vadă nimeni. Pentru unul, crucea este boala care nu mai trece, pentru altul un copil plecat departe sau rătăcit de la casa părintească, pentru altul singurătatea bătrâneții, datoriile, o căsnicie greu de purtat sau o nedreptate pe care nu o poate îndrepta, și fiecare dintre noi ar vrea, în ceasul greu, să-și lase crucea jos și să meargă mai departe fără ea.”
În fața acestor încercări, omul este adesea tentat să renunțe, să se îndepărteze de Dumnezeu sau să creadă că suferința sa nu are niciun sens.
Dar părintele Zenovie a explicat că Hristos nu ne cere să căutăm suferința, ci să nu ne pierdem credința atunci când ea vine.
„Mântuitorul nu ne cere să ne căutăm singuri cruci, dar ne cere să o primim pe aceea pe care viața ne-o așază pe umeri și să o purtăm după El, pentru că o cruce dusă de unul singur strivește, pe când o cruce dusă împreună cu Hristos se face drum spre Înviere.”
A amintit și de Simon Cirineul, care a fost pus să poarte Crucea Mântuitorului pe drumul Golgotei (Luca 23, 26), subliniind că fiecare creștin este chemat să devină, la rândul său, sprijin pentru cel aflat în suferință.
„Și noi suntem chemați să fim unii pentru alții un Simon”, a fost îndemnul părintelui, care a făcut legătura cu îndemnul apostolic: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).
Ștergarul de pe umeri – semnul slujirii, al bucuriei și al legăturii dintre cer și pământ
Un element aparte al procesiunii de la Mănăstirea Nechit l-a reprezentat ștergarul purtat de credincioși pe umeri sau în jurul gâtului.
Părintele stareț a dedicat acestui simbol un moment special din predica sa, explicând că ștergarul poate fi înțeles prin prisma gestului de smerenie și slujire făcut de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină.
Înainte de Pătimirile Sale, ”Hristos Însuși, Domnul și Învățătorul, a luat un ștergar și S-a încins cu el, a turnat apă într-un lighean și a spălat picioarele ucenicilor, apoi le-a zis: „Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi” (Ioan 13, 15).”
„Ștergarul de pe umerii noștri este, așadar, ștergarul slujirii, prin care ne amintim că venim la sfinți nu ca să ne uităm, ci ca să slujim.”
Arhim. Zenovie a explicat că fiecare om poate deveni purtător al acestui ștergar prin gesturi simple, dar esențiale: ”să șteargă lacrima aproapelui, osteneala celui bătrân, rana celui singur. Mai e și ștergarul serii acesteia: ne va șterge, dacă va fi nevoie, picăturile de ploaie sau roua frigului de pe față, dar poate, pe nevăzute, și lacrimile pe care mulți le purtăm și pe care nu le arătăm nimănui.”
Totodată, părintele Zenovie a amintit de rolul ștergarului în tradiția românească, de la împodobirea icoanelor și primirea oaspeților, până la nunți și momentele de despărțire.
Ștergarul devine astfel un simbol care însoțește omul în cele mai importante praguri ale vieții.
„De la bucuria nunții până la lacrima despărțirii, pânza aceasta albă, țesută și cusută cu migală de mâinile mamelor și ale bunicilor noastre, este de față la toate pragurile vieții, ca o punte întinsă între om și Dumnezeu, între casă și biserică, între cei de aici și cei de dincolo.”
Părintele a încheiat printr-o formulare deosebit de frumoasă: „Dumnezeu S-a încins cu ștergar ca să ne slujească, iar noi ne încingem cu el ca să-I răspundem cu slujire și cu bucurie.”
Lumina și tămâia – rugăciunea care urcă spre cer
„Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.” (Psalmul 140, 2)
Un alt moment deosebit al cuvântului părintelui stareț a fost dedicat lumânărilor și tămâiei, două elemente care au însoțit întreaga procesiune.
Credincioșii au purtat lumânări aprinse în mâini, ocrotindu-le flacăra de frig și de vânt, în timp ce tămâia se ridica în aer din cădelnițe.
”Fiecare dintre voi ține în mână o lumânare, iar vântul și frigul fac din ea o încercare adevărată, pentru că flacăra mică se stinge ușor și trebuie ocrotită cu palma, cu pieptul și cu răbdarea.”
Părintele a explicat că lumânarea este un simbol al lui Hristos, Lumina lumii, dar și o imagine a jertfei pe care fiecare creștin este chemat să o aducă prin propria viață.
Ceara curată, pe care o dă albina, vorbește despre jertfa făcută fără prihană, iar lumina ei, despre Hristos, Care ne-a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).
„Dar lumânarea cea mai frumoasă este aceea care arde topindu-se, adică aceea care își dă propria substanță ca să aibă din ea lumină alții, și așa fac sfinții: se mistuie pentru frații lor. Când vă vedeți cu flacăra în palme, în frig, să vă aduceți aminte că lumina Evangheliei se păstrează tot așa, cu grijă și cu osteneală, iar Hristos ne spune: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).”
Așa cum lumânarea se consumă pentru a lumina, tot astfel omul este chemat să dăruiască din timpul, dragostea și puterea sa pentru binele celor din jur.
Părintele a făcut apoi legătura cu tămâia, pornind de la cuvintele Psalmistului: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta” (Psalmul 140, 2).
Făcând trimitere la vedenia Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan din Apocalipsă, părintele a amintit imaginea îngerului cu o cădelniță de aur care aduce tămâie înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților: „ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur dinaintea tronului”, iar „fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților” (Apocalipsa 8, 3-4).
Pornind de la această imagine biblică, părintele stareț a evidențiat legătura dintre lumânare și tămâie, două elemente care însoțesc rugăciunea și exprimă, prin mișcarea lor, legătura dintre pământ și cer:
„Lumânarea luminează în jos, peste pașii noștri, iar tămâia se înalță în sus, spre cer, și amândouă spun același lucru: rugăciunea care pornește dintr-o inimă aprinsă nu rămâne pe pământ.”
Părintele stareț a subliniat că tămâia nu reprezintă doar o rânduială bisericească, ci este și imaginea jertfei curate și a rugăciunii aduse înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, ea amintește că rugăciunea sfinților nu este despărțită de rugăciunea credincioșilor, ci se unește cu aceasta, într-o comuniune vie între cei de pe pământ și cei ajunși în Împărăția cerurilor.
În acest sens, a oferit o imagine deosebit de sugestivă, arătând că rugăciunile oamenilor, chiar și atunci când par neînsemnate în fața măreției cerești, sunt primite și așezate alături de rugăciunile sfinților.
”Tămâia este mireasma jertfei curate, dar și semnul că sfinții nu se roagă singuri, pentru că rugăciunile lor se amestecă cu ale noastre, ca și cum Cerul ar lua în brațe ofranda noastră mică și ar așeza-o lângă a lor.”
Un alt înțeles duhovnicesc profund a fost desprins din imaginea tămâiei care își răspândește mireasma numai atunci când atinge cărbunele aprins. Părintele a făcut o analogie între acest proces și încercările prin care trece omul, explicând că suferința poate deveni un prilej de întărire a credinței și de apropiere de Dumnezeu:
„Tămâia nu miroase până nu atinge cărbunele aprins, și tot așa omul nu răspândește mireasma credinței până nu trece prin focul necazului, de care sfinții nu au fugit.”
În continuare, arhim. Zenovie i-a îndemnat pe credincioși să nu se ferească de încercările vieții, ci să învețe să le transforme în prilejuri de rugăciune, avându-i pe sfinți drept călăuzitori și exemple de statornicie:
„Să nu ne ferim, deci, de cărbunii vieții noastre, ci să-i lăsăm pe sfinți să ne învețe cum se preface o durere în rugăciune și cum se păstrează, în frig și în vânt, o flacără vie.”
Astfel, lumânarea și tămâia, purtate în frigul serii, au devenit mai mult decât simple elemente ale procesiunii. Ele au exprimat, prin simbolistica lor, două dimensiuni ale vieții duhovnicești: lumina credinței care călăuzește pașii omului și rugăciunea care se înalță către Dumnezeu. Iar mesajul părintelui Zenovie a fost acela că nici suferința, nici încercările nu trebuie să stingă flacăra credinței, ci pot deveni, prin rugăciune și cu ajutorul sfinților, trepte ale apropierii de Dumnezeu.
Cei care au venit – jertfa pelerinilor și dragostea pentru casa lui Dumnezeu
„Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: «În casa Domnului vom merge!” (Psalmul 121, 1)
Părintele stareț Zenovie nu a uitat nici efortul celor care au ales să participe la procesiune, venind de la distanțe mai mari sau mai mici, în ciuda vremii reci.
A vorbit despre părinții care au venit cu copiii, despre cei care i-au sprijinit pe bătrâni, despre oamenii care au purtat în suflet propriile suferințe și griji, dar au găsit puterea de a ajunge la mănăstire.
„Mulți dintre voi ați făcut un drum lung, unii cu copii mici în brațe, alții cu bătrâni sprijiniți de umăr, alții cu boala din voi, cu supărarea din casă sau cu grija zilei de mâine, și ați venit pe o vreme care nu îndeamnă pe nimeni să iasă din casă.”
Părintele a arătat că fiecare pas făcut din dragoste pentru Dumnezeu are valoare înaintea Sa.
A amintit cuvintele Mântuitorului despre răsplata celui care oferă chiar și un pahar cu apă rece în numele unui ucenic, explicând că niciun gest de credință și nicio osteneală făcute cu dragoste nu rămân nerăsplătite.
„Vremea aceasta, cu frigul ei și cu norii ei, este jertfa voastră de seară, iar jertfa, în Biserică, nu se pierde, ci se așază înaintea lui Dumnezeu ca tămâia.”
Apoi, părintele a subliniat semnificația prezenței credincioșilor la această sărbătoare, rostind: „Nimeni nu v-a silit să veniți, nimeni nu v-a plătit pentru osteneală, ați venit din dragoste, iar dragostea este singura monedă pe care Cerul o primește fără să o cântărească.”
Ce se întoarce acasă cu tine – binecuvântarea care trebuie dusă în familie
În continuarea cuvântului său, arhim. Zenovie a vorbit despre ceea ce ar trebui să rămână în sufletul fiecărui pelerin după întâlnirea cu sfinții.
Pornind de la chemarea Mântuitorului: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28), părintele a explicat că omul nu trebuie să plece de la mănăstire doar cu amintirea unei procesiuni frumoase, ci cu o inimă întărită, cu mai multă pace și cu dorința de a-și schimba viața.
„Cine a venit în seara aceasta și s-a atins cu credință de raclele sfinților nu se întoarce acasă cu mâinile goale. Sfântul își ține făgăduiala față de cel care l-a primit: îi dă pace acolo unde era tulburare, iertare acolo unde se simțea încătușat de vinovăție, curaj acolo unde se temea, un sprijin în ceruri acolo unde se simțea singur pe pământ.”
Părintele stareț a evocat mijlocirea Cuvioasei Olga pentru mamele aflate în durerile nașterii, pentru cei îndoliați și pentru oamenii cu sufletele rănite de nedreptate.
„Așa lucrează sfinții: nu fac întotdeauna minuni care să uimească lumea, dar rămân lângă cel în suferință, îl țin de mână, îi aduc un gând bun și o liniște care nu vine de la oameni.”
Părintele a îndemnat credincioșii să nu se teamă să-și încredințeze durerile sfinților, să le vorbească în rugăciune și să ceară mijlocirea lor.
„Cine a purtat în seara aceasta o durere în inimă să o spună sfinților cu glas încet, cu lacrimi, cu nume, și să nu se îndoiască: sunt printre noi și aud.”
„Sfinții sunt aici” – Biserica, puntea vie dintre pământ și cer
Apropiindu-se de finalul predicii, părintele stareț Zenovie a reiterat ideea centrală a întregii seri: întâlnirea dintre credincioși și sfinți.
A adresat celor prezenți o întrebare deosebit de frumoasă: cine pe cine a întâmpinat, de fapt, în acea seară?
Credincioșii au ieșit în întâmpinarea sfinților, purtând lumânări și însoțind sfintele moaște, însă părintele a arătat că, într-un sens duhovnicesc, sfinții au fost cei care au venit mai întâi către oameni.
Prin sfintele lor moaște, aceștia au străbătut oceane, munți și granițe pentru a ajunge la Mănăstirea Nechit, în ajunul hramului Sfinților Mucenici Zenovie și Zenovia.
„Noi am ieșit în calea sfinților, e adevărat, cu lumânări și cu tămâie, dar ei au fost cei care au pornit cei dintâi: prin sfintele lor moaște au străbătut oceane și munți și au trecut granițe pe care unii dintre ei nu le-au trecut niciodată în viața lor pământească, ca să stea în ajunul hramului în Mănăstirea Nechit.”
Părintele a explicat că această întâlnire trebuie înțeleasă ca o împlinire a făgăduinței lui Hristos, Care le-a spus ucenicilor: „Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (Ioan 14, 18).
Sfinții sunt frații mai mari ai familiei creștine, cei care nu uită de cei rămași pe pământ și care îi poartă în rugăciunile lor înaintea lui Dumnezeu.
”Gândiți-vă la ei ca la niște oaspeți dragi, așteptați de mult, care vin să îmbrățișeze pe fiecare dintre noi: mama în doliu, tatăl încărcat de griji, copilul rănit, bătrânul uitat, bolnavul fără nădejde. Sfântul Zenovie și Sfânta Zenovia, ocrotitorii acestui așezământ, privesc din ceruri la fiii și fiicele casei lor și își cheamă prietenii la masă, pentru ca nimeni să nu plece flămând.”
Iar mesajul a fost unul puternic:
„Sfinții sunt dovada vie că Hristos a biruit moartea și că omul nu este lăsat în pustie. Cine pleacă în seara aceasta de aici cu inima mai ușoară să știe că nu se roagă singur. În ziua hramului, vor sta lângă noi la Sfânta Liturghie, iar noi vom sta lângă ei, fiindcă Biserica este un singur pod între pământ și cer, pe care urcă rugăciunile noastre și coboară mijlocirea sfinților.”
Părintele a continuat:
„Să nu ne temem de nimic, nici de frig, nici de vreme rea, nici de zilele ce vin, nici de moarte. Sfinții sunt aici.”
Acest cuvânt a reprezentat, poate, cea mai profundă mărturie a serii: Biserica nu este doar comunitatea credincioșilor care se adună în jurul Sfântului Altar, ci este o singură familie, în care cei de pe pământ și cei din ceruri rămân uniți în Hristos.
Mulțumirea părintelui stareț – recunoștință pentru toți cei care au făcut posibilă sărbătoarea
În ultima parte a cuvântului său, părintele stareț Zenovie, a dorit să aducă mulțumire tuturor celor care au sprijinit pregătirea hramului și desfășurarea momentelor duhovnicești de la Mănăstirea Nechit.
Revenind la simbolul ștergarului slujirii, părintele a vorbit despre oamenii care au muncit în tăcere, au dăruit din timpul și din agoniseala lor și au contribuit la pregătirea unei sărbători închinate lui Dumnezeu.
„Nicio sărbătoare nu se face numai cu rugăciune, ci și cu mâini care muncesc, cu inimi care dăruiesc și cu oameni care își lasă deoparte treburile lor ca să le facă pe ale lui Dumnezeu.”
Părintele a explicat că aceste gesturi de dărnicie nu trebuie privite doar ca sprijin material, ci ca forme concrete de slujire a Bisericii și a aproapelui.
”Sfântul Apostol Pavel, la sfârșitul epistolelor sale, îi pomenea pe nume pe cei care îl ajutaseră, ca să știe toată Biserica de osteneala lor, și nici noi nu putem face altfel. De aceea, înaintea sfinților și înaintea voastră, se cuvine să rostim câteva nume, nu ca să-i lăudăm pe oameni, ci ca să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ei.”
Printre cei cărora au fost adresate mulțumiri s-au numărat:
– Domnul Dragoș Pavăl, președintele Dedeman, împreună cu familia sa și cu toți ai săi, pentru sprijinul oferit mănăstirii în pregătirea hramului.
– Domnul Costel Corneanu și doamna Maria Corneanu, de la Ritmic S.R.L.
– Domnul Valentin Becali.
– Familia Mirela și Gabriel Ștefan.
– Familia Ioan și Lucia Paler.
– Familia Marius și Mirela Popescu.
– Domnul profesor George Schin și doamna Ionela Schin.
– Familia Costin și Georgiana Șerban.
– Reprezentanții societăților Medicorex și 2 Pași Brăhășești, prin Corneliu și Marinela Pintilie.
Părintele a mulțumit, de asemenea, familiei Afetelor, de la Pensiunea Afetelor din Pipirig, și Hotelului Victoria din Târgu Neamț, care au sprijinit cu dragoste pregătirea acestei sărbători.
Au fost adresate mulțumiri și reprezentanților administrației publice și ai instituțiilor care au fost alături de mănăstire:
– Domnului Vlad Grigorean, prefectul județului Neamț.
– Domnului George Mutu, primarul comunei Borlești.
– Domnului Constantin Cojocaru, primarul comunei Bălăceana, județul Suceava.
– Doamnei Lăcrămioara Cojocaru.
– Domnului Tudor Costoaia, șeful Postului de Poliție Borlești, împreună cu oamenii săi, pentru grija și măsurile de siguranță asigurate pe durata procesiunii.
Un cuvânt de recunoștință a fost adresat și celor care au contribuit la înfrumusețarea bisericii, a sfintelor racle și a icoanelor.
Părintele le-a pomenit pe Gabriela, Elena, Andreea și Mihaela, care ”au adus florile, au împletit ornamentele și au înfrumusețat biserica, raclele sfinților și icoanele, așa încât sfinții au ieșit în seara aceasta în procesiune ca dintr-o grădină.”
„Florile se vor ofili peste câteva zile, dar osteneala lor nu se ofilește înaintea lui Dumnezeu, Care a împodobit crinii câmpului mai frumos decât pe Solomon în toată slava lui (Matei 6, 28-30)”, a spus părintele stareț, evocând cuvintele Mântuitorului despre frumusețea crinilor câmpului.
Mulțumiri au fost adresate și întregii obști monahale de la Mănăstirea Nechit, ”părinților și fraților care au slujit, au cântat, au gătit și au vegheat, și tuturor celor de față care s-au ostenit fără să le pomenim numele, căci Dumnezeu îi știe pe fiecare”.
Nu au fost uitați nici cei ale căror nume nu au fost rostite, dar care au contribuit în tăcere, prin muncă, rugăciune și dăruire.
În încheierea acestui moment de recunoștință, părintele a rostit o rugăciune pentru toți binefăcătorii și ostenitorii:
„Domnul, Care n-a lăsat fără plată nici paharul cu apă rece, să le răsplătească însutit osteneala, să le binecuvânteze casele, familiile și lucrul mâinilor, și să le rânduiască, la ceasul de nevoie, oameni care să iasă și în calea lor, așa cum au ieșit ei astăzi în calea sfinților.”
Mănăstirea Nechit – o vatră de rugăciune, de comuniune și de apropiere de sfinți
La finalul predicii sale, părintele stareț i-a invitat pe credincioși să revină și în ziua următoare, la Sfânta Liturghie, pentru a participa la sărbătoarea hramului Sfinților Mucenici Zenovie și Zenovia.
Chemarea sa a fost una adresată tuturor, indiferent de vârstă, de locul din care au venit sau de încercările pe care le poartă în suflet.
„Mănăstirea vă așteaptă și la Sfânta Liturghie, în ziua hramului, cu aceeași bucurie cu care v-a primit în seara aceasta: veniți iarăși, aduceți-vă casele și copiii, aduceți-vă și lacrimile, și rămâneți laolaltă cu sfinții, cu toți cei care s-au ostenit și cu toți cei care s-au rugat pentru noi.”
Cuvântul părintelui stareț Zenovie a fost mai mult decât o evocare a vieților sfinților ale căror moaște se află la Mănăstirea Nechit. A fost o invitație la apropierea de Dumnezeu prin rugăciune, iubire, slujire și asumarea propriei cruci.
A vorbit despre o mamă din îndepărtata Alaska, despre un episcop care a străbătut un continent, despre marii părinți sirieni, despre o bunică din Pont care a crescut o familie de sfinți, despre mucenici care au ales moartea în locul lepădării de Hristos și despre oameni obișnuiți, care, prin credința și jertfa lor, au devenit mărturii vii ale Evangheliei.
Toate aceste vieți au fost aduse înaintea credincioșilor pentru a arăta că sfințenia nu ține de locul în care ne naștem, de vremea în care trăim sau de condiția socială pe care o avem, ci de felul în care Îl iubim pe Dumnezeu.
Iar poate cel mai frumos mesaj al serii rămâne acela că niciun om nu trebuie să-și poarte singur suferința, că fiecare poate găsi sprijin în rugăciunea Bisericii și că sfinții sunt aproape de cei care îi cheamă cu credință.
În vremurile de încercare, când sufletele caută alinare, iar inimile au nevoie de nădejde, Mănăstirea Nechit rămâne o vatră binecuvântată de rugăciune, în care omul Îl regăsește pe Dumnezeu, își află mângâierea sub ocrotirea sfinților și primește puterea de a-și duce mai departe crucea, cu credință și nădejde în Înviere.
„Să nu ne temem de nimic, nici de frig, nici de vreme rea, nici de zilele ce vin, nici de moarte. Sfinții sunt aici.”
Aceste cuvinte ale părintelui stareț pot rămâne în inimile tuturor celor care au participat la procesiunea din ajunul hramului, ca o chemare la credință, la nădejde și la statornicie în Hristos.
Binecuvântarea acestei seri este chemată să-i însoțească pe pelerini și dincolo de porțile mănăstirii, în casele și familiile lor, să le aducă pace în suflete, înțelegere, putere de iertare și dragoste statornică. Fiecare să ducă mai departe lumina rugăciunii și bucuria întâlnirii cu sfinții, prin faptele și trăirea de zi cu zi.
În încheiere, părintele stareț i-a încredințat ocrotirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și rugăciunilor tuturor sfinților pe credincioși, familiile și copiii acestora, pe ostenitorii și binefăcătorii Mănăstirii Nechit, rugându-L pe Dumnezeu să le răsplătească jertfa, să le binecuvânteze casele și să le dăruiască sănătate, pace și ocrotire în toate zilele vieții.
”Iar Dumnezeul sfinților, Cel minunat întru sfinții Săi, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Mucenici Zenovie și Zenovia, ocrotitorii acestui așezământ, ale Sfântului Nechita, ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Ierarh Spiridon, ale Cuvioasei Maici Olga, ale Sfântului Ierarh Rafael, ale Sfinților Efrem și Isaac, ale Sfântului Marcel, ale Sfântului Simpliciu, ale Sfintei Macrina și ale tuturor sfinților, să vă răsplătească osteneala drumului, să vă păzească de tot răul, să vă ocrotească casele, ostenelile și copiii, să vă mângâie la necaz, să vă întărească în credință și să vă întoarcă în pace la casele voastre, iar mâine să vă adune iarăși în casa Sa, spre bucuria hramului acestei sfinte mănăstiri, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Sfinților Mucenici Zenovie și Zenovia, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Accesează și:
– 30.10.2026: Sub ocrotirea Sf. Zenovie și Zenovia, rugăciune și binecuvântare la Mănăstirea Nechit. Întru mulți ani, Părinte Stareț Zenovie! – ”stiridigitale.ro”
– 27.10.2026: „Să ne rugăm împreună și unii pentru alții” – chemarea Pr. stareț Zenovie, de la Mănăstirea Nechit, la „Calea Sfinților” – ”stiridigitale.ro”
– 07.09.2026: Centura Sfântului Nectarie la Mănăstirea Nechit – rugăciune, sfinte moaște și veche tradiție monahală – ”stiridigitale.ro”
– 13.07.2026: Pr. stareț Zenovie, la Mănăstirea Nechit: „Dreptatea nu este a noastră; este a lui Dumnezeu. Noi o primim prin credință și o arătăm prin fapte” – ”stiridigitale.ro”
– 26.06.2026: „Glasul din pustie” – cuvântul arhim. Zenovie la hramul Schitului „Sf. Arsenie Mărturisitorul și Sf. Serafim cel Răbdător” – ”stiridigitale.ro”
– 16.06.2026: Arhim. Zenovie de la Mănăstirea Nechit: ”Iar noi, cei de azi, suntem chemați să fim sfinții de mâine” – chemarea Duminicii Sfinților Români – ”stiridigitale.ro”
– 30.05.2026: Pr. stareț Zenovie de la Mănăstirea Nechit : ”Roadele Duhului în grădina sufletului” – cuvânt de învățătură – ”stiridigitale.ro”
– 18.05.2026: ÎPS Pr. Iacov de Mytilene, primit cu aleasă bucurie de obștea Mănăstirii Nechit – ”stiridigitale.ro”
– 17.05.2026: Pr. stareț Zenovie de la Mănăstirea Nechit: „Am înlocuit rugul aprins al prezenței lui Dumnezeu cu notificările luminoase ale telefoanelor” – ”stiridigitale.ro”
– 26.04.2026: Cuvântul pr. stareț Zenovie la Măn. Nechit: ”Să fim făclii de Înviere” – ”stiridigitale.ro”
– 20.04.2026: Pr. Stareț Zenovie de la Măn. Nechit: ”Avem armele date de la început: pocăința, rugăciunea și postul” – predică despre viața duhovnicească și credință – ”stiridigitale.ro”
– 11.04.2026: Predica Părintelui stareț Zenovie în Vinerea Mare: „Adevăratul ocean de suferință al Vinerii Mari se află în inima Domnului” – ”stiridigitale.ro”
– 06.04.2026: Pr. stareț Zenovie(Nechit): „Cele mai bune mâini sunt mâinile înălțate la rugăciune, nu acelea care aclamează.” – ”stiridigitale.ro”
– 17.03.2026: Mănăstirea Nechit: Parastasul Arhimandritului Zenovie Ghidescu – întâlnire în rugăciune și veșnicie – ”stiridigitale.ro”
– 16.03.2026: Duminica Sfintei Cruci, în cuvântul părintelui stareț Zenovie de la Mănăstirea Nechit – ”stiridigitale.ro”
– 05.03.2026: Pr. Zenovie, starețul Mănăstirii Nechit: „Când omul se apropie de Dumnezeu, problemele care îl apăsau devin mai ușoare, iar sufletul capătă claritate” – ”stiridigitale.ro”
– 25.02.2026: Arhiman. Zenovie, starețul Mănăstirii Nechit: ”Postul nu este vreme de întristare, ci prilej de bucurie și iubire milostivă” – ”stiridigitale.ro”
– 18.02.2026: Arhimandritul Zenovie, starețul Mănăstirii Nechit – ”Pomelnicul, icoană a Împărăției” – ”stiridigitale.ro”
– 17.02.2026: Pr. stareț Zenovie, Mănăstirea Nechit: „Vă binecuvântez să intrați în această sfântă perioadă a Postului Mare nu cu fețele posomorâte, ci cu sufletul spălat de lacrimile iertării!” – ”stiridigitale.ro”
– 16.02.2026: Pr. arhiman. Zenovie de la Mănăstirea Nechit: ”Dragostea care refuză să uite și credința că rugăciunea străbate dincolo de moarte” – ”stiridigitale.ro”
– 13.02.2026: ”Timpul, șansa și cuvântul” – învățătura pr. arhiman. Zenovie de la Mănăstirea Nechit – ”stiridigitale.ro”
– 08.02.2026: Sfântul Maslu la Mănăstirea Nechit – Tăcere, rugăciune și pocăință adevărată – ”stiridigitale.ro”
– 27.01.2026: Taina Voii lui Dumnezeu și Pilda Arhanghelului Mihail – Cuvântul pr. arhiman. Zenovie la Mănăstirea Nechit – ”stiridigitale.ro”
– 24.01.2026: Sub semnul Preasfintei Treimi: Cuvânt de trezvie al pr. stareț Zenovie la Nechit despre Unirea românilor – ”stiridigitale.ro”
– 19.01.2026: Predica Pr. stareț Zenovie de la Mănăstirea Nechit – credință, recunoștință și comuniune în lumina Sfintei Treimi – ”stiridigitale.ro”
– 11.01.2026: Pr. Arhiman. Zenovie la Mănăstirea Nechit: Pilda celor trei prieteni ai omului – ”stiridigitale.ro”
– 01.11.2025: Mănăstirea Nechit – Cetate a rugăciunii și a credinței neclintite – ”stiridigitale.ro”
– 12.09.2025: Lacrimile lui Adam: Căderea, Pocăința și Mântuirea în Viziunea Sf. Siluan Athonitul – ”stiridigitale.ro”
– Mănăstirea Nechit – pagina oficială web
– Mănăstirea Nechit – pagina oficială Facebook
