Tokenizarea activelor financiare trece de la experimente tehnologice la tranzacții realizate în infrastructura piețelor tradiționale. Un moment important a fost marcat în iulie 2026, când Depository Trust Company (DTC-Instituție care păstrează în custodie titluri financiare și gestionează evidența deținerilor), parte a grupului american DTCC (Depository Trust & Clearing Corporation-Grup american care asigură infrastructura pentru păstrarea, compensarea și decontarea tranzacțiilor financiare), a procesat tranzacții reale cu active financiare reprezentate prin tokenuri digitale. În paralel, piața globală a activelor reale tokenizate continuă să se extindă, iar Uniunea Europeană dezvoltă cadrul juridic necesar integrării tehnologiei blockchain în finanțarea companiilor.
Schimbarea ar putea avea efecte importante asupra modului în care sunt transferate valorile mobiliare, sunt utilizate garanțiile financiare și obțin finanțare întreprinderile mici și mijlocii. În același timp, adoptarea la scară largă ridică întrebări esențiale despre protecția investitorilor, confidențialitatea datelor și securitatea infrastructurilor digitale.
Un administrator de active de peste 114.000 de miliarde de dolari introduce tranzacțiile tokenizate în producție.
Pe 15 iulie 2026, DTC a demonstrat că titlurile financiare păstrate în custodia sa pot fi reprezentate prin tokenuri și utilizate în tranzacții desfășurate în mediul operațional real. Instituția face parte din infrastructura centrală a piețelor de capital din Statele Unite și păstrează în custodie active evaluate la peste 114.000 de miliarde de dolari.
Evenimentul a reunit peste 30 de participanți din industria financiară, printre care administratori de investiții, bănci, burse și furnizori de infrastructură tehnologică. Printre instituțiile implicate s-au numărat BlackRock, JPMorgan, Goldman Sachs, Nasdaq, New York Stock Exchange, State Street și Vanguard.
Importanța acestei evoluții nu constă doar în utilizarea blockchainului, ci în integrarea sa în procesele care susțin funcționarea piețelor financiare tradiționale.
Tranzacțiile au acoperit șapte categorii de operațiuni: constituirea garanțiilor, împrumutul de titluri financiare, tranzacțiile repo cu titluri de stat americane, decontarea tranzacțiilor cu acțiuni, transferurile de acțiuni tokenizate și fluxurile de marjă pentru contrapărțile centrale.
Aceste procese sunt esențiale pentru lichiditatea piețelor. În sistemele convenționale, transferul activelor, verificările și decontarea pot presupune mai mulți intermediari și perioade în care capitalul rămâne blocat.
Prin utilizarea tokenurilor și a mecanismelor de decontare sincronizată, anumite operațiuni ar putea fi realizate mai rapid, cu o utilizare mai eficientă a garanțiilor și cu reducerea unor costuri operaționale. Beneficiile efective vor depinde însă de integrarea sistemelor, de regulile aplicabile și de adoptarea comercială.
Serviciul DTCC de tokenizare este programat pentru lansare în octombrie 2026, iar tranzacțiile din iulie reprezintă un pas important în pregătirea acestuia.
Ce înseamnă, concret, tokenizarea unui titlu financiar?
Tokenizarea presupune reprezentarea digitală a unui activ sau a unor drepturi economice asociate acestuia, prin intermediul unui token înregistrat într-un sistem informatic bazat pe tehnologia registrelor distribuite — DLT (Distributed Ledger Technology).
În cazul modelului implementat de DTC, tokenizarea nu presupune emiterea unor acțiuni complet noi pe blockchain. Sunt reprezentate poziții aferente unor titluri de valoare pe care instituția le deține deja în custodie.
Titlurile eligibile sunt transferate contabil într-un cont digital colectiv, iar participantul primește o reprezentare tokenizată a drepturilor sale asupra poziției respective. Structura juridică tradițională a deținerii este păstrată, iar registrul oficial al drepturilor tokenizate este administrat prin sistemul instituției.
La lansare, universul de active eligibile este limitat la anumite acțiuni din indicele Russell 1000, fonduri tranzacționate la bursă care urmăresc indici majori și titluri de stat americane.
Această distincție este fundamentală: un token care reprezintă un drept asupra unui titlu păstrat în custodie nu este neapărat echivalent cu un instrument financiar emis și înregistrat nativ pe blockchain.
Modelul american urmărește să modernizeze transferul și utilizarea activelor existente fără restructurarea integrală a cadrului juridic. Alte modele permit emiterea instrumentelor financiare direct într-un registru DLT, în condițiile legislației aplicabile.
Cele două abordări pot coexista, dar răspund unor nevoi diferite. Prima facilitează integrarea infrastructurii financiare existente cu sistemele digitale. A doua poate permite construirea unor procese de emisiune, administrare și transfer concepute de la început pentru mediul digital.
De la 11,2 miliarde la peste 31 de miliarde de dolari: piața activelor reale tokenizate crește
Extinderea infrastructurii instituționale are loc în paralel cu dezvoltarea pieței activelor reale tokenizate, cunoscute sub denumirea de real-world assets (RWA-Active din lumea reală reprezentate digital, precum obligațiuni, titluri de stat, creanțe sau anumite drepturi economice asupra proprietăților).
Potrivit datelor aferente lunii mai 2026, valoarea activelor reale tokenizate ajunsese la aproximativ 31,4 miliarde de dolari, față de 11,2 miliarde de dolari în iunie 2025. Evoluția indică o creștere de aproximativ 180% într-un interval de mai puțin de un an.
Traiectoria raportată a inclus aproximativ 15,3 miliarde de dolari în septembrie 2025, 21,5 miliarde în ianuarie 2026 și 29,2 miliarde în aprilie 2026.
La nivel global sunt vehiculate și evaluări care se apropie de 40 de miliarde de dolari. Diferențele dintre cifre pot proveni din datele de referință și din categoriile de active incluse în fiecare metodologie.
Comparația cu cele peste 114.000 de miliarde de dolari păstrate de DTC arată cât de mică este încă tokenizarea în raport cu infrastructura financiară tradițională. Totuși, cele două valori nu trebuie confundate: activele aflate în custodie reprezintă un univers mult mai larg decât piața activelor tokenizate efectiv emise sau aflate în circulație.
O altă componentă importantă este reprezentată de stablecoins, utilizate pentru transferul de valoare și decontarea tranzacțiilor în ecosistemele digitale. Valoarea lor agregată este semnificativ mai mare decât cea a activelor reale tokenizate, dar nu trebuie interpretată automat drept volum de tranzacții sau valoare investită direct în aceste active.
Tendința generală sugerează dezvoltarea simultană a două componente: active financiare reprezentate digital și infrastructuri de plată capabile să susțină transferul lor.
Creditul privat și imobiliarele, două domenii cu potențial de extindere
Creditul privat
Creditul privat se numără printre segmentele importante ale pieței RWA. Tokenizarea poate facilita reprezentarea creanțelor, administrarea drepturilor creditorilor și distribuirea unor oportunități de finanțare către investitori eligibili.
Estimările sectoriale reunite pentru credit garantat, finanțare specializată și datorie corporativă indică un volum de aproximativ 4,5 miliarde de dolari. Randamentele de 8–12% menționate pentru anumite produse nu sunt garantate și implică riscuri de credit, lichiditate și structură.
Activele imobiliare
Tokenizarea poate permite împărțirea economică a unor investiții imobiliare în unități digitale și administrarea mai eficientă a drepturilor investitorilor.
Totuși, un token nu elimină dificultățile evaluării proprietăților, ale vânzării activului suport sau ale administrării juridice. Proiecțiile de ordinul trilioanelor de dolari pentru piața imobiliară tokenizată până în 2030 trebuie privite ca scenarii, nu ca rezultate certe.
Piața tradițională a creditului privat este evaluată, în funcție de definiție și metodologie, la aproximativ 1,6–3,5 trilioane de dolari. În acest context, volumul tokenizat rămâne redus în raport cu piața de bază.
Unele prognoze pentru 2030 estimează o extindere puternică a pieței globale a activelor reale tokenizate, cu scenarii care variază între 2 și 16 trilioane de dolari. Amplitudinea acestor estimări reflectă incertitudinea privind reglementarea, adopția instituțională, lichiditatea și ritmul de dezvoltare a infrastructurii.
Creșterea potențială este importantă, însă succesul nu va depinde exclusiv de tehnologie. Va conta dacă instrumentele sunt bine structurate juridic, dacă investitorii pot evalua riscurile și dacă există piețe secundare funcționale.
Europa și România: poate deveni tokenizarea o alternativă de finanțare pentru IMM-uri?
Pentru companiile europene, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, dezvoltarea finanțării tokenizate ar putea deschide noi posibilități de acces la capital.
IMM-urile reprezintă aproximativ 99% dintre întreprinderile din Uniunea Europeană și au un rol major în ocuparea forței de muncă și în crearea valorii economice. În multe economii europene, finanțarea bancară rămâne o componentă centrală a accesului la credit, ceea ce face relevantă diversificarea surselor de capital.
Prin emisiuni de instrumente financiare tokenizate, o companie ar putea, în condițiile legii, să atragă finanțare de la investitori prin obligațiuni sau alte instrumente eligibile. Procesele digitale ar putea reduce anumite costuri administrative, facilita evidența deținerilor și simplifica unele operațiuni ulterioare emisiunii.
La nivel european, Regulamentul privind regimul-pilot DLT, aplicabil din martie 2023, creează un cadru pentru testarea unor infrastructuri de tranzacționare și decontare a instrumentelor financiare tokenizate. Regimul include mecanisme de autorizare și supraveghere și urmărește dezvoltarea tehnologiei fără abandonarea protecției investitorilor și a integrității pieței.
În România, cadrul european trebuie analizat împreună cu legislația națională privind instrumentele financiare și serviciile de investiții. Legea nr. 181/2023, care a modificat Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, este relevantă pentru recunoașterea instrumentelor financiare emise prin tehnologia registrelor distribuite. Aplicabilitatea concretă depinde de natura instrumentului, structura emisiunii, infrastructura utilizată și autorizările necesare.
Pentru un emitent, simpla creare a unui token nu echivalează cu autorizarea unei oferte publice și nici nu garantează existența unei piețe secundare.
Înainte de lansarea unei operațiuni, trebuie clarificate cel puțin câteva aspecte:
– natura juridică a instrumentului și drepturile conferite investitorilor;
– regimul ofertei și categoria de investitori cărora li se adresează;
– entitățile autorizate implicate în distribuție, custodie și decontare;
– modalitatea de evidență a deținerilor și de exercitare a drepturilor;
– posibilitatea transferului ulterior al instrumentelor și condițiile de lichiditate.
Pentru IMM-uri, tokenizarea poate deveni o opțiune suplimentară de finanțare, nu un substitut automat pentru creditul bancar. Viabilitatea sa va depinde de costul total al emisiunii, interesul investitorilor și existența unor intermediari și infrastructuri conforme.
GDPR, confidențialitatea și securitatea cibernetică: condiții esențiale pentru încrederea în piața tokenizată
Pe măsură ce tranzacțiile financiare se mută parțial pe infrastructuri digitale interconectate, protecția datelor și securitatea cibernetică devin componente centrale ale proiectării serviciilor de tokenizare.
Blockchainul poate oferi trasabilitate și mecanisme de verificare a tranzacțiilor, dar aceste caracteristici nu garantează, prin ele însele, confidențialitatea datelor sau protecția împotriva atacurilor informatice.
Datele cu caracter personal
Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) se aplică atunci când operațiunile de tokenizare implică prelucrarea datelor cu caracter personal, în condițiile prevăzute de regulament.
Un registru distribuit poate conține identificatori de portofele, adrese tehnice sau informații despre tranzacții care, atunci când pot fi asociate unei persoane fizice, pot constitui date cu caracter personal. Eliminarea numelui dintr-o înregistrare nu înseamnă automat anonimizare.
De aceea, proiectarea infrastructurii ar trebui să urmărească:
– Minimizarea datelor: păstrarea pe blockchain doar a informațiilor strict necesare, evitând înscrierea directă a datelor personale sau a documentelor de identificare.
– Separarea identității de tranzacții: stocarea datelor de identificare în sisteme controlate, cu acces limitat, atunci când arhitectura și obligațiile legale permit.
– Limitarea accesului: utilizarea unor mecanisme de autentificare, autorizare și audit pentru participanții care pot vizualiza sau administra date.
– Gestionarea ciclului de viață al datelor: stabilirea unor reguli privind păstrarea, rectificarea și ștergerea informațiilor, în măsura în care acestea sunt aplicabile tehnic și juridic.
– Evaluarea impactului asupra protecției datelor: analizarea riscurilor înainte de lansare, inclusiv printr-o evaluare de impact atunci când aceasta este obligatorie.
Un aspect deosebit de important este tensiunea dintre caracterul persistent al unor registre distribuite și drepturile persoanelor vizate. Dacă o informație personală este înscrisă într-un registru dificil de modificat, îndeplinirea obligațiilor privind ștergerea sau rectificarea poate deveni complicată.
Soluția trebuie căutată încă din etapa de proiectare, prin arhitectură tehnică adecvată, politici de guvernanță și delimitarea responsabilităților dintre operatori și persoanele împuternicite.
Cybersecurity și protecția activelor digitale
O infrastructură de tokenizare poate fi expusă unor riscuri care depășesc vulnerabilitățile blockchainului propriu-zis. Portofelele digitale, cheile criptografice, interfețele de programare, contractele inteligente și sistemele tradiționale conectate pot deveni puncte de atac.
Printre măsurile relevante se numără:
– administrarea securizată a cheilor criptografice, inclusiv prin module hardware și controale de acces adecvate;
– autentificarea multifactor și principiul privilegiilor minime pentru accesul administrativ;
– auditarea codului și testarea periodică a contractelor inteligente;
– monitorizarea tranzacțiilor și detectarea comportamentelor neobișnuite;
– proceduri de răspuns la incidente, recuperare operațională și continuitate a activității;
– verificarea furnizorilor, a dependențelor tehnologice și a conexiunilor dintre rețele;
– mecanisme clare pentru gestionarea erorilor, suspendarea operațiunilor și remedierea incidentelor.
În Uniunea Europeană, Regulamentul DORA (Digital Operational Resilience Act) privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar se aplică din 17 ianuarie 2025 entităților financiare care intră în domeniul său de aplicare. Acesta consolidează cerințele privind gestionarea riscurilor TIC, raportarea incidentelor, testarea rezilienței și supravegherea anumitor furnizori terți.
În paralel, trebuie avute în vedere obligațiile aplicabile privind prevenirea spălării banilor, verificarea identității clienților și păstrarea evidențelor financiare.
Încrederea într-un activ tokenizat nu depinde doar de valoarea activului suport, ci și de securitatea infrastructurii, claritatea drepturilor juridice și capacitatea sistemului de a funcționa în condiții de incident.
Interoperabilitatea și decontarea: următoarea etapă a infrastructurii financiare
Tranzacțiile realizate de DTC au utilizat două rețele: Hyperledger Besu, într-o configurație privată administrată de infrastructura tehnologică a instituției, și Canton Network, o rețea orientată către utilizări instituționale.
Utilizarea mai multor rețele urmărește să demonstreze că activele tokenizate pot fi integrate în fluxuri operaționale diferite. Acest obiectiv este important deoarece o piață digitală fragmentată, în care activele și participanții nu pot comunica eficient între sisteme, ar limita o parte dintre beneficiile urmărite.
Interoperabilitatea presupune însă mai mult decât conectarea tehnică a blockchainurilor. Sunt necesare reguli compatibile privind identificarea activelor, drepturile aferente, validarea tranzacțiilor, gestionarea incidentelor și recunoașterea transferurilor.
Un alt element esențial este decontarea de tip delivery versus payment (DvP), prin care livrarea instrumentului financiar este corelată cu plata. Atunci când este implementat corespunzător, acest mecanism poate reduce riscul ca una dintre părți să transfere activul fără să primească plata convenită.
Decontarea sincronizată și utilizarea garanțiilor tokenizate ar putea contribui la o mobilizare mai eficientă a capitalului. Totuși, efectele depind de moneda de decontare, de finalitatea juridică a tranzacției și de capacitatea infrastructurii de a gestiona situațiile excepționale.
Ce urmează pentru piață?
Următoarea etapă va arăta dacă tranzacțiile demonstrative pot fi transformate în operațiuni recurente, utilizate de un număr mai mare de participanți și pentru volume tot mai importante.
Lansarea serviciului DTCC, prevăzută pentru octombrie 2026, va reprezenta un reper în evaluarea adopției instituționale. În Europa, dezvoltarea infrastructurilor autorizate și clarificarea cadrului juridic vor influența ritmul în care tokenizarea poate fi utilizată pentru finanțarea companiilor și distribuirea instrumentelor financiare.
Pentru investitori, vor conta calitatea activelor suport, drepturile conferite, riscurile de lichiditate și posibilitatea de a verifica modul în care sunt păstrate și transferate deținerile.
Pentru emitenți, întrebarea principală va fi dacă avantajele operaționale justifică investițiile în structurarea juridică, tehnologie, conformitate și securitate.
Pentru operatorii infrastructurii financiare, provocarea va fi să combine viteza și flexibilitatea sistemelor digitale cu nivelul de control, reziliență și protecție a investitorilor impus de piețele reglementate.
Tokenizarea devine o problemă de infrastructură, nu doar de tehnologie
Trecerea de la proiecte experimentale la tranzacții reale, desfășurate în infrastructura piețelor financiare, marchează o etapă importantă pentru activele tokenizate. În același timp, dimensiunea actuală a pieței arată că potențialul de creștere rămâne considerabil, fără ca scenariile optimiste să fie garantate.
Pentru companiile europene, tokenizarea ar putea diversifica accesul la capital și ar putea simplifica anumite operațiuni financiare. Pentru ca aceste avantaje să se materializeze, tehnologia trebuie susținută de drepturi juridice clare, mecanisme de decontare robuste, protecția datelor conform GDPR și măsuri solide de securitate cibernetică.
Miza următorilor ani nu va fi doar câte active ajung să fie tokenizate, ci dacă aceste active pot fi emise, transferate, administrate și decontate într-un mod sigur, transparent și recunoscut juridic.
Surse și documentare: Token City, „The depository that holds $114 trillion has started to tokenize”, 30 septembrie 2026, alături de documentația oficială DTCC, legislația Uniunii Europene și legislația românească relevantă.
Accesează și:
– 27.06.2026: Piața cripto din România intră într-o nouă etapă. De la 1 iulie, platformele fără licență MiCA nu mai pot opera în UE – ”stiridigitale.ro”
– 01.04.2026: Calculul cuantic accelerează riscurile pentru securitatea criptomonedelor, arată Google Quantum AI(ro;en) – ”stiridigitale.ro”
– 29.04.2025: Bitget Report: ”Blockchain Sector Can Create 1 Million Jobs by 2030” – ”stiridigitale.ro”
– 02.07.2024: 10 miliarde de tokenuri de plăți emise de VISA –”stiridigitale.ro”
Foto: ”magnific.com”
