Acasă Călătorii Sâmbătă, 19 aprilie 2025 – Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim

Sâmbătă, 19 aprilie 2025 – Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim

candela, sfanta lumina

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009, va fi continuată și în Anul Centenar al Patriarhiei Române, anunță ”ziarullumina.ro” .


În imagine, Pr. Arh. Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte

În seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2025, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru a fi oferită tuturor delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional Otopeni.


Arhivă 2024

Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de la București la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

În aceeași seară, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Citește art. integral pe ”ziarullumina.ro” .

Accesează și:
– 11.04.2025: ”Cum trebuie să pășim cu toții pe Drumul Crucii”: interviu cu Pr. Arh. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte – ”stiridigitale.ro”
– 24.01.2025: PS Timotei Prahoveanul:”Părintele Teofil a pășit, atât la propriu, cât și în duh, pe urmele Domnului și ale celor bineplăcuți Lui” – ”stiridigitale.ro”
– 20.01.2025: ”O rugăciune de pace și binecuvântare la Sfântul Mormânt” – ”stiridigitale.ro”
– 18.01.2025: Ajunul Bobotezei la Râul Iordan – ”stiridigitale.ro”
– 24.12.2024: Biserica „Nașterea Domnului” din Betleem – ”stiridigitale.ro”
– 05.11.2024: ”Poarta de Aur” din Ierusalim – ”stiridigitale.ro”
– 22.10.2024: Mesajul emoționant al reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie – ”stiridigitale.ro”
– „Ierusalim, cetatea Învierii”:interviu cu Pr. Arhiman. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte – ”stiridigitale.ro”
– 04.05.2024: „Ierusalim, cetatea Învierii”:interviu cu Pr. Arhiman. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte – ”stiridigitale.ro”
– 01.05.2024: Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare 4 mai 2024 – ”stiridigitale.ro”
– 30.04.2024: Pelerinajul de Florii 2024: Românii au purtat Icoana Intrării Domnului în Ierusalim – ”stiridigitale.ro”
– Biserica „Nașterea Domnului” din Betleem – ”stiridigitale.ro”
– Locul Naşterii Domnului – ”ziarullumina.ro”
– (Video) Steaua de la Betleem – locul naşterii Domnului nostru Iisus Hristos – ”doxologia.ro”