Echipa României a obținut titlul de campioană mondială la Counter-Strike2, învingând reprezentativa Portugaliei cu 2-0 în finala desfășurată în 17.11.2024 la Riad, Arabia Saudită, în cadrul World Esports Championship(WEC) 2024, informează ”forbes.ro” .
Performanța excepțională a fost realizată de jucătorii Nexus Gaming. Victoria a adus echipei române un premiu de 100.000 de dolari.
Românii au înregistrat patru victorii din cinci meciuri în grupe, eliminând în sferturi Germania și în semifinale campioana en-titre, Suedia.
Echipa a fost condusă de căpitanul Cătălin „BTN” Stănescu, alături de colegii săi:
– Adrian „XELLOW” Guță, desemnat MVP-ul campionatului, pentru performanța sa ca sniper;
– Cosmin „ragga” Teodorescu, expert în entry fragging;
– Daniel „Ciocardău” Purice, un jucător polivalent;
– Roberto „ADRON” Păun, cel mai nou membru.
Câștigarea titlului mondial a pus România pe harta internațională a esports-ului și a inspirat comunitatea locală de gameri. Mihai Cotos, reprezentantul Federației Române de Esports (ROESF), a subliniat importanța acestei victorii în condițiile lipsei de susținere oficială: „Această realizare dovedește progresul făcut de esports-ul românesc, chiar și fără sprijin din partea statului. Sperăm ca această victorie să marcheze un punct de cotitură.”
Citește art. integral pe ”forbes.ro” .
Accesează și:
– 10.10.2023: Counter-Strike 2 performance guide: best settings, fps boost and more – ”stiridigitale.ro”
– 28.09.2023: Welcome Home – CS2 a fost lansat oficial – ”stiridigitale.ro”