Modificarea legislativă prin care persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale se puteau transforma în societăţi cu răspundere limitată (SRL) sau altfel de societăţi comerciale a fost declarată ca fiind neconstituţională de către Curtea Constituţională a României (CCR), informează ”hotnews.ro” .
În cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, CCR a admis joi o obiecţie de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Legea fusese adoptată de Parlament în luna octombrie şi prevedea introducerea art. 33 (1) în OUG 44/2008, cu următorul cuprins: „(1) Prin excepţie de la prevederile art.21, 27 şi 33, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale pot opta, după minimum un an de funcţionare, pentru modificarea formei de organizare în societate în una dintre formele prevăzute la art. 2 din Legea societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin această modificare legislativă persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale se puteau reorganiza, prin transformare, în una dintre entităţile reglementate de art. 2 din Legea societăţilor nr.31/1990, respectiv: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată.
Curtea a constatat că simpla exercitare a unui drept de opţiune recunoscut la nivel legal unor entităţi fără personalitate juridică, chiar însoţită de depunerea unor înscrisuri, nu este suficientă şi nu poate conduce în mod automat şi integral la asimilarea regimului juridic al entităţilor economice fără personalitate juridică, reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu regimul juridic al societăţilor cu personalitate juridică, reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici nu determină aplicarea corespunzătoare a procedurii prevăzute de Legea nr.31/1990 în cazul schimbării formei societăţilor.
Obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Citește art. integral pe ”hotnews.ro” .
Accesează și:
– 21.11.2024: Comunicat de presă CCR – ”ccr.ro”