Schimbarea la Față a Domnului este prăznuită pe 6 august.
În limba greacă denumirea sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este ”Metamorphosis”, cu înțelesul de transfigurare.
Primul care situează acest moment important din viața Domnului ca petrecându-se pe Tabor este Origen, în jurul anului 250, fiind confirmat, apoi, în secolul al IV-lea, de Sfinții Chiril al Ierusalimului și Epifanie al Ciprului și de Fericitul Ieronim.
În cinstea sărbătorii Schimbării la Față a Domnului, la începutul secolului al IV-lea, Sfânta Împărăteasă Elena zidește o biserică pe Muntele Tabor.
Toma de Aquino, călugăr dominican, teolog, filosof și doctor al Bisericii, a considerat Schimbarea la Față drept cel mai mare miracol, în completarea botezului și arată perfecțiunea vieții în Rai.
La rândul său, Sfântul Antim Ivireanul numește sărbătoarea drept „Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos”.
În viziunea Sfântului Grigorie Palama, Schimbarea la Față a Domnului este începutul îndumnezeirii firii umane prin experiența luminii dumnezeiești sau a harului sfințitor și îndumnezeitor.
Matei 17, 1–9 (Schimbarea la Față a Domnului)
„În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu Dânsul. Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, vom face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una și lui Ilie una. Dar, pe când el vorbea, un nor luminos i-a umbrit și, iată, glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; de Acesta să ascultați! Și auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte tare. Dar Iisus S-a apropiat de ei și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți! Și, ridicându-și ochii lor, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului va învia din morți.”
Domnul nostru Iisus Hristos, în anul 33 al nașterii Sale și în al treilea an și cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mântuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu…, și acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrâni, de la arhierei și de la cărturari, și să fie ucis. Și a văzut pe ucenicii Săi mâhnindu-se pentru aceea, iar mai ales pe Petru, care Îl și oprea pe El, zicându-I: Milă să-Ți fie de Tine, Doamne. Să nu-Ți fie Ție aceasta. Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânșii că, după puține zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului întru slava Împărăției Lui.
Deci, trecând șase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat din latura Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei și a venit la Muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el ucenicii și mult popor. Iar de vreme ce era obiceiul Domnului Hristos ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, deosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul și pe ucenicii Săi și a luat numai pe trei din ei: pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, și s-a suit cu dânșii în munte să se roage.
Acolo, depărtându-se puțin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, fiind osteniți pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit, precum zice evanghelistul Luca: Iar Petru și cei ce erau cu dânsul se îngreuiaseră de somn. Deci, dormind ei, Hristos S-a schimbat la față, strălucind cu slava dumnezeirii Sale și, din porunca Lui, I-au stat înainte doi proroci, Moise și Ilie, care grăiau cu Dânsul despre ieșirea Lui care avea să se săvârșească în Ierusalim. Și, deșteptându-se apostolii, au văzut slava Lui cea negrăită, fața cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe strălucind ca zăpada și doi bărbați stând și grăind cu dânsul întru slava aceea, și s-au înspăimîntat. Și îndată au cunoscut – Duhul Sfânt descoperindu-le lor –, pe bărbații aceia că erau Moise și Ilie, și au înțeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie.
Deci stăteau cu cutremur, ascultând cele ce se grăiau și îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeiești, pe care au văzut-o pe cât putea vederea ochilor trupești să îngăduie, pentru că atât le-a arătat lor Domnul, cât firea omenească să nu se lipsească de vederea ochilor și de viață. Căci este cu neputință omului muritor să vadă dumnezeirea cea fără de moarte și nevăzută, precum și de demult lui Moise, care se ruga lui Dumnezeu să-i arate slava feței Sale celei dumnezeiești în vederea ochilor, Dumnezeu i-a răspuns: Nu va vedea omul fața Mea și să fie viu. Apoi, sfârșindu-se vorbirea lui Hristos cu Moise și Ilie și apostolii cunoscând prin duh plecarea lor, i-a fost jale lui Petru că prorocii au să se ducă de la vederea lor.
Și dorind să se îndulcească neîncetat de acea slavă a lui Hristos și de vederea sfinților proroci, Petru a luat îndrăzneală și a zis: Doamne, bine este nouă să fim aici și să facem trei colibe: una Ție, una lui Moise și una lui Ilie. Aceasta grăind-o Petru, norul luminos care a pus înaintea lui Hristos pe amândoi prorocii, și iarăși, prin voia Lui cea dumnezeiască, urma să-i ia pe dânșii și să-i ducă pe fiecare la locul său, acela a umbrit pe apostoli, înconjurând vârful muntelui. Atunci apostolii mai mult s-au temut, când, apropiindu-se de Hristos, au intrat în nor, și întru acel ceas s-a auzit glas din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit, pe Acesta să-L ascultați! Un glas ca acesta venind de sus, de spaima aceea mare n-a mai rămas putere în apostoli, pentru că s-au temut foarte și au căzut cu fețele la pământ. Și căzând ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor și prorocii au fost duși la locurile lor; iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zăceau la pământ, zicîndu-le: Sculați-vă și nu vă temeți! Și ridicându-și ochii ucenicii, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus Hristos singur.
Și pogorându-se ei din munte, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre vedenia aceea, până ce, după primirea patimilor și a morții, va învia a treia zi din mormânt. Deci dânșii au tăcut și întru acele zile nu au spus nimănui nimic din cele ce au văzut.
„Schimbarea la Faţă a Domnului este icoana profetică a Bisericii întregi, pentru că aici vedem cum Hristos Domnul adună prin harul Său, prin lumina Evangheliei şi a sfintelor taine, prorocii şi apostolii şi pe toţi cei care cred în El”, menționa Patriarhul Daniel.
Referindu-se la simbolismul celor trei colibe, Patriarhul Daniel a afirmat că „unii părinţi ai Bisericii au văzut cele trei părţi importante ale unei biserici ortodoxe: pronaosul, care simboliza coliba lui Moise, a Vechiului Testament; naosul, biserica în pelerinaj sau procesiune; altarul, care Îl simbolizează pe Hristos, Împărăţia Cerurilor”.
„Noi, având aceste trei trepte de înaintare spre Împărăţia Cerurilor, pronaosul care este pregătire, naosul care este înaintare spre Împărăţia Cerurilor, şi altarul, care este pregustare a Împărăţiei Cerurilor, ne simţim asemenea Sfântului Petru pe Muntele Tabor, când a zis: bine este să fim noi aici!. Şi atunci mai mult sentimental el a zis să facem trei colibe”.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat și legătura dintre sărbătoarea de astăzi şi mişcarea isihastă, implicit, rugăciunea inimii.
„Schimbarea la Faţă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos arată că Legea a trecut, prorociile s-au împlinit în Iisus Hristos, pentru că Legea era călăuză sau pedagog către Hristos şi prorociile profeţilor din Vechiul Testament erau pregătiri pentru venirea lui Hristos. Deci, a trecut umbra Legii şi umbra prorocilor şi a venit Însăşi Lumina cea veşnică, Iisus Hristos. Lumina aceasta veșnică a slavei Schimbării la Față nu este lumină naturală, creată, ci lumină necreată, lumină neapusă. Este lumina slavei Preasfintei Treimi. Şi aceasta se dăruiește oamenilor care se roagă mult, se curățesc de păcate prin pocăință și se îmbogățesc în fapte ale iubirii smerite și milostive”.
„Acea categorie de sfinți din Biserică, mult rugătoare, se numește ceata sfinților cuvioși isihaști, ceata rugătorilor care caută pacea lui Dumnezeu și liniștea sufletului în rugăciune. De aceea, începând cu secolul al XIV‑lea, la Bizanț și în Muntele Athos, și apoi în Balcani, se dezvoltă puternic mișcarea aceasta a rugăciunii neîncetate sau rugăciunii inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
„Zicând des această rugăciune, sfinții isihaști s‑au învrednicit prin mila lui Dumnezeu să preguste încă din viața aceasta pământească bucuria și frumusețea slavei Taborului pe care au văzut‑o și Apostolii Petru, Iacob și Ioan. Această lumină sfântă este împlinirea unei făgăduinţe pe care Mântuitorul Iisus Hristos o face în Fericirile din Predica de pe munte şi anume, Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. De aceea, părinţii din pustia Egiptului spun că scopul vieţii creştine este curăţirea inimii şi vederea harului dumnezeiesc a luminii celei nevăzute cu ochiul obişnuit”.
Norul luminos din ziua praznicului
În fiecare an, pe Muntele Tabor are loc o minune aparte, despre care unii oameni, mai puțin credincioși, spun că ar fi doar un simplu fenomen meteorologic. Mai exact, în noaptea Schimbării la Față, după miezul nopții, în jurul orei 1.00, un nor luminos coboară deasupra credincioșilor prezenți la Mănăstirea grecească pentru a lua parte la Sfânta Liturghie. Pe parcursul slujbei, norul capătă diverse dimensiuni, iar din el se desprind uneori mici fâșii care iau forme de Îngeri sau de păsări. „Nu există o oră fixă a venirii acestui nor, dar vine la un moment dat în timpul slujbei, în timp ce afară sunt 30 de grade, este căldura cea mai puternică, deşi este noapte şi nu bate nici măcar vântul. Norul este ca o ceaţă luminoasă, care învăluie tot vârful muntelui şi care, după o perioadă se retrage, iar spre dimineaţă vârful muntelui este acoperit de o rouă ce se lipeşte de Biserică, de tot ceea este acolo pe vârful muntelui, inclusiv de oamenii care stau sub cerul liber”, mărturisește părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române în Ţara Sfântă şi superiorul Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon.
Tropar la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului – Glasul 7
”Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie”.
Condac la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului – Glasul 7
”În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea Răstignit, să înţeleagă patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat Raza Tatălui”.
Deşi ne aflăm în Postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit ca, pe 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, să se facă dezlegare la pește, vin și untdelemn.
Surse text:
– Schimbarea la Față a Domnului – istoric și semnificații – ”doxologia.ro”
– Patriarhul Daniel: Schimbarea la Faţă a Domnului este icoana profetică a Bisericii – ”ziarullumina.ro”
– Schimbarea la Față a Domnului (6 august) – ”pravila.ro”
– Sinaxar la Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos – ”doxologia.ro”
– Norul luminos de pe Tabor: o minune care se petrece anual, de Schimbarea la Față – ”marturieathonita.ro”
Accesează și:
– Acatistul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos – ”doxologia.ro”
– 2024: Postul Adormirii Maicii Domnului (31.07-14.08) – ”stiridigitale.ro”
– Schimbarea la Față a Domnului – ”crestinortodox.ro”
– Canon de rugăciune la Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului – ”doxologia.ro”
