Acasă Cultură Sfinții militari

Sfinții militari

Sfântul Iustin Popovici scria în Introducerea sa la Vieţile Sfinţilor: „Ce sunt creştinii? Creştinii sunt purtători de Hristos şi, în virtutea acestui fapt, sunt purtători şi posesori ai vieţii veşnice… Sfinţii sunt creştinii desăvârşiţi, pentru că au fost canonizaţi datorită faptelor credinţei în Hristos Cel Înviat şi veşnic, şi nici o moarte nu are putere asupra lor. Viaţa lor este în întregime viaţa lui Hristos; iar gândul lor este în întregime gândul lui Hristos; iar simţirea lor este simţirea lui Hristos. Tot ce au ei aparţine mai întâi lui Hristos şi apoi e al lor… În ei nu este nimic propriu, ci mai degrabă totul şi în întregime este Domnul Hristos.”

Sfinţii trăiesc în Hristos, dar şi Hristos trăieşte în ei prin energiile Sale divine, prin harul Său. Iar unde este Hristos, acolo sunt şi Tatăl şi Duhul Sfânt. Hristos spune: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 15, 4). Şi în alt loc: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 23).

Încă din primele veacuri creș­ti­ne, Armata a dat Bisericii creștine sfinți militari. Acești sfinți militari, unii simpli soldați, alții ofițeri de rang înalt în armata romană, dovedesc peste veacuri prin viețile lor că Armata și Biserica împăr­tă­șesc valori comune: dragostea față de țară și neam, spiritul de jertfă până la moarte, curajul mărturisirii Adevărului și respectul față de a­proapele. În orice luptă, biruința definitivă nu poate fi individuală! În lupta pentru mântuirea sufletului nimeni nu biruiește singur. În Biserică îi avem ca ajutor pe Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului, cetele îngerilor şi ale sfinţilor. În Armată, în pregătirea specifică de zi cu zi sau în misiunile pe care le au de îndeplinit, militarii cunosc chipurile și viețile sfinților Bisericii din propovăduirea făcută de preoții militari, un corp distinct al personalului militar, care constituie liantul dintre cele două instituții de bază ale poporului român, Biserica Ortodoxă Română şi Armata României.

Sunt ani în care lumea s-a confruntat cu provocări și crize exis­tențiale majore: boli, calamități naturale, conflicte armate, dislocări masive de populații, inovații tehnologice sofisticate, toate transpuse şi în adevărate încercări spiritual-religioase, în angoase și boli sufletești foarte chinuitoare. Ca de fiecare dată în istoria noastră, în momente dificile, Biserica și Armata își dau mâna pentru a găsi răspunsuri și soluții la problemele ce se nasc din aceste provocări.

O armată puternică se definește prin soldați și comandanți bine pregătiți în științele militare, dar și întăriți moral și sufletește prin lucrarea preotului militar, care înfrumusețează prin harul Duhului Sfânt cele două uniforme: veșmântul preoțesc și ținuta militară, spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Instituţia Armatei este ocrotită de Sfinţii militari
Biserica se roagă atât de des, la fiecare slujbă, pentru Armata ţării. Instituţia aceasta este binecuvântată şi ocrotită, dacă aparţine unui neam creştin, în cazul nostru – ortodox, de rugăciunile şi prin jertfele atâtor eroi, martiri şi sfinţi. Cine sunt ei? Sunt Sfinţii militari.

Întâi de toate, trebuie amintit că în Vechiul Testament Dumnezeu era numit „Domnul Savaot”, adică „Dumnezeul oştirilor”, Dumnezeul creator al cetelor îngereşti ca nişte oşti, căci sunt totdeauna în slujba lui Dumnezeu, lăudându-L şi transmiţând voia Lui către oameni, dar mai ales ascultându-L mereu. Cetele îngerilor mai sunt numite şi „oşti” pentru că sunt tot timpul treze, gata de a împlini voia Dumnezeului nostru, iar a asculta şi a împlini voia lui Dumnezeu este o jertfă, pe care şi noi trebuie să o facem.

De la îngerii „militari”, al căror arhistrateg sau conducător este Sfântul Arhanghel Mihail, care este reprezentat în icoane ca purtând sabie, trecem la Sfinţii militari, nu înainte de a spune însă că şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este prezentat în Scriptură ca „Cel care are în gura Sa sabia cu două ascuţişuri” (Apoc. cap 1) şi poate să pedepsească pe duşmanii adevărului credinţe şi ai mântuirii noastre. Înaintea împlinirii tainei Jertfei de pe Cruce, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Petru: „Cel care nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere” (Lc. 22, 36), să se facă adică soldat, luptător împotriva păcatului, a nepăsării şi a lenevirii pierzătoare de suflet, gata să îşi dea chiar şi viaţa pământească pentru idealul suprem: mântuirea, care este urmare a lui Hristos în grădina prinderii Sale şi pe Golgota Pătimirii şi răstignirii Sale.

Faptele sfinților militari au fost transmise și prăznuite de ortodocși, după cum o dovedește și calendarul Bisericii noastre:

Sfântul Mucenic Gordie a fost ostaș în timpul împaratului Licinius. Prigoana împotriva creștinilor l-au determinat pe Gordie să se retragă în munți. Când a revenit în cetate, printre oameni, în ziua când era sărbătorit zeul războiului Marte, Gordie a propovăduit credința creștina, motiv pentru care i-a fost tăiat capul, așa cum poruncise împaratul Licinius. Sfântul Mucenic Gordie este amintit în calendarul ortodox pe data de 3 ianuarie.

Sfântul Mucenic Polieuct a trăit pe vremea împaraților Decius (249-251) și Valerian (253-260) și era ostaș de seamă în Melefina, Armenia. Sfântul Polieuct a făcut legământ cu prietenul său, Mucenicul Nearh, să rămână tari în credință, orice prigoană s-ar abate peste închinătorii lui Hristos. Martiriul la care l-a condamnat împaratul a luat sfârsit prin decapitarea acestui mărturisitor de Hristos. Pomenirea lui se face pe data de 9 ianuarie.

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat a trăit pe vremea împăratului Licinius. Stratilat era un mare conducător de oaste, împaratul încredintându-i cârmuirea cetății Heracleea, lângă Marea Neagră. Sfântul întrecea pe mulți cu podoaba sufletului, cu frumusețea trupului și cu puterea cuvântului și mulți căutau să-l aibă prieten. Până și împăratul Licinius dorea să-l întâlnească. Auzind insa ca acest dregator al sau, nu numai ca s-a indepartat de cinstirea zeilor, dar se ostenea si cu propovaduirea credintei in Hristos, a hotarat sa-l cerceteze el insusi si, de nu se va intoarce, sa-l piarda cu infricosatoare moarte. Imparatul, vazand ca nu poate sa-l intoarca la zadarnica cinstire a idolilor, a poruncit sa i se taie capul si, astfel, s-a savarsit in ziua de 8 februarie, zi de pomenire si in calendarul ortodox. Sfintele lui moaste au fost ingropate in cetatea unde s-a nascut, Evhaita, care mai apoi, s-a numit Teodoropol, in cinstea Sfantului. In anul 1260, ele au fost duse la Venetia, unde se afla si astazi. Tot in Venetia se afla si o statuie a Sfantului Teodor, asezata pe un stalp, din vestita piata a Sfantului Marcu.

Cuviosul Părinte Auxentiu a fost ostas in timpul lui Teodosie cel Tanar (408-450). La Constantinopol, Auxentiu a trecut la crestinism, fiind randuit diacon, apoi preot. Avea darul de a vindeca si de a profeti. A intemeiat manastiri, iar moartea nu i-a fost violenta. In calendarul ortodox este amintit pe datade 14 februarie.

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a trait in vremea imparatului Diocletian si era dintr-o cetate a Amasiei, numita Homialon. Era ostas tanar in ceata Tiranilor (recrutilor), din legiunea Margaritilor, condusa de Vringa. Venind porunca de la imparat ca toti ostasii sa aduca jertfa zeilor, Sfantul Teodor a refuzat. De aceea, a fost prins si dat pe mana lui Puplie, dregatorul cetatii, care a poruncit sa fie omorat in grele chinuri. Praznuirea lui se face pe 17 februarie in Biserica de Rasarit, dar si in saptamana intai a Postului Mare, cand s-a facut de Sfantul Teodor minunea colivelor.

Sfinții Mucenici din EvgheniaCapitanul Mavrichie si ceata lui de 70 de ostasi, crestinandu-se, au refuzat cultul oficial al zeilor, imparatul Maximian (286-305) a poruncit sa li se scoata hainele ostasesti, „nemaifiind vrednici sa le poarte”, si sa fie judecati. Pedepsa a fost crunta: cu cangi li s-a sfasiat carnea, cu ciocane li s-au zdrobit oasele, dupa care au fost arsi, dusi intr-o mlastina si lasati prada fiarelor. Biserica noastra ii praznuieste pe datade 22 februarie.

Sfântul Mucenic Isihie a trait pe vremea imparatului Maximian, fiind cel dintai din oamenii palatului. Dezavuand inchinarea la idoli si trecand la crestinism, Isihie a fost inecat in anul 303, din porunca suveranului, in raul Aronte. In calendarul ortodox este amintit pe 2 martie.

Sfântul Mucenic Marin – „in timp ce Biserica se afla in pace pe tot intinsul pamantului …”, cu aceste cuvinte istoricul Eusebiu (267-340) incepe istorisirea martiriului lui Marin, un ofiter nobil si bogat din armata imperiala, care din dragoste pentru credinta sa a ales moartea de martir, in localitatea Cezareea din Palestina. Timpul de pace despre care vorbeste Eusebiu este perioada de liniste ce a urmat edictului dat de imparatul Galienus in anul 260, edict ce acorda crestinilor un statut de toleranta. Este evident ca nu toti guvernatorii au fost de acord cu politica de destindere initiata de imparat, de vreme ce in diferite parti ale imperiului au avut loc acte de represiune; acesta este si cazul nobilului Marin si a senatorului Asteriu. La Cezareea, in Palestina, ne istoriseste Eusebiu, era vacant un post de centurion; acest post ii revenea lui Marin. I s-a comunicat inaintarea in grad si el era in asteptarea momentului cand avea sa i se inmaneze ramura de vita-de-vie, simbol al gradului de centurion roman. Dar erau si alti ofiteri care ravneau acest grad. Unul dintre cei mai indarjiti pretendenti a depus la tribunal o adresa prin care arata ca, potrivit unor legi mai vechi, Marin nu are dreptul sa ocupe posturi de raspundere in imperiul roman, deoarece, fiind crestin, avea sa refuze de a aduce jertfe in cinstea imparatului. Judecatorul, un oarecare Acheus, nemultumit de aceasta interventie, l-a intrebat pe Marin ce religie tine. Raspunsul ostasului a fost limpede si prompt: „Sunt crestin”. A fost de ajuns aceasta si fara alta judecata a fost condamnat la moarte prin decapitare. Este pomeniit pe data de 17 martie.

Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc, pomeniti de Biserica noastra pe data de 3 martie. Acestia au fost ostasi in timpul lui Maximian. Crestinarea lor a atras insistenta judecatorul ui Asclepiodot de a fi dusi in templul Artemisei pentru a se inchina idolilor. Rugandu-se cei trei ostasi, idolii s-au sfaramat, cum sustine traditia crestina. Considerati vrajitori, fratii Eutropiu si Cleonic au fost rastigniti pe cruce in anul 304. Lui Vasilisc i s-a taiat capul.

Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea. Au fost ostasi crestini in cetatea Amoreea (Frigia) in timpul imparatului Teofil (829-842). Prin tradarea lui Vaditis, cetatea a fost cucerita de turci, care iau intemnitat pe cei 42 de crestini, i-au pus cu picioarele in butuci si i-au fortat sa treaca la mahomedanism. Refuzand convertirea, au fost decapitati, ca si tradatorul. Ei sunt praznuiti in Biserica noastra pe 6 martie.

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. In multe parti ale Bisericii crestine, la 9 martie in Biserica din Rasarit si la 10 martie in Biserica de Apus, se comemoreaza amintirea unui grup de 40 de ostasi care pentru credinta lor statornica fata de Hristos au suferit moarte de martiri prin inghetare intr-un lac din partile Armeniei. Autorul istorisirii martiriului celor 40 de Mucenici a reusit sa redea intr-o forma foarte impresionanta dificultatile prin care au trecut nu numai cei 40 de ostasi, dar si miile de crestini care erau ostasi ai armatei romane; de asemenea, a exprimat intr-un mod deosebit de plastic framantarile sufletesti si greutatile ce le aveau de infruntat crestinii in fata mortii.

Alaturi de lacul cu apa inghetata in care au fost aruncati crestinii, judecatorul asezase o cada cu apa calda, si mancaruri alese spre ai ademenii pe neinfricatii ucenici ai Celui Rastignit; cand unul dintre cei 40 s-a lasat atras de sansa oferita, a parasit lacul inghetat si s-a aruncat in apa incalzita, murind ca un nefericit. Este o imagine cutremuratoare a luptei ce se dadea in sufletele martirilor, oameni erau, intre iubirea fata de placerile vietii trecatoare si dragostea atotbiruitoare fata de Hristos. Sarbatoarea celor 40 de Sfinti Mucenici ramane o icoana vie a istoriei tuturor martirilor si-ndeosebi a celor care au facui parte din armatele romane.

Amintirea acestor mucenici a dat loc la anumite obiceiuri populare, constand in pregatirea unor produse alimentare din faina de grau bobul de grau zdrobit este simbolul mortii, dulciuri ele amintesc bucuria biruintei, si condimente, mai ales scortisoara simbol al suferintelor. Pregatite sub forma de opturi, sugerand coroanele oferite martirilor, sau de painisoare scufundate intr-o compozitie de aspectul apei inghetate, amintind lacul in care au murit ostasii credinciosi, ele se consuma in familie si se impart la vecini. Intelesul adanc si miscator al acestui obicei este uitat de mult, dar ramane o dovada a credintei profunde a stramosilor nostri si a puterii lor de creatie artistica. El este in masura sa exprime legatura stransa intre durerea mortii si bucuria invierii cu Hristos. Intre suferintele trecatoare si coroana biruintei ce ne daruieste viata cea fara de sfarsit.

Sfântul Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui sunt praznuiti in Biserica Orlodoxa pe data de 23 martie. Capitanul Nicon si 9 ostasi erau in serviciu la Neapole. Acestora li s-au alaturat alti 190 de crestini si, impreuna, s-au retras la o manastire in Sicilia, pentru a-l sluji astfel pe Hristos. Dregatorul Quvintilian a poruncit sa fie judecati si ucisi in anul 251.

Sfânta Mucenică Teodora și Didim Ostasul sunt trecuti in calendarul ortodox pe data de 5 aprilie. Ostas in limpul imparatului Diocletian, Didim a izbutit sa salveze una din
fecioarele crestine fortate la desfrau de potentati, deghizand-o in hainele lui de ostas. Prinsi, au fost decapitati.

Sfântul Teodor din Perga a fost ostas in timpul lui Antonius (136-161). Refuzand sa se inchine idolilor, a fost aruncat in foc, dar a ramas nevatamat. Apoi a fost rastignit pe cruce si a treia zi a murit. Mama lui Teodor a fost si ea ucisa, prin decapitare. Sfantul Teodor este praznuit pe data de 21 aprilie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Numele si icoana Sfantului Gheorghe sunt cunoscute si raspandite in toata lumea crestina; calendarul ortodox si cel romano-catolic ii consemneaza amintirea la 23 aprilie, zi care in multe parti este tinuta ca sarbatoare deosebita. Biserica din Rasarit il numeste „marele mucenic” (megalos martiros), si-l preamareste in slujbe de o frumusete inaltatoare. Exista tari si regiuni care ii poarta numele si altele l-au ales de patron deosebit: Genova, Portugalia, Lituania si indeosebi Anglia. Englezii i-au imprimat chipul si pe monezile lor, ceea ce a dus la expresia „cavaleria Sfantului Gheorghe”. Conducator in oastea imparatului Diocletian (284-305), i s-a cerut sa-si renege credinta crestina. A rezistat cumplitelor torturi, impresionand-o pe imparateasa, care a trecut si ea la crestinism. Amandoi au fost decapitati in anul 303.

Sfântul Mucenic Ioan Valahul a fost un roman traitor in secolul XVII. Robit la 15ani, intr-o lupta cu otomanii, acestuia i s-a cerut sa renunte la crestinism si sa imbratiseze mahomedanismul. Refuzul a starnit mania vrajmasilor, care l-au spanzurat. Invatatul grec Ioan Cariofil, martor al evenimentelor, a descris patimirea si viata lui neprihanita. Sfantul Nicodim Aghioritul a publicat „Viata si patimirile Sfantului Ioan Valahul” la Venetia. Biserica Ortodoxa l-a trecut in sinaxar, praznuindu-l la 12 mai.

Sfântul Mucenic Isidor. Ostas in Hios si Terapond, in vremea lui Decius (249-251) si-a marturisit curajos credinta crestina, fiind decapitat in anul 251, asa cum poruncise capetenia Numerian. Este serbat pe 14 mai.

Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul. A fost ostas veteran din Durostor. Statornic in credinta crestina, a fost ucis. Este amintit in calendarul ortodox pe 27 mai.

Sfinții Martiri Nicandru și Marcian sunt praznuiti pe 8 iunie. Au fost ostasi romani in cetatea dunareana Durostor, in timpul imparatului Galeriu (293-311). In anul 298 au fost ucisi pentru credinta lor in Hristos.

Sfinții Mucenici Muanuil, Savel și Ismail au fost ostasi, frati, originari din Persia. Veniti ca soli de pace la imparalul Iulian, refuzand idolatria si ramanand statornici credintei crestine, au fost ucisi. Sunt praznuiti in Biserica de Rasarit pe 17 iunie.

Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul sunt amintiti pe 18 iunie. Ostasi in timpul imparatului Vespasian (69-79) au fost ucisi pentru refuzul de a-si renega credinta in Hristos.

DreptcredinciosuI Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt ( 1457-1504) este praznuit in Biserica noastra pe 2 iulie. Fiu al lui Bogdan al II-lea si al doamnei Oltea, Stefan cel Mare personifica insasi Moldova, fiind cel mai mare domn al Moldovei si aparator al crestinatatii in fata puhoiului otoman. A domnit 47 de ani, construind 44 de manastiri, tot atatea, spune traditia, cate razboaie de aparare a dus, caci razboaiele au fost doar de aparare. Binecredinciosul domn Stefan nu a fost doar un om al razboaielor. Traditia il cunoaste ca traitor al rugaciunii si postitor. Papa Sixt al IV-lea l-a numit „atlet al lui Hristos”. Nu a uitat niciodata sa se roage pentru poporul sau, pentru ostenii sai. In cazuri de restriste a cautat sfatul divin la adapostul bisericii. Ramas in memoria poporului ca „sfant”, la mormantul lui din Putna s-au perindat generatii de credinciosi romani pentru a-i implora ajutorul. Biserica a consfintit traditia poporului canonizandu-l pe marele domnitor.

Sfântul Mucenic Iachint a fost ostas in timpul imparatului Traian (98-117). Descoperit de alt ostean ca se inchina lui Hristos, a fost schingiuit si ucis. Este serbat in calendarul ortodox pe 3 iunie.

Sfântul Mare Mucenic Procopie a fost ostas, apoi dregator al Alexandriei, pe timpul domniei lui Diocleiian. Aflat intr-o expeditie de ucidere a crestinilor, a trait clarviziunea unei cruci cu trei icoane si a deslusit un glas: „Eu sunt Hristos cel rastignit, Fiul lui Dumnezeu”. A devenit crestin, motiv pentru care a fost decapitat. Este praznuit pe data de 8 iulie.

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea sunt trecuti in calendarul ortodox pe data de 10 iulie. Patru capetenii si 41 de soldati din Nicopolea (Armenia) pe timpul lui Licinius, marturisind si staruind in crestinism, au fost arsi.

Sfântul Mucenic Emilian de la Durustor. Din actul sau martiric, pastrat in limbile greaca si latina, aflam ca Sfantul Emilian se tragea dintr-o familie bogata, iar tatal sau, pe nume Sabbatianus, indeplinea functia de prefect. Fiind ostas a fost crestinat in timpul lui Iulian Apostatul (361-363). Distrugand idolii de piatra din templu, a fost ars pe rug, dar focul nu l-a mistuit. Apoi a fost supus la moarte martirica la 18 iulie 362, data la care si Biserica ortodoxa romana il praznuieste.

Binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveunu, împreună cu fii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache. Constantin Brancoveanu a fost domn al Tarii Romanesti intre anii 1688-1714. S-a nascut in anul 1654 si a ramas orfan de mic, fiind crescut de unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino. Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu se urca pe tronul Tarii Romanesti, fiind uns domn de mitropolitul Teodosie. Desi tara era amenintata de turci si de fortele austriece, el a gasit ragazul de a deveni unul dintre cei mai mari ctitori de cultura ai Tarii Romanesti. Nenumarate vor deveni bisericile si manastirile ridicate sau inzestrate de el pe tot cuprinsul tarii. In legatura cu activitatea sa ctitoriceasca este suficient sa mentionam inconfundabilul stil arhitectonic brancovenesc. Cununa muceniciei a primit-o binecredinciosul voievod la 15 august 1714, in ziua in care implinea 60 de ani, dupa ce a vazut cazand sub sabie pagana capelele fiilor sai si al sfetnicului sau. Trupurile martirizate au fost pangarite pe strazile Constantinopolului si apoi aruncate in Bosfor, de unde au fost adunate si inmormantate pe insula Halki. In 1720 trupul marelui voievod a fost adus in tara si inmormantat in biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Bucuresti. Biserica ortodoxa romana l-a trecut pe Constantin Brancoveanu, impreuna cu fii sai si sfetnicul sau in randul sfintilor martiri si ii praznuieste la 16 august.

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat a fost capetenie de ostasi in timpul lui Maximian. Crestinandu-se si avand mare inraurire asupra celor peste 2500 de ostasi care l-au urmat in credinta, au fost cu totii trecuti prin sabie. Este pomenit in calendarul nostru pe 19 august.

Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul este praznuit pe 13 septembrie. A fost primul ostas pagan, in legiunea Italica, convertit crestin. In timpul lui Tiberiu ( 14-37).

Sfinții Mari Mucenici Eustatie și Teopista cu fiii lor Agapie și Teopist sunt trecuti in calendar pe 20 septembrie. Eustatie a fost capetenie de ostasi in timpul lui Traian. Increstinandu-se a fost insotit in noua credinta de intreaga familie. Imparatul Adrian (117-138) i-a osandit la moarte, fiind arsi de vii.

Sfinții Mucenici Serghie și Vah au fost capetenii romane in armata imperiala in timpul lui Maximian. Descoperindu-se ca sunt crestini, li s-a cerut de catre imparat sa aduca impreuna jertfa lui Zeus. Refuzul lor a starnit mania imparatului, din a carui porunca au fost batjocoriti, schingiuiti si omorati. Capetele lor se afla la Mitropolia din Craiova. Sunt praznuiti pe 7 octombrie.

Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit in calendarul ortodox pe 16 octombrie. Ostas in timpul lui Pontiu Pilat (26-36), acesta a impuns cu sulita trupul lui Hristos si a pazit mormantul Mantuitorului. Martor la toate semnele mortii si invierii lui Hristos, a devenit propovaduitor al noii credinte, motiv pentru care Tiberiu (14-37) a poruncit sa fie decapitat.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este praznuit pe 26 octombrie in calendarul ortodox. A fost general in armata romana, fiind fiul guvernatorului Tesalonicului in vremea lui Diocletian. Ajuns el insusi guvernator in Tesalonic si descoperindu-se ca este crestin, a fost, din porunca imparatului, intemnitat, pentru a fi trimis sa lupte in arena cu un gladiator, Lie, neinvins pana atunci. Tanarul Nestor a primii ingaduinta sa lupte el cu gladiatorul, dar a fost invins. Dimitrie trie si Nestor au fost ucisi. Trupul lui Dimitrie a devenit izvor de mir si, prin atingere, prilej de vindecare.

Sfântul Mare Mucenic Mina a fost ostas sub comanda tribunului Erminian in vremea lui Diocletian. Dislocat cu oastea la Catiani, cand a inceput prigoana impotriva crestinilor, s-a retras in munte. Revenit in mijlocul necredinciosilor si certandu-i in timpul unei sarbatori pagane, a fost prins din ordinul guvernatorului si decapitat. Este praznuit la 11 noiembrie.

Sfântul Mucenic Dasie, amintit in calendarul nostru la 20 noiembrie, a fost ostas crestin din Axiopolis. Refuzand sa participe la Saturnalii, a fost decapitat in anul 304.

Sfântul Mare Mucenic Mercurie a fast ostas de origine scitica in timpul lui Decius. Intr-o lupta impotriva barbarilor i s-a aratat ingerul Domnului. Invitat sa aduca jertfe zeilor, a refuzat. Imparatul a poruncit sa fie omorat. Biserica noastra il praznuieste pe 25 noiembrie.

Sfântul Mucenic Eustratie este trecut in calendarul ortodox la 13 decembrie. A fost comandant de oaste in timpul lui Diocletian. La judecata unor crestini, pe care ii astepta osanda, Eustratie a iesit in fata lor, marturisindu-si propria credinta in Hristos, motiv pentru care au fost ucisi laolalta.

Exemplul dăruirii şi al iubirii lor trebuie să îl urmeze toţi ostaşii, dar şi toţi creştinii, căci toţi suntem angrenaţi în războiul nevăzut cu vrăjmaşii diavoli, care pururea se împotrivesc mântuirii noastre. Şi în acest război, unii dintre cei mai mari ajutători sunt Sfinţii militari.

Sinodul Patriarhiei Ecumenice a decis, la 14 februarie 2019, instituirea sărbătorii „Soborul Sfinților Militari”.
Așadar, Sfinții Mucenici Gheorghe, Purtătorul de biruință, Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Mina,  Artemie, Victor, Mercurie și toți ceilalți sfinți care au slujit în armată în timpul vieții vor avea o zi comună de prăznuire.

8 iulie este ziua de cinstire a „Soborului Sfinților Militari”.

„Minunat este Dumnezeu între Sfinții Săi”. (Psalmi 67, 36)

Surse text:
– Viaţa noastră şi Sfinţii Bisericii – ”ziarullumina.ro”
– Patriarhia Ecumenică instituie sărbătoarea Soborul Sfinților Militari – ”basilica.ro”
– Cooperarea dintre Biserică şi Armată este o tradiţie frumoasă şi benefică – ”ziarullumina.ro”
– Sfinți militari în tradiția ortodoxă – ”crestinortodox.ro”
– Sfinţii militari şi lupta creştină – ”ziarullumina.ro”

Accesează și:
– Toţi sfinţii români din calendarul Bisericii Ortodoxe Române – ”doxologia.ro”