Preşedintele României a promulgat, luni 8 ianuarie, Legea pentru modificarea art. 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi...
Redăm integral cuvântul de învățătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), preluat din săptămânalul Lumina de Duminică al Patriarhiei Române. Duminica...
A doua zi(7 ianuarie) după Sfânta și dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului...
Praznicul Botezului Domnului este sărbătorit la 6 ianuarie. El este numit în popor şi Boboteaza, iar în limbaj teologic-liturgic are şi denumirile de Teofanie sau Epifanie (Arătarea Domnului). Mântuitorul...
Principesa Ileana, cel de al cincilea copil al Regelui Ferdinand și Reginei Maria, s-a născut în 5 ianuarie 1909 și curând presa internațională a...
Cuișoarele au fost folosite de mii de ani în India și China, nu numai pe post de condiment, ci și ca remediu pentru multe...
În urma fuziunilor și încorporărilor de active în noile entități, vom avea doar 27 de bănci față de 32 cât sunt în prezent. Băncile care...
În urmă cu exact 98 de ani, la 4 ianuarie 1926, Parlamentul României a votat îndepărtarea prinţului Carol de la succesiune şi a recunoscut...
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât introducerea în calendar a Sfântului Nichifor cel Lepros. Va fi sărbătorit, anual, în data de 4 ianuarie. Cuviosul Nichifor...
Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a știut nimic despre acest Mare Mucenic, iar în data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria...
Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre. „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită” (Matei 26, 41). Candela ne...
În prima zi a noului an civil, în mijlocul credincioșilor și pelerinilor care s-au unit în rugăciune la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală a...
În prima zi a noului an civil(1 ianuarie) este prăznuit Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Cel între ierarhi preaales, între dascăli preaînțelept...
Hiroelectrica, cel mai ieftin furnizor de enegie electrică din România, a actualizat oferta sa pentru clienții casnici. Prețul energiei electrice active fără tarife și taxe,...
Actualizare știre: Întregul concert "Acasă de Sărbători" se difuzează integral, la 1 ianuarie 2024, de la ora 10:30, pe PrimaTV ! "Acasă de Sărbători" este...
„Rugăciunea este rodul bucuriei și al mulțumirii. Rugăciunea este alungarea întristării și a descurajării!” Așa scrie Evagrie Ponticul, pentru cei de atunci și cei de...
Programul e-Factura va deveni obligatoriu de la 1 ianuarie 2024. Ministerul Finanțelor și ANAF au realizat un ghid pentru contribuabili în ceea ce privește...
Criptomoneda românilor de la MultiversX (fostul Elrond), EGLD, a crescut de 3 ori ca valoare, în ultimele 2 luni, ajungând duminică, 24 decembrie 2023 la un...
​Rompetrol Downstream, UiPath și eMag au primit cele mai mari amenzi în acest an pentru incidente de securitate care au încălcat Regulamentul UE privind...
Sfântul Ștefan este prăznuit pe 27 decembrie, în a treia zi după Nașterea Domnului. Scoțându-l pe Sfântul Arhidiacon Ștefan din cetate – precum mai întâi...
Pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Nicodim de la Tismana. Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu...
Vizionați/ascultați aici un colind sub interpretarea Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” (conținut găzduit de o terță parte – youtube.com/trinitastv; timp vizionare 3:25) https://www.youtube.com/watch?v=FWeSLyO9lDc&t=52s
Vizionați/ascultați aici un colind sub interpretarea Paulei Hriscu (conținut găzduit de o terță parte – youtube.com/paulahriscu; timp vizionare 3:44) Foto: ”youtube.com/paulahriscu_in_seara_sfanta_de_craciun”
„Această sărbătoarea este o sărbătoare a iubirii smerite și milostive a lui Dumnezeu, care s-a arătat în Fiul Său cel veșnic, și care din...
Peștera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopții, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbințeală și cu totul fiind...
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou 2024 și Botezului Domnului. Sărbătoarea Nașterii Domnului coboară cerul pe pământ În noaptea...

ACTUALITATE

- Advertisement -