Salzgitter, Germania – Alstom a realizat o premieră în domeniul transportului feroviar, prezentând prima locomotivă de manevră diesel transformată pentru a funcționa pe hidrogen. Lansarea oficială și primul test practic au avut loc la sediul companiei din Salzgitter.
În acest proiect inovator, motorul diesel al locomotivei a fost înlocuit cu un sistem care funcționează pe bază de hidrogen, utilizând arderea directă a acestuia, fără a produce emisii de dioxid de carbon. Testele practice vor fi derulate până în octombrie 2025, în incinta uzinelor de oțel ale grupului Salzgitter. După finalizarea testelor, locomotiva va fi readusă la configurația sa diesel originală.
Tehnologie cu impact ecologic și economic
Scopul principal al proiectului este evaluarea performanței sistemului cu hidrogen în condiții reale de exploatare, în vederea extinderii acestei soluții la scară largă, ca alternativă viabilă pentru modernizarea flotei existente de locomotive de manevră.
Inițiativa este rezultatul unei colaborări între Alstom și mai mulți parteneri: VPS Verkehrsbetriebe Peine-Salzgitter GmbH (parte a Salzgitter AG), WTZ Roßlau gGmbH, Universitatea Tehnică din Braunschweig și Institutul Fraunhofer pentru Ingineria Suprafațelor și Pelicule Subțiri. Proiectul beneficiază de sprijinul orașului Salzgitter, care a alocat 1,5 milioane de euro dintr-un pachet mai amplu de 50 de milioane de euro, destinat reconversiei industriale în landul Saxonia Inferioară.
Reducerea emisiilor în sectorul feroviar
Conform estimărilor, Germania are în prezent aproximativ 1.000 de locomotive de manevră diesel în uz, iar în întreaga Europă numărul acestora ajunge la circa 4.000. Fiecare dintre acestea emite, în medie, 150 de tone de CO2 anual. Conversia unei locomotive la propulsie pe bază de hidrogen ar putea reduce emisiile cu până la 3.000 de tone pe durata rămasă de viață a vehiculului, estimată la 15–20 de ani.
Un pas strategic pentru viitorul transportului verde
François Muller, Vicepreședinte al diviziei de servicii pentru Europa Centrală și de Nord la Alstom, a declarat: „Prin acest proiect de cercetare, reafirmăm rolul nostru de pionieri în utilizarea hidrogenului în transportul feroviar. Oferim o soluție dublu sustenabilă: clienții noștri pot trece la operare fără emisii, fără a fi nevoiți să înlocuiască complet flota existentă. În cazul locomotivelor de manevră, care au o durată lungă de utilizare, această opțiune este deosebit de valoroasă.”
Până în toamna anului 2025, datele colectate în urma testelor vor fi analizate pentru a evalua fezabilitatea tehnică a tehnologiei și potențialul acesteia de a deveni o soluție standard în modernizarea locomotivelor de manevră din întreaga Europă.
Sursă: ”alstom.com”






