Acasă Consum Diehl Aviation construiește o fabrică de componente pentru avioane în Craiova

Diehl Aviation construiește o fabrică de componente pentru avioane în Craiova

Diehl Aviation, divizia aeronautică a grupului german Diehl Stiftung, anunță o investiție strategică în România. Compania a demarat oficial, pe 30 iulie, construcția unei fabrici de componente pentru avioane comerciale în Craiova, județul Dolj. Valoarea investiției este estimată la câteva zeci de milioane de euro.

Noua unitate va avea o suprafață totală de 12.000 de metri pătrați, din care 2.500 de metri pătrați vor fi dedicați spațiilor de birouri de clasă A+. Fabrica este amplasată în  parcul industrial Craiova Business Park și va fi construită pe un teren de 33.500 de metri pătrați.

Peste 500 de locuri de muncă planificate
La momentul lansării, fabrica va angaja aproximativ 75 de persoane, cu un obiectiv de a ajunge la aproximativ 500 de angajați în următorii ani. Aceștia vor produce componente pentru aeronave comerciale, livrate către clienți globali ai companiei, precum Airbus, Boeing, Bombardier și Embraer.

„Noua noastră unitate din Craiova reprezintă o investiție strategică în viitorul Diehl Aviation. Locația excelentă, forța de muncă calificată și parteneriatele solide din regiune ne vor permite să livrăm produse de înaltă calitate, la costuri competitive,” a declarat Jörg Schuler, CEO al Diehl Aviation.

Avantaje logistice și integrare regională|
Craiova a fost selectată datorită poziției strategice în sud-vestul României, beneficiind de acces facil la rețelele de transport rutier și aerian – inclusiv Aeroportul Internațional Craiova și drumul național E79. Această conectivitate asigură o logistică eficientă și integrarea rapidă în lanțul global de aprovizionare al companiei.

Noua fabrică va colabora strâns cu celelalte unități Diehl din Germania și Ungaria, extinzând flexibilitatea operațională a companiei și consolidând securitatea aprovizionării.

Deși Diehl Aviation se concentrează pe sectorul civil, grupul mai deține și divizia Diehl Defence, cunoscută pentru producerea sistemului antiaerian IRIS-T.

Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru mijlocul anului 2026, iar producția ar urma să înceapă la scurt timp.

Sursă: ”diehl.com”