Senatul american a votat joi pentru a-l confirma pe Kash Patel în funcţia de director al FBI(Federal Bureau of Investigation-Biroul Federal de Investigaţii), instalând astfel un loialist convins al preşedintelui Donald Trump şi un înflăcărat conservator în fruntea celei mai importante agenţii din domeniul aplicării legii din Statele Unite, informează ”hotnews.ro” .
În timpul audierilor de confirmare în Senat, Patel a declarat că nu va exista „nicio politizare” în cadrul FBI şi „nicio acţiune revanșardă” şi i-a acuzat pe democraţi că selectează fragmente trunchiate din comentarii de-ale sale mai vechi. „Frânturile de informaţii sunt adesea înşelătoare”, a spus Patel la un moment dat
Mandatul de director al FBI ar trebui să fie pe 10 ani, pentru a izola această poziţie de politică. Însă, după ce a recâştigat Casa Albă, Trump a spus clar că doreşte ca şeful FBI de atunci, Chris Wray, să plece, ceea ce l-a determinat pe Wray să demisioneze şi a deschis calea pentru propunerea lui Patel.
Republicanii au apărat alegerea lui Trump pentru conducerea FBI, susţinând că Patel va aduce agenţiei transparenţa necesară şi respingând declaraţiile controversate din trecut ca fiind hiperbole.
În calitate de consilier republican în Congres şi membru al personalului de securitate naţională al lui Trump, Patel a luptat pentru declasificarea şi publicarea documentelor pentru a încerca să submineze ancheta FBI privind legăturile dintre Rusia şi campania lui Trump din 2016.
În timpul audierii sale de confirmare, democraţii s-au concentrat asupra istoricului lui Patel – în interviuri televizate, apariţii în podcasturi, cărţi şi postări pe reţelele sociale – de a solicita pedepse împotriva persoanelor despre care crede că fac parte din „statul paralel” care a încercat să îl submineze pe Trump.
Suplimentar, Kash Patel a fost numit și șef al agenției federale americane ATF (Bureau of Alcohol, Tobacco, Firearms and Explosives).
Citește art. integral pe ”hotnews.ro” .
Prioritățile FBI sunt:
– terrorism – Protect the U.S. from terrorist attack;
– counterintelligence – Protect the U.S. against foreign intelligence, espionage, and cyber operations;
– cybercrime – Combat significant cyber criminal activity;
– public corruption – Combat public corruption at all levels;
– civil rights – Protect civil rights;
– transnational organized crime – Combat transnational criminal enterprises;
– white-collar crime – Combat significant white-collar crime;
– violent crime – Combat significant violent crime.
Accesează și:
– 24.01.2025: John Ratcliffe, noul director al CIA: „Vom culege informații, în special din surse umane, din fiecare colț al lumii – indiferent cât de întunecat sau de dificil” – ”stiridigitale.ro”
– Federal Bureau of Investigation – ”fbi.gov”