O propunere legislativă care extinde atribuțiile profesiei de avocat și impune redactarea de către avocat a anumitor contracte ridică întrebări despre costurile suportate de firme și cetățeni, autonomia contractuală, concurență și viitorul serviciilor juridice digitale. Din opiniile exprimate în cadrul consultării publice reies preocupări privind proporționalitatea măsurilor, impactul asupra altor profesii și riscul ca protecția juridică să devină o obligație costisitoare, inclusiv pentru persoanele care dispun deja de pregătire juridică.
Propunerea legislativă B563/2026, înregistrată la Senat la 14 octombrie 2026, urmărește modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și completarea Codului civil.
Inițiativa cuprinde modificări referitoare la activitățile rezervate avocaților, consultanța juridică, mediere, asistența juridică în anumite proceduri de divorț, operațiunile efectuate în numele clienților și intervenția în cazul unor activități online considerate contrare legislației profesiei.
Cea mai sensibilă prevedere din perspectiva mediului economic este însă obligația propusă pentru întocmirea anumitor contracte sub semnătură privată. În forma avută în vedere, atunci când legea cere forma scrisă sub semnătură privată pentru validitatea sau dovedirea unui contract, înscrisul constatator ar urma să fie întocmit de avocat, dacă legea nu prevede altfel.
Inițiativa ridică astfel o întrebare fundamentală: este necesară intervenția obligatorie a avocatului pentru o categorie largă de acte sau există situații în care cetățenii, întreprinderile și specialiștii lor pot gestiona în mod legal și competent propriile raporturi juridice?
Ce critică mediul de afaceri și opiniile exprimate în consultarea publică
Din opiniile exprimate în cadrul consultării publice se desprind mai multe direcții de critică: extinderea excesivă a activităților rezervate avocaților, costurile suplimentare pentru întreprinderi, restrângerea autonomiei contractuale, afectarea altor profesii și incertitudinea juridică pentru furnizorii de servicii digitale.
O parte dintre observații solicită respingerea proiectului în forma actuală sau eliminarea prevederilor considerate disproporționate. Printre soluțiile propuse se numără exceptarea expresă a actelor întocmite de persoane fizice și juridice pentru propriile raporturi juridice, clarificarea delimitării dintre informarea juridică și consultanța individualizată, protejarea competențelor celorlalte profesii și realizarea unei evaluări transparente a impactului economic.
Criticile vizează atât obligația de redactare a anumitor contracte de către avocat, cât și extinderea atribuțiilor profesionale în domenii precum recuperarea creanțelor, publicitatea mobiliară, operațiunile legate de societăți și medierea.
În paralel, Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders și IMM România au semnalat riscurile economice și de reglementare ale inițiativei. Concordia solicită retragerea proiectului în forma actuală și organizarea unei consultări reale cu mediul de afaceri, profesiile afectate și societatea civilă.
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) contestă însă interpretarea potrivit căreia obligația propusă s-ar aplica tuturor contractelor încheiate de firme și consideră exagerate unele estimări privind impactul financiar.
Disputa nu se reduce, așadar, la opoziția dintre avocați și mediul de afaceri. Miza este delimitarea proporțională a activităților rezervate unei profesii și identificarea unor garanții juridice care să protejeze beneficiarii fără a impune costuri și restricții mai ample decât este necesar.
Contractele vor deveni mai costisitoare pentru firme și cetățeni
Modificarea propusă a articolului 1241 din Codul civil ar putea avea efecte asupra unei categorii largi de contracte și înscrisuri, în funcție de cerințele legale aplicabile fiecărui act.
Printre exemplele discutate în contextul criticilor se numără contractele comerciale, contractele de arendă, actele privind înstrăinarea autovehiculelor, contractele individuale de muncă și actele adiționale, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația relevantă.
Nu rezultă că orice document semnat de o firmă ar trebui automat redactat de avocat. Întinderea efectivă a obligației depinde de formularea finală a legii și de interpretarea normelor aplicabile fiecărui tip de act. Tocmai această posibilă sferă largă de aplicare justifică însă clarificări înainte de adoptarea proiectului.
În prezent, numeroase firme își pregătesc documentele prin departamente juridice interne, cu ajutorul consilierilor juridici, pe baza unor modele contractuale verificate sau prin proceduri standardizate. În funcție de natura operațiunii și de limitele competențelor legale, aceste mecanisme pot asigura un nivel adecvat de control juridic.
O obligație suplimentară de intervenție a avocatului ar putea presupune costuri, verificări și întârzieri administrative chiar și în cazul unor operațiuni repetitive sau al unor documente a căror structură a fost deja validată.
Diferența dintre o tranzacție complexă, cu riscuri juridice ridicate, și un contract standardizat nu este lipsită de relevanță. În primul caz, asistența unui avocat poate fi esențială. În cel de-al doilea, obligativitatea intervenției sale ar trebui justificată separat, nu presupusă automat.
Legiuitorul ar trebui, prin urmare, să demonstreze că problemele urmărite nu pot fi rezolvate prin măsuri mai puțin restrictive. Simpla afirmație că avocatul ar fi specialistul potrivit pentru redactarea actelor juridice nu demonstrează că intervenția sa trebuie impusă.
Costurile cumulate pot afecta în special IMM-urile
Impactul economic trebuie analizat în raport cu numărul documentelor încheiate, nu doar prin costul unui singur contract.
O companie care încheie anual câteva contracte importante poate absorbi relativ ușor o cheltuială suplimentară. În schimb, o întreprindere care operează cu sute sau mii de documente poate ajunge la costuri semnificative, mai ales dacă obligația se aplică unor operațiuni repetitive.
Un exemplu pur ilustrativ arată că 100 de acte întocmite la un cost ipotetic de 300 de lei fiecare ar genera cheltuieli de 30.000 de lei. Pentru 500 de acte, suma ar ajunge la 150.000 de lei. Aceste valori nu reprezintă tarife prevăzute de proiect, ci ilustrează modul în care costul unitar se poate multiplica.
Romanian Business Leaders a estimat că impactul financiar anual ar putea depăși 100 de milioane de euro și ar putea ajunge la aproximativ 800 de milioane de euro într-un scenariu în care obligația ar fi interpretată extensiv, inclusiv în legătură cu contractele individuale de muncă. Aceste estimări aparțin organizației și trebuie evaluate în funcție de ipotezele de calcul, numărul actelor vizate și costurile efective.
În lipsa unei analize oficiale, transparente și verificabile, amploarea impactului nu poate fi stabilită cu certitudine. Tocmai de aceea, Parlamentul ar trebui să dispună de date clare înainte de a introduce o obligație care ar putea afecta activitatea curentă a unui număr mare de întreprinderi.
Costurile suplimentare pot fi absorbite de companii, pot reduce bugetele pentru investiții sau pot fi transferate în prețurile bunurilor și serviciilor. Efectele nu s-ar opri neapărat la nivelul firmelor, ci ar putea ajunge și la consumatori.
Ce solicită Concordia
Confederația Patronală Concordia cere retragerea proiectului B563/2026 în forma actuală și reluarea discuției după o consultare reală cu categoriile afectate.
Organizația critică lipsa unei evaluări suficient de transparente a impactului economic, absența unor calcule clare privind numărul contractelor vizate și costurile aferente, precum și insuficiența consultării mediului de afaceri și a profesioniștilor care ar trebui să aplice noile reguli.
O altă preocupare privește efectele asupra digitalizării și dezvoltării serviciilor juridice online. Extinderea activităților rezervate avocaților, în condițiile unor delimitări insuficient de clare, ar putea afecta platforme care furnizează informații juridice, modele standardizate și instrumente bazate pe inteligență artificială.
Solicitările Concordia vizează, în esență, retragerea proiectului în forma actuală, organizarea unei consultări publice efective și evaluarea transparentă a costurilor și a efectelor asupra inovării.
Poziția organizației nu presupune negarea rolului avocaților. Ea pune în discuție necesitatea de a demonstra că obligațiile propuse sunt justificate de o problemă reală și că beneficiile lor depășesc costurile și restricțiile impuse.
De ce ar trebui să apeleze la avocat inclusiv persoanele licențiate în drept?
O problemă distinctă privește persoanele care dețin o diplomă de licență în domeniul juridic sau au urmat studii de masterat în drept, fără a exercita profesia de avocat.
De ce ar trebui o persoană cu pregătire juridică să apeleze obligatoriu la un avocat pentru redactarea unui contract destinat propriilor interese? De ce nu ar putea să își pregătească singură documentele, asumându-și responsabilitatea pentru conținutul acestora, în condițiile legii?
O persoană care își redactează un contract pentru propriile interese nu se află, în mod necesar, în aceeași situație cu un profesionist care oferă consultanță juridică unor terți. În mod similar, o societate care dispune de personal cu pregătire juridică și de proceduri interne de verificare nu ar trebui tratată automat ca și cum nu ar avea nicio capacitate de a-și gestiona documentele.
Pregătirea juridică nu elimină toate riscurile și nu garantează că fiecare contract este corect. Nici experiența profesională nu substituie întotdeauna necesitatea unei opinii juridice independente. Totuși, existența unor competențe relevante este un element care ar trebui luat în considerare la evaluarea proporționalității unei obligații legale.
În forma propusă, regula riscă să transforme intervenția avocatului într-o condiție generală, fără o diferențiere suficientă în funcție de complexitatea operațiunii, pregătirea persoanei care întocmește documentul sau existența unor mecanisme adecvate de verificare.
Inițiatorii ar trebui să explice de ce această intervenție este necesară și în cazul persoanelor care își pregătesc propriile acte, al întreprinderilor cu departamente juridice și al profesioniștilor cu pregătire de specialitate.
În lipsa unei justificări concrete, apare riscul unei formalități suplimentare care nu este necesară în toate situațiile.
Inteligența artificială a extins accesul la informația juridică
Dezbaterea trebuie privită și în contextul dezvoltării instrumentelor de inteligență artificială și a platformelor LegalTech.
Aceste tehnologii pot ajuta cetățenii și companiile să identifice prevederi legale relevante, să compare clauze contractuale, să înțeleagă documente, să pregătească modele standardizate și să identifice probleme care necesită analiza unui specialist.
Inteligența artificială nu este infailibilă. Poate furniza informații incorecte, poate interpreta greșit contextul sau poate omite aspecte juridice importante. În cazul tranzacțiilor complexe, al litigiilor iminente și al operațiunilor cu riscuri semnificative, consultanța juridică individualizată rămâne esențială.
Cu toate acestea, instrumentele digitale au extins accesul practic la informații și au creat alternative pentru anumite operațiuni de rutină. Ele pot reduce timpul și costurile necesare documentării și pregătirii unor acte, fără a elimina necesitatea avocatului în situațiile care reclamă expertiză specializată.
Proiectul definește consultanța juridică prin raportare la furnizarea unui serviciu personalizat, care presupune aplicarea normelor de drept la o situație concretă, și precizează că această calificare se aplică indiferent de tehnologia utilizată. Totodată, textul exclude anumite activități de informare generală și furnizarea unor instrumente juridice standardizate, în măsura în care acestea nu presupun analiza unei situații individuale.
Distincția este importantă, dar aplicarea ei poate ridica dificultăți. O platformă poate publica informații generale, poate genera un model de contract sau poate analiza clauzele unui document concret. Aceste funcții au naturi diferite și nu ar trebui supuse automat aceluiași regim.
O delimitare prea largă a activităților rezervate avocaților ar putea descuraja investițiile în servicii digitale și ar putea restrânge accesul la alternative mai accesibile. De aceea, normele trebuie să fie suficient de precise pentru ca furnizorii să poată anticipa ce servicii sunt permise și care intră în sfera consultanței juridice individualizate.
Un monopol profesional extins
O profesie reglementată poate avea activități rezervate atunci când există motive de interes public care justifică restricția. Problema apare atunci când exclusivitatea se extinde asupra unor operațiuni care ar putea fi realizate legal și prin alte mijloace, fără demonstrarea necesității fiecărei noi limitări.
Prin impunerea intervenției avocatului pentru anumite contracte și prin extinderea atribuțiilor rezervate, proiectul ar putea genera o cerere suplimentară pentru serviciile acestei profesii și ar putea reduce concurența din partea altor profesioniști sau a unor soluții digitale.
Efectul potențial al reglementării trebuie însă analizat independent de intențiile declarate. Chiar dacă scopul urmărit este protejarea beneficiarilor, o normă poate produce în practică o extindere a pieței serviciilor rezervate și o reducere a alternativelor disponibile.
Din această perspectivă, întrebarea nu este dacă avocații trebuie să poată oferi servicii specializate, ci dacă statul trebuie să oblige cetățenii și întreprinderile să le cumpere în situații în care există alternative legale și adecvate.
Concurența nu reprezintă doar o amenințare pentru furnizorii tradiționali. Ea poate aduce beneficii utilizatorilor prin diversificarea serviciilor, reducerea costurilor și stimularea inovării.
Libertatea de a alege între avocat, consiliere juridică internă, informare generală și instrumente digitale nu exclude protecția juridică. Ea presupune ca intervenția obligatorie a unui profesionist să fie rezervată situațiilor în care necesitatea sa poate fi demonstrată.
Activitatea altor profesii ar putea fi afectată
Extinderea atribuțiilor rezervate avocaților ridică întrebări și în privința altor categorii profesionale.
Printre cele vizate de criticile formulate se numără consilierii juridici, contabilii, consultanții fiscali, mediatorii, operatorii din domeniul Registrului Național de Publicitate Mobiliară și profesioniștii din domeniul cadastral și imobiliar, precum și alți prestatori care desfășoară activități conexe în limitele legislației aplicabile.
În cazul consilierilor juridici, problema privește în special posibila suprapunere dintre atribuțiile exercitate în cadrul organizațiilor și extinderea activităților rezervate avocaților. O obligație generală de redactare de către avocat ar putea schimba modul în care societățile își organizează activitatea juridică internă.
În privința medierii, proiectul propune ca avocații să poată desfășura asemenea activități fără formalitățile de autorizare prevăzute pentru persoanele care exercită exclusiv profesia de mediator și fără supravegherea profesională a Consiliului de Mediere.
Inițiatorii justifică această diferență prin pregătirea juridică și experiența avocaților în negocierea intereselor clienților. Criticile atrag însă atenția că pregătirea juridică și competența de a media un conflict sunt distincte. Medierea presupune, pe lângă cunoașterea legii, neutralitate față de părți și respectarea unor standarde specifice.
O altă direcție a proiectului privește recuperarea creanțelor, operațiunile legate de publicitatea mobiliară și anumite activități conexe administrării intereselor clienților.
O reformă echilibrată ar trebui să clarifice raporturile dintre aceste atribuții și competențele celorlalte profesii, evitând restricțiile nejustificate și incertitudinile privind exercitarea legală a activităților.
Divorțurile cu copii minori ar putea deveni mai costisitoare
Proiectul propune obligativitatea asistării soților de către avocați în procedurile de divorț în care există copii minori, indiferent de calea procedurală aleasă.
Inițiatorii invocă interesul superior al copilului și necesitatea prevenirii unor acorduri insuficient înțelese privind autoritatea părintească, locuința copilului, întreținerea și legăturile personale.
Protecția copilului este un obiectiv legitim. Totuși, obligativitatea generală a intervenției unui avocat ridică întrebări privind necesitatea și proporționalitatea măsurii, inclusiv în situațiile în care soții au ajuns la un acord amiabil și nu există un conflict asupra aspectelor esențiale.
În astfel de cazuri, obligația ar putea genera cheltuieli suplimentare pentru ambii soți, chiar dacă aceștia înțeleg consecințele juridice ale acordului și nu au nevoie de asistență individualizată pentru fiecare etapă.
Proiectul prevede posibilitatea asistenței juridice din oficiu sau a ajutorului public judiciar pentru persoanele care îndeplinesc condițiile legale. Aceste mecanisme nu înseamnă însă că toate familiile vor beneficia automat de servicii gratuite.
În opiniile formulate este invocată și necesitatea unor măsuri care să îmbunătățească accesul efectiv la asistență juridică pentru persoanele vulnerabile. Printre propuneri se numără instituirea unei forme de asistență juridică accelerată, în maximum 48 de ore, pentru anumite categorii, precum avertizorii de integritate, persoanele cu handicap, pensionarii și bolnavii cronici.
Aceste propuneri evidențiază o distincție importantă: facilitarea accesului la avocat pentru persoanele care au nevoie de protecție nu este același lucru cu obligarea tuturor persoanelor dintr-o categorie să cumpere asemenea servicii, indiferent de situația concretă.
Avocații ar putea desfășura și activități de administrare a fondurilor și bunurilor
Lista activităților prevăzute de proiect depășește reprezentarea clienților în instanță și consultanța juridică.
Inițiativa propune posibilitatea ca avocații să efectueze și să primească plăți în numele clienților, inclusiv prin mecanisme de tip escrow, să păstreze documente, să acționeze ca executori testamentari și să desfășoare activități de consiliere judiciară, curatelă și tutelă specială. Sunt avute în vedere și servicii de recuperare a creanțelor, precum și operațiuni legate de publicitatea mobiliară.
Unele dintre aceste servicii pot fi utile beneficiarilor, iar proiectul prevede anumite garanții, inclusiv privind separarea fondurilor de patrimoniul avocatului, evidența tranzacțiilor și respectarea legislației aplicabile.
Totuși, diversitatea activităților ridică întrebări privind supravegherea, răspunderea profesională și protecția persoanelor vulnerabile. Administrarea unor fonduri, exercitarea unor atribuții de protecție a persoanelor sau gestionarea unor interese patrimoniale presupun riscuri diferite și trebuie însoțite de garanții adecvate fiecărei activități.
Prin urmare, extinderea atribuțiilor ar trebui evaluată separat pentru fiecare categorie de servicii, inclusiv prin raportare la competențele altor profesioniști și la mecanismele de control deja existente.
Cine trebuie să reglementeze profesiile: statul sau organizațiile care le reprezintă?
Proiectul prevede instituirea obligației autorităților și instituțiilor publice de a consulta Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), în timp util și în mod efectiv, înainte de adoptarea sau emiterea actelor normative care privesc activitatea avocaților.
Consultarea organizațiilor profesionale poate contribui la calitatea legislației, prin valorificarea experienței și a expertizei de specialitate. Problema apare însă atunci când această participare instituționalizată este analizată în contextul unei inițiative care urmărește, în același timp, extinderea atribuțiilor profesiei de avocat și consolidarea poziției sale în raport cu alte categorii de profesioniști.
Se ridică astfel o întrebare legitimă privind echilibrul instituțional: în ce măsură o organizație care reprezintă interesele unei profesii ar trebui să beneficieze de un rol formal privilegiat în procesul de elaborare a normelor care îi reglementează activitatea, mai ales atunci când modificările propuse pot genera avantaje profesionale și economice pentru membrii acesteia?
Reglementarea unei profesii nu poate deveni prerogativa exclusivă a organizației care o reprezintă. O organizație profesională are, în mod firesc, interesul de a susține condiții favorabile membrilor săi și de a proteja standardele profesiei. Statului îi revine însă responsabilitatea de a evalua independent atât argumentele acesteia, cât și efectele reglementărilor asupra cetățenilor, concurenței și celorlalte categorii profesionale.
În caz contrar, apare riscul unui dezechilibru: profesia vizată beneficiază de o influență instituționalizată asupra propriului cadru normativ, inclusiv atunci când modificările propuse îi extind atribuțiile sau consolidează poziția pe piață.
Un asemenea principiu trebuie aplicat în mod egal tuturor profesiilor. Nu ar fi justificat ca fiecare corp profesional să beneficieze de un rol privilegiat în stabilirea regulilor propriei activități doar pentru că dispune de o organizație reprezentativă. Reglementarea profesiilor trebuie să urmeze criterii obiective, să urmărească un interes public demonstrabil și să țină seama de efectele asupra tuturor celor vizați.
Prin urmare, problema nu este dacă UNBR trebuie să poată transmite observații și propuneri. Acest lucru poate fi legitim și util. Problema este dacă instituirea unei obligații speciale de consultare este necesară și dacă aceasta asigură un proces legislativ echilibrat, în care să fie ascultate în mod efectiv și celelalte categorii afectate, inclusiv consilierii juridici, mediatorii, întreprinderile și furnizorii de servicii digitale.
Statul nu trebuie să fie un simplu observator al revendicărilor profesiilor, ci autoritatea care stabilește regulile pe baza interesului public, a concurenței loiale și a proporționalității.
În cazul proiectului B563/2026, această distincție este cu atât mai importantă cu cât propunerea legislativă urmărește extinderea atribuțiilor avocaților. Tocmai de aceea, orice mecanism suplimentar de consultare trebuie analizat prin prisma transparenței, a echilibrului între interesele reprezentate și a prevenirii unor avantaje profesionale nejustificate.
Procedura propusă pentru oprirea unor activități online ridică probleme de proporționalitate
Proiectul introduce și o procedură prin care UNBR ar putea solicita instanței încetarea unor activități online considerate contrare legislației profesiei de avocat. În funcție de situație, ar putea fi solicitate și ordine adresate furnizorilor de servicii intermediare, pentru oprirea încălcării sau identificarea persoanei implicate.
Cauzele ar urma să fie judecate de urgență, iar primul termen de judecată ar trebui stabilit în cel mult cinci zile de la înregistrarea cererii.
Această prevedere nu înseamnă că orice platformă digitală ar putea fi închisă automat în cinci zile. Este vorba despre o procedură judiciară, în condițiile și cu garanțiile prevăzute de lege.
Cu toate acestea, posibilitatea unor intervenții judiciare accelerate asupra activităților online impune criterii clare privind conduita interzisă, condițiile în care poate fi solicitată măsura și dreptul persoanei vizate de a se apăra.
Într-un mediu în care circulă informații juridice, publicații, instrumente de documentare și servicii digitale, delimitarea dintre informarea generală și consultanța individualizată trebuie să fie suficient de precisă.
Dacă această delimitare rămâne incertă, furnizorii de servicii se pot confrunta cu costuri suplimentare de conformare sau pot renunța la funcții și produse din teama unor consecințe juridice. În același timp, aplicarea excesivă a restricțiilor ar putea afecta accesul publicului la informații și libertatea de exprimare.
Controlul judiciar este o garanție importantă, dar eficiența sa depinde de claritatea criteriilor legale, de proporționalitatea măsurilor și de posibilitatea efectivă de apărare a persoanelor vizate.
Probleme de claritate legislativă și posibile implicații constituționale
Criticile privind proiectul nu conduc automat la concluzia că acesta este neconstituțional. Ele indică însă aspecte care trebuie analizate înainte de adoptare, atât din perspectiva libertății economice, cât și a calității legii și a concurenței.
Articolul 45 din Constituție garantează libertatea economică, în condițiile legii. Această libertate nu exclude reglementarea profesiilor și nici instituirea unor condiții pentru desfășurarea anumitor activități. Totuși, o restricție care obligă întreprinderile și cetățenii să recurgă la servicii profesionale suplimentare trebuie justificată printr-un scop legitim și prin necesitatea măsurii.
Întrebarea este dacă obligativitatea redactării de către avocat a unei categorii largi de contracte reprezintă o măsură necesară pentru protejarea beneficiarilor sau dacă obiectivul poate fi atins prin mijloace mai puțin restrictive, precum informarea juridică, modelele standardizate, consultanța opțională și răspunderea pentru practicile abuzive.
Articolul 135 din Constituție, referitor la economia de piață și la protecția concurenței loiale, este un alt reper relevant. Dacă o categorie profesională primește prin lege dreptul exclusiv de a desfășura activități pe care anterior le puteau realiza, în limitele competențelor legale, și alte categorii de profesioniști, trebuie explicat de ce această restricție este justificată de interesul public.
Nu orice activitate rezervată unei profesii este neconstituțională. În schimb, nici invocarea protecției profesiei nu poate substitui demonstrarea necesității și proporționalității restricției.
Articolul 1 alineatul (5) din Constituție impune respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor. Din această exigență decurg cerințe de claritate, precizie și previzibilitate a normelor juridice.
Definițiile consultanței juridice, delimitarea activităților permise de cele rezervate și procedurile referitoare la serviciile online trebuie formulate astfel încât cetățenii, întreprinderile și furnizorii de servicii digitale să poată anticipa ce activități sunt legale și care presupun intervenția unui avocat.
Aceleași cerințe sunt importante pentru dispozițiile penale propuse privind folosirea fără drept a denumirilor și expresiilor care pot induce publicul în eroare cu privire la calitatea de avocat. Întrucât răspunderea penală presupune consecințe grave, conduita interzisă trebuie descrisă suficient de precis și previzibil.
Proiectul ridică, de asemenea, întrebări privind consecințele nerespectării obligației de redactare a contractelor de către avocat. Textul prevede că încălcarea obligației nu atrage nulitatea contractului decât dacă legea stabilește expres această sancțiune.
Prevederea nu elimină obligația propusă, dar lasă deschise întrebări privind eventualele sancțiuni, autoritățile competente, efectele asupra contractelor deja executate și tratamentul actelor încheiate cu bună-credință.
O evaluare juridică serioasă ar trebui să analizeze și compatibilitatea restricțiilor cu normele europene aplicabile serviciilor profesionale, inclusiv din perspectiva necesității, proporționalității și efectelor asupra concurenței.
Parlamentari avocați printre inițiatori: o problemă de transparență și etică publică
Potrivit informațiilor publice, printre semnatarii inițiali ai proiectului sunt și parlamentari care exercită și profesia de avocat. Ulterior, lista oficială a inițiatorilor a fost modificată.
La 26 octombrie 2026, Senatul a înregistrat operațiuni distincte privind completarea listei și retragerea unui inițiator. În forma actualizată, proiectul îi are ca inițiatori pe senatorii Robert-Marius Cazanciuc, Nadia-Cosmina Cerva, Titus Corlățean, Cătălin-Daniel Fenechiu, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, Ion-Cristinel Rujan, Elena-Simona Spătaru, precum și pe deputații Adrian-Felician Cozma și Adriana-Diana Tușa.
În forma inițială figurau și senatorii Constantin-Ciprian Iacob și Nicolae Vlahu, care s-au retras din lista inițiatorilor, în timp ce deputatul Adrian-Felician Cozma a fost adăugat.
Faptul că parlamentarii aparțin unei profesii reglementate nu îi împiedică, prin el însuși, să inițieze sau să voteze legi privind domeniul lor de activitate. Experiența profesională poate contribui la identificarea unor probleme reale, iar simpla apartenență la o profesie nu demonstrează neapărat existența unui conflict de interese în sens juridic.
Cu toate acestea, întrebările de etică publică devin legitime atunci când un proiect extinde activitățile rezervate profesiei din care fac parte inițiatorii, introduce obligații de achiziționare a unor servicii și propune noi mecanisme de protecție a pieței respective.
Într-un asemenea context, este rezonabil să se solicite explicații privind beneficiarii reglementării, efectele sale economice, consultările realizate și măsurile prin care sunt prevenite eventualele avantaje nejustificate.
Trebuie însă făcută distincția dintre inițiativa parlamentară formală și promovarea instituțională a proiectului.
Se poate analiza dacă propunerile reflectă obiective susținute de conducerea profesiei și dacă extinderea atribuțiilor urmărește nevoi reale. O eventuală influență instituțională trebuie însă demonstrată prin documente și fapte, nu dedusă exclusiv din beneficiile pe care proiectul le-ar putea produce.
Într-un stat de drept, organizațiile profesionale pot contribui la elaborarea legislației, dar decizia trebuie să rămână rezultatul unei evaluări independente, transparente și echilibrate, în care sunt luate în considerare și interesele celorlalte categorii afectate.
Întrebarea esențială nu este dacă avocații au dreptul să participe la elaborarea legilor, ci dacă regulile propuse sunt justificate de un interes public demonstrabil și dacă avantajele acordate profesiei sunt proporționale cu obligațiile și costurile impuse societății.
Ce ar trebui să se întâmple înainte de continuarea procedurii legislative
La 27 octombrie 2026, proiectul B563/2026 figurează pe site-ul Senatului ca fiind înregistrat pentru dezbatere. Propunerea a fost trimisă pentru avize către Consiliul Economic și Social, Consiliul Fiscal, Consiliul Legislativ, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Concurenței, iar Guvernului i-a fost solicitat un punct de vedere.
Procedura de urgență solicitată de inițiatori nu apare ca aprobată. Solicitarea inițiatorilor nu trebuie, prin urmare, confundată cu aprobarea procedurii de urgență.
Proiectul nu este o lege în vigoare. Prevederile contestate privind redactarea anumitor contracte de către avocat, asistența juridică obligatorie în unele divorțuri și extinderea activităților rezervate profesiei urmează să fie analizate în cadrul procedurii legislative.
Înainte de continuarea dezbaterii, Parlamentul ar trebui să solicite o evaluare de impact care să răspundă cel puțin următoarelor întrebări:
-Câte contracte și alte acte ar fi efectiv vizate de obligația propusă?
-Care ar fi costul mediu realist pentru fiecare categorie de documente?
-Ce beneficii măsurabile ar rezulta în privința reducerii litigiilor și protecției beneficiarilor?
-De ce nu ar fi suficiente măsuri mai puțin restrictive?
-Cum ar fi protejate competențele consilierilor juridici și ale celorlalte profesii afectate?
-Cum ar fi delimitate informarea juridică, instrumentele standardizate și consultanța individualizată?
-Ce garanții ar exista pentru furnizorii de servicii digitale și pentru utilizatorii acestora?
-Ce consecințe ar avea nerespectarea obligației și cum ar fi protejate contractele încheiate cu bună-credință?
-A fost realizată și publicată analiza de proporționalitate cerută de Directiva (UE) 2018/958 și de Legea nr. 245/2020?
Aceste întrebări nu sunt simple formalități. Ele sunt necesare pentru a stabili dacă măsurile propuse răspund unei probleme reale și dacă efectele lor sunt proporționale cu beneficiile urmărite.
Protecția juridică nu trebuie să devină obligația de a cumpăra un serviciu
Avocații au un rol important în apărarea drepturilor, prevenirea litigiilor și protejarea unor interese. Competența lor trebuie remunerată corespunzător, iar exercitarea ilegală a profesiei trebuie combătută. Aceste obiective nu justifică însă, în mod automat, extinderea obligației de a apela la avocat asupra unei categorii largi de operațiuni juridice.
Din opiniile exprimate în cadrul consultării publice reies preocupări serioase privind efectele proiectului B563/2026 asupra costurilor, concurenței, libertății contractuale, altor profesii și dezvoltării serviciilor juridice digitale.
Miza nu este alegerea între avocați și inteligența artificială și nici eliminarea garanțiilor profesionale. Este păstrarea unei distincții clare între situațiile în care expertiza avocatului este necesară și operațiunile pe care cetățenii și întreprinderile le pot gestiona legal și competent prin propriile mijloace sau cu ajutorul altor specialiști, așa cum se întâmplă și în prezent.
Dezvoltarea inteligenței artificiale și a platformelor LegalTech a extins accesul la informații juridice și la instrumente de pregătire a documentelor. Aceste tehnologii oferă alternative utile pentru anumite operațiuni de rutină și pot contribui la reducerea costurilor. O reglementare echilibrată ar trebui să protejeze beneficiarii fără să elimine nejustificat aceste alternative.
În forma actuală, proiectul transformă ”protecția juridică” într-o obligație suplimentară pentru cetățeni și întreprinderi și să extindă piața serviciilor rezervate unei singure categorii profesionale. Acesta este un risc care trebuie analizat serios, fără a presupune că intențiile inițiatorilor sunt dovedite și fără a confunda efectele posibile ale reglementării cu scopurile declarate ale acesteia.
Soluția responsabilă este retragerea proiectului în forma actuală, așa cum solicită și Confederația Patronală Concordia, și reluarea dezbaterii pe baza unei consultări publice reale, a unei evaluări transparente a impactului economic și social și a unei justificări riguroase a fiecărei restricții propuse. Această abordare este susținută și de criticile formulate de reprezentanți ai mediului de afaceri, inclusiv IMM România și Romanian Business Leaders, precum și de alte observații transmise în cadrul consultării, care semnalează riscuri privind costurile suplimentare, concurența, libertatea contractuală și accesul la alternative juridice și digitale.
Înainte de a impune noi obligații cetățenilor și întreprinderilor, inițiatorii trebuie să demonstreze că măsurile propuse răspund unei nevoi reale de interes public, că sunt proporționale și că nu există soluții mai puțin restrictive.
Dacă inițiatorii nu pot demonstra că obligațiile sunt necesare, proporționale și mai eficiente decât alternativele disponibile, Parlamentul ar trebui să respingă proiectul în forma actuală.
Libertatea de a alege nu exclude protecția juridică. Înseamnă că cetățenii și firmele trebuie să poată solicita asistență specializată atunci când consideră că au nevoie de ea, fără să existe obligația să se cumpere un serviciu pentru fiecare operațiune care intră într-o categorie juridică larg definită.
Foto: „magnific.com„
