Ministerul Finanțelor a anunțat lansarea programului „Diaspora Investește Acasă”, primul program guvernamental dedicat exclusiv românilor din străinătate care doresc să deschidă afaceri în România. Bugetul total al schemei este de 100 milioane de euro, iar sprijinul financiar va fi acordat în perioada 2026–2029 prin intermediul Băncii de Investiții și Dezvoltare.
Programul vizează firme nou înființate, al căror capital social este deținut majoritar de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în afara țării. Beneficiarii eligibili vor putea accesa granturi care acoperă până la 60% din valoarea unui credit de investiții, în limita a 200.000 de euro pentru fiecare proiect.
Potrivit Ministerului Finanțelor, valoarea creditelor de investiții eligibile va fi cuprinsă între 5.000 și 500.000 de euro, iar perioada maximă de creditare va fi de 10 ani, fără ca scadența finală să depășească data de 31 decembrie 2037.
Schema se adresează antreprenorilor români din diaspora care îndeplinesc mai multe condiții de eligibilitate, printre care:
deținerea majoritară a capitalului social de către cetățeni români care au avut domiciliul sau reședința în străinătate timp de cel puțin 12 luni consecutive în ultimele 18 luni;
existența unei experiențe profesionale sau a unor studii relevante de minimum un an în domeniul pentru care este solicitată finanțarea;
menținerea investiției și a structurii acționariatului pentru cel puțin trei ani după finalizarea investiției.
Beneficiarii vor trebui să asigure și o contribuție proprie la proiect. Nivelul minim este stabilit la 10% din valoarea investiției, însă pentru antreprenorii cu vârsta sub 35 de ani contribuția minimă va fi redusă la 5%.
Autoritățile susțin că programul urmărește stimularea investițiilor private, dezvoltarea afacerilor locale și consolidarea legăturilor economice dintre România și comunitățile românești din afara granițelor.
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea programului „Diaspora Investește Acasă” a fost publicat în transparență decizională pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Sursă:
– Programul „Diaspora Investește Acasă”: Ministerul Finanțelor alocă 100 milioane euro pentru primul program care finanțează afacerile dezvoltate de românii care aleg să investească în România – ”mfinante.gov.ro”
Foto: ”magnific.com”






