Acasă Cultură 25 Noiembrie: Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – Model de credință și înțelepciune

25 Noiembrie: Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – Model de credință și înțelepciune

Astăzi, 25 noiembrie, Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, una dintre cele mai iubite sfinte, model de credință, curaj și înțelepciune. Ea este considerată ocrotitoarea tinerilor, a iubitorilor de carte, a celor care doresc să se căsătorească și a femeilor care visează să devină mame.

Viața și educația Sfintei Ecaterina
Sfânta Ecaterina s-a născut în orașul Alexandria, Egipt, în familia guvernatorului provinciei, Contas, la începutul secolului al IV-lea. Crescută într-un mediu aristocratic, Ecaterina a beneficiat de o educație aleasă, studiind lucrările marilor filozofi și dascăli ai antichității. Cunoștea în profunzime filozofia greacă și latina, se deprinsese cu oratoria și stăpânea mai multe limbi și dialecte ale vremii.

Sfânta Ecaterina s-a născut în Alexandria, Egipt, în familia guvernatorului provinciei, Contas. Crescută într-un mediu aristocratic, a primit o educație aleasă, studiind filozofia greacă și latină, literatura antică, oratoria și mai multe limbi. Frumusețea sa și darurile deosebite ale înțelepciunii au atras numeroase cereri în căsătorie, pe care Ecaterina le-a refuzat, declarând că se va uni doar cu Mirele Ceresc, Iisus Hristos.

Mama sa, creștină dar nevoită să-și ascundă credința din cauza persecuțiilor, a dorit să o desăvârșească pe Ecaterina în înțelepciune și sfințenie. Astfel, a trimis-o la un duhovnic sihastru, care trăia într-o peșteră nu departe de oraș. Acesta, ascultând-o pe tânără, i-a vorbit despre un Tânăr care o depășește în toate: frumusețea Lui strălucea mai tare decât soarele, întreaga creație îi supunea înțelepciunea, iar bogățiile Sale erau nesfârșite. Imaginea acestui Mire Ceresc a aprins în inima Ecaterinei o dorință arzătoare de a-L cunoaște.

La despărțire, duhovnicul i-a înmânat o icoană cu Maica Domnului și Pruncul Iisus, sfătuind-o să se roage cu credință, pentru a fi învrednicită de vederea Fiului Său. Ecaterina s-a rugat toată noaptea și i s-a arătat Preasfânta Fecioară, care, după ce a îngenunchiat înaintea tinerei, i-a trimis pe Fiul Său. Însă Iisus și-a întors fața, spunând că nu o poate privi, pentru că era încă nevrednică, nebotezată și fără pecetea Duhului Sfânt.
Tristă, Ecaterina s-a întors la duhovnic, care a primit-o cu multă dragoste, a învățat-o credința creștină, a îndemnat-o să-și păstreze puritatea și integritatea și a săvârșit Sfântul Botez asupra ei. După aceasta, i s-a arătat iarăși Maica Domnului cu Pruncul, iar Iisus a privit-o cu tandrețe și i-a oferit un inel nespus de frumos, simbol al logodnei spirituale cu Mirele Ceresc, spunând: „Iată, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie nestricată și veșnică, deci să păzești tocmeala aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc”.
A doua zi, Ecaterina a descoperit inelul pe degetul său, semn al legământului cu Hristos.

Martiriul Sfintei Ecaterina
La vârsta de 18 ani, Ecaterina s-a înfățișat curajoasă înaintea împăratului Maximian, cunoscut pentru persecuțiile sale împotriva creștinilor. Cu înțelepciune și curaj, ea l-a mustrat pe împărat și a dovedit adevărul credinței creștine. Filosofii păgâni din curte, impresionați de argumentele și înțelepciunea sa, s-au convertit la creștinism.

Ecaterina a fost supusă unor torturi cumplite, însă a rămas neclintită în credință. Încercările împăratului de a o aduce înapoi la păgânism sau de a o determina să se căsătorească cu el au fost zadarnice. În cele din urmă, Sfânta și-a pus viața în mâinile lui Dumnezeu, fiind decapitată la 25 noiembrie 305, luând cununa muceniciei. Tradiția spune că sângele ei nu a curs, ci laptele, iar îngerii i-au dus trupul în Muntele Sinai, locul Rugului Aprins, unde ulterior a fost ridicată Mănăstirea Sfânta Ecaterina, zidită de împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare.

Moaștele și cinstirea Sfintei
Părticele din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina se află în mai multe locașuri de cult din România:
– Mănăstirea Pângărați;
– Mănăstirea Comana;
– Mănăstirea Mihai Vodă, București;
– Biserica Sfânta Ecaterina, paraclis universitar Facultatea de Teologie „Justin Patriarhul”, București;
– Biserica „Sfinții Trei Ierarhi – Colțea“, București;
– Biserica Belvedere, București;
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului – Precupeții Noi“
– Biserica Vovidenia, Botoșani;
– Biserica „Sfântul Nectarie“ din Iași;
– O icoană relicvar a Sfintei la Capela Leagănului de Copii „Sfânta Ecaterina“.

Credincioșii se pot închina la aceste moaște, cerând mijlocirea Sfintei Ecaterina pentru ajutor în viața duhovnicească și în nevoile cotidiene.


Mâna pe care Sfânta Ecaterina i-a oferit-o Mirelui său, Iisus Hristos, se păstrează intactă şi astăzi, la mai bine de 1.700 de ani.

Troparul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina – Glasul 4
„Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino! Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.”

Astăzi, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina rămâne un far al credinței neclintite, al curajului și al înțelepciunii pentru toți creștinii, încurajând tinerii și oamenii de toate vârstele să trăiască cu dragoste și credință deplină în Hristos.

Accesează și:
– Viața Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina – ”doxologie.ro”
– Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina – ”doxologie.ro”
– Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului – ”doxologie.ro”
Videoclipul ”Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – 25 noiembrie” – (conținut găzduit de o terță parte – „youtube.com/trinitastv, timp redare 2:44).