Praznicul luminii care vestește Nașterea Mântuitorului
În fiecare an, la 21 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește una dintre cele mai duioase și luminoase sărbători închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, numită în popor Vovidenia sau Ovedenia. Este prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului, o pregustare tainică a luminii ce va izbucni peste lume la Nașterea Domnului.
Acest praznic, deși sărbătorit oficial din secolul al VI-lea, are rădăcini în Tradiția veche a Bisericii și este amintit de mari Părinți:
Sfântul Andrei Criteanul numește Intrarea în Templu „începutul vestirii milei lui Dumnezeu” (Omilia la Intrare).
Sfântul Grigorie de Nyssa arată că Ioachim și Ana „au dăruit lui Dumnezeu pe cea dăruită lor de Dumnezeu” (Omilia la Nașterea Maicii Domnului).
Sfântul Gherman al Constantinopolului spune că Maria este „templu însuflețit” (Omilia I la Adormire).
Sfântul Tarasie subliniază că praznicul „arată lumii că pregătirea întrupării a început” (Omilia la Intrare).
Copila de trei ani care intră în Templu – începutul iconomiei mântuirii
Tradiția ne spune că Sfânta Fecioară Maria, la vârsta de numai trei ani, a fost adusă cu evlavie la Templul din Ierusalim de părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana, care își împliniseră făgăduința.
Despre acest moment, Sfântul Andrei Criteanul spune: „Astăzi prăznuim începutul harului și arătarea tainei ce de demult fusese predestinată.”
(Omilia la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului).
Pentru a intra în Templu trebuiau urcate 15 trepte. Ritualul iudaic cerea ca iudeii să se oprească pe fiecare treaptă, pentru a rosti un psalm. Din acest motiv, cei cincisprezece psalmi ce se rosteau cu această ocazie sunt cunoscuți sub numele de „Psalmii treptelor” (Psalmii 119-133).
Cele cincisprezece trepte ale Templului, urcate de prunca Maria singură, sunt privite de Părinți ca un simbol al urcușului duhovnicesc.
Sfântul Gherman al Constantinopolului vede în acest gest un semn profetic: „Ea intră în Sfânta Sfintelor ca un vas ales, pregătit să primească pe Dumnezeu.”
(Omilia I la Adormirea Maicii Domnului)
Marele Preot Zaharia, luminat de Duhul Sfânt, o duce în Sfânta Sfintelor. Acest lucru este interpretat de Părinți drept arătarea faptului că Maria însăși va deveni „Sfânta Sfintelor” a Noului Legământ.
Viața Maicii Domnului în Templu: copilăria îngerească
Tradiția Bisericii, consemnată în sinaxare, spune că Maica Domnului a rămas în Templu până la vârsta de 15 ani. Acolo a trăit în rugăciune curată, ascultare și citirea Scripturilor.
În fiecare zi Maria se ruga de dimineață până la ceasul al treilea, apoi până la ceasul al nouălea se ostenea cu lucrul de mână, iar de la al nouălea ceas se ruga iarăși până târziu în noapte. Și în fiecare seară Arhanghelul Gavriil, arătându-i-se împreună cu alți îngeri, îi aducea hrană cerească, iar hrana primită de ea de la preoți o dădea săracilor.
Despre sfințenia ei în Templu, Sfântul Grigorie Palama spune: „Fecioara, încă din Templu, a fost locuință a tuturor virtuților și templu al Duhului Sfânt.”
(Omilia 53 – „Despre Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”)
Despre hrănirea ei de către înger, Sfântul Ioan Damaschin mărturisește clar: „Îngerul Domnului o hrănea în Sfânta Sfintelor pe cea care avea să devină Maica Vieții.”
(Omilia la Nașterea Maicii Domnului și Omilia la Adormire)
Biserica vede în această hrană cerească un simbol al pregătirii pentru a deveni Născătoare de Dumnezeu.
De ce o cinstește Biserica atât de mult pe Maica Domnului?
Praznicul arată locul unic al Fecioarei Maria în planul mântuirii.
Sfântul Efrem Sirul o numește „templu al Celui neîncăput” și „chivot al sfințeniei”.
Sfântul Ioan Damaschin o numește „chivot însuflețit al Domnului” (Omilia I la Adormire).
Sfântul Andrei Criteanul o numește „palat al Împăratului slavei” (Canonul Intrării).
Biserica o cinstește mai mult decât pe îngeri nu pentru puterea omenească, ci pentru că Dumnezeu a ales-o și ea a primit cu desăvârșită ascultare această chemare.
Binecuvântările Maicii Domnului în viața credincioșilor
Tradiția Bisericii, mai ales cea athonită, este plină de mărturii despre ocrotirea Maicii Domnului.
Sfântul Atanasie Athonitul, în viața sa, povestește arătarea Maicii Domnului la întemeierea Marii Lavre, când l-a întărit și i-a făgăduit ajutorul ei.
Maica Domnului este numită în Athos:
– „Egumena Sfântului Munte”
– „Ocrotitoarea monahilor”
– „Grabnic-ajutătoarea celor ce o cheamă cu credință”
Toate acestea sunt mărturisite în scrierile aghiorite și în tradiția neîntreruptă a monahilor.
Semnificația duhovnicească a praznicului
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este:
– începutul pregătirii lumii pentru Nașterea Domnului,
– chemare la curățirea minții și la luminare,
– icoană a Bisericii care se pregătește să-L primească pe Hristos,
– începutul bucuriei Crăciunului.
Această legătură se vede și în liturghie: din 21 noiembrie, Biserica începe să cânte Catavasiile Crăciunului:
„Hristos Se naște, slăviți-L!”
Troparul Praznicului (Glasul 4)
„Astăzi, înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu
şi propovăduirea mântuirii oamenilor,
în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată
şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte.
Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm:
Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului.”
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului nu este doar amintirea unui episod din copilăria ei, ci icoana pregătirii lumii pentru venirea lui Hristos.
Maica Domnului rămâne model de curăție, ascultare și rugăciune, iar acest praznic luminează sufletele credincioșilor pe drumul Postului Crăciunului.
Accesează și:
– Axion la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – Mănăstirea Cămârzani (conținut găzduit de o terță parte – youtube.com/animaorthodoxa, timp redare: 4:23)
