În inima Țării Lăpușului, acolo unde pădurile Maramureșului îmbrățișează dealurile și liniștea devine rugăciune, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia a sărbătorit un moment de o însemnătate aparte: împlinirea a 100 de ani de la sfințirea primei sale biserici și de la începutul vieții monahale. Centenarul a fost marcat prin manifestări religioase, culturale și academice desfășurate în cadrul „Zilelor Rohiei – Centenarul Mănăstirii «Sfânta Ana» Rohia (1926–2026)”, precum și al celei de-a XXVII-a ediții a Zilelor Culturale „Nicolae Steinhardt”, reunind ierarhi, monahi, teologi, academicieni, istorici, oameni de cultură și numeroși pelerini veniți să cinstească unul dintre cele mai iubite așezăminte monahale ale României.
Timp de mai multe zile, Rohia și metocul său, Mănăstirea Rohița, au devenit spații ale rugăciunii, reflecției și dialogului cultural, demonstrând încă o dată că acest loc sfânt nu reprezintă doar un reper al vieții monahale, ci și un simbol al întâlnirii dintre credință și cultură.
Un așezământ născut din dragostea unui tată
Povestea Mănăstirii Rohia începe cu un gest de profundă iubire și credință. Întemeietorul și ctitorul ei, preotul Nicolae Gherman, slujea ca paroh în satul Rohia atunci când a fost lovit de una dintre cele mai grele încercări ale vieții: pierderea fiicei sale, Ana, răpusă de boală la o vârstă fragedă.
Durerea s-a transformat în rugăciune, iar rugăciunea într-un proiect care avea să schimbe pentru totdeauna destinul acestor locuri. Cu sprijinul credincioșilor și al binefăcătorilor, părintele Nicolae Gherman a început ridicarea unei mănăstiri închinată ”Sfintei Ana”, ocrotitoarea fiicei sale.
Lucrările primei biserici s-au desfășurat între anii 1923 și 1925, iar la 15 august 1926, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, lăcașul a fost sfințit de Episcopul Nicolae Ivan al Clujului. Acest moment avea să marcheze începutul unui secol de rugăciune neîntreruptă și de viață monahală.
Un veac de creștere și binecuvântare
Așezată pe culmea împădurită a Dealului Viei, Mănăstirea Rohia nu a cunoscut un început ușor. Ani la rând, accesul dificil a îngreunat dezvoltarea obștii, iar așezământul a rămas un schit retras, cunoscut mai ales de localnicii din Țara Lăpușului.
Schimbarea a venit în a doua jumătate a secolului trecut, odată cu amenajarea drumului de acces și introducerea energiei electrice. După 1990, mănăstirea a cunoscut o dezvoltare impresionantă, atât din punct de vedere spiritual, cât și arhitectural.
În prezent, ansamblul monahal cuprinde biserica mare, mai multe paraclise, Centrul Cultural Monahal „Nicolae Steinhardt”, biblioteca, muzeul, chiliile, casele pentru pelerini, altarul de vară, porțile monumentale în stil maramureșean și numeroase alte edificii care alcătuiesc unul dintre cele mai frumoase complexe monahale din România.
Printre cele mai de preț odoare ale mănăstirii se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Mângâierea tuturor celor necăjiți”, la care mii de credincioși se închină în fiecare an, căutând alinare și întărire sufletească.
Stareții care au scris istoria Rohiei
Destinul Mănăstirii Rohia a fost modelat de numeroși părinți stareți, fiecare contribuind la dezvoltarea acestei vetre monahale.
Un rol hotărâtor l-a avut Arhimandritul Justinian Chira, viitor Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului, care a păstorit mănăstirea vreme de aproape trei decenii. În timpul său, Rohia a început să capete conturul pe care îl cunoaștem astăzi, devenind un important centru de spiritualitate și cultură.
Lucrarea sa a fost continuată de părinți precum Serafim Man și Iustin Hodea, cel din urmă conducând obștea într-o perioadă de înflorire deosebită după căderea regimului comunist. Sub păstorirea sa au fost ridicate noi clădiri, iar numărul viețuitorilor a crescut considerabil.
Astăzi, mănăstirea este condusă de arhimandritul Macarie Motogna, stareț din anul 2017, care continuă proiectele spirituale, culturale și editoriale începute de înaintașii săi și dezvoltă activitatea Centrului Cultural Monahal.
Nicolae Steinhardt – omul care a transformat Rohia într-un reper al culturii creștine
Istoria ultimelor decenii ale Mănăstirii Rohia nu poate fi înțeleasă fără personalitatea Monahului Nicolae Steinhardt.
Intelectual rafinat, critic literar și eseist, Steinhardt a cunoscut drama închisorilor comuniste, unde a descoperit adevărata libertate prin credință. Botezat în detenție, în temnița de la Jilava, avea să mărturisească mai târziu că tocmai în suferință L-a întâlnit pe Hristos.
După ani de încercări și supraveghere din partea regimului comunist, în 1980 a ales să se stabilească la Rohia, unde a fost primit în obștea monahală și tuns în monahism.
Aici și-a găsit liniștea, dar și locul din care a continuat să lumineze prin cuvânt generații întregi de cititori și căutători ai adevărului.
Chilia sa, păstrată și astăzi aproape neschimbată, este unul dintre cele mai vizitate locuri ale mănăstirii. În încăperea modestă, printre cărți, manuscrise și icoane, au fost scrise pagini memorabile din literatura română contemporană.
Autor al celebrului „Jurnal al fericirii”, Nicolae Steinhardt a demonstrat că suferința poate deveni drum spre bucuria întâlnirii cu Dumnezeu și că adevărata cultură nu poate fi despărțită de credință.
La Rohia a primit nenumărați intelectuali, scriitori, preoți și tineri aflați în căutarea unui răspuns. Dialogurile purtate aici au transformat mănăstirea într-un loc de întâlnire între spiritualitate și marile valori ale culturii române.
Moștenirea sa continuă prin biblioteca mănăstirii, una dintre cele mai importante biblioteci monahale din România, prin Centrul Cultural care îi poartă numele și prin numeroasele ediții ale operelor sale publicate după trecerea la Domnul, în martie 1989.
Nu întâmplător, în cadrul Centenarului, personalitatea sa a ocupat un loc central în programul manifestărilor.
Zilele Rohiei – un program aniversar dedicat unui secol de existență
Manifestările aniversare s-au desfășurat pe parcursul mai multor zile, reunind evenimente religioase, culturale și academice.
Între 23 și 29 iulie, la Mănăstirea Rohița, metoc al Rohiei, s-a desfășurat o tabără de pictură și iconografie, la care au participat pictori și iconari consacrați din Transilvania, lucrările realizate reprezentând un omagiu artistic adus Centenarului.
Programul a continuat cu reuniuni dedicate moștenirii intelectuale și duhovnicești a Monahului Nicolae Steinhardt. Au avut loc ședința conducerii Fundației „Nicolae Steinhardt”, întâlnirea colectivului redacțional care pregătește publicarea Integralei Nicolae Steinhardt, precum și lucrările Comisiei locale pentru canonizarea Cuviosului Părinte Nicolae de la Rohia, desfășurate sub președinția Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Punctul culminant al Centenarului l-a constituit ziua dedicată manifestărilor solemne de la Mănăstirea Rohia.
După oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum, săvârșită ca mulțumire pentru cei o sută de ani de viață monahală, participanții au luat parte la simpozionul „Un secol de la întemeierea Mănăstirii «Sfânta Ana» Rohia (1926–2026)”, moderat de starețul mănăstirii, arhimandritul Macarie Motogna.
În cadrul sesiunii științifice au conferențiat Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu-vicar al Episcopiei, acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, alături de profesori universitari, istorici, teologi și oameni de cultură. Comunicările au evidențiat rolul pe care Rohia l-a avut, vreme de un secol, în păstrarea credinței ortodoxe, în promovarea culturii și în consolidarea identității românești.
În cimitirul mănăstirii a fost săvârșită apoi slujba de pomenire pentru ctitorul Nicolae Gherman, pentru Monahul Nicolae Steinhardt, la împlinirea a 114 ani de la nașterea sa, precum și pentru toți stareții, binefăcătorii și viețuitorii care au trecut la cele veșnice.
După-amiaza, manifestările s-au mutat la Mănăstirea Rohița, unde s-a desfășurat cea de-a doua parte a simpozionului, consacrată vieții și operei lui Nicolae Steinhardt. Cercetători, teologi și oameni de cultură au evocat personalitatea celui care a făcut din Rohia un nume cunoscut în întreaga lume culturală românească. Cu acest prilej a fost lansat și volumul „Proximități și mărturisiri. Jurnal”, apărut la Editura Polirom.
Rohia – un far al Ortodoxiei românești
După un secol de existență, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia rămâne una dintre cele mai vii vetre ale Ortodoxiei românești. Aici, rugăciunea se împletește firesc cu studiul, cultura cu viața liturgică, iar tradiția cu responsabilitatea de a transmite generațiilor viitoare valorile credinței.
Pentru miile de pelerini care îi trec anual pragul, Rohia este mai mult decât un loc de vizitat. Este un spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu, al liniștii sufletești și al redescoperirii sensului vieții.
Centenarul din acest an nu înseamnă doar comemorarea unui moment istoric, ci confirmarea unei misiuni care continuă. De la preotul Nicolae Gherman, care a ridicat acest așezământ din credință și iubire, până la Nicolae Steinhardt, care l-a făcut cunoscut lumii prin mărturia vieții și a scrisului său, Rohia rămâne un simbol al Ortodoxiei românești, un loc în care memoria celor care au zidit această vatră monahală se întâlnește cu lucrarea de astăzi a Bisericii și cu nădejdea generațiilor care vor duce mai departe lumina credinței, sub ocrotirea Sfintei Ana și în lumina lui Hristos.
