Sărindarul (de la cuvântul neogrec ta sarantaria – grup de patruzeci; în slavonă se numește soroc) este rânduiala de pomenire a morților sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în şir.
De asemenea, sărindarul este, în limbajul bisericesc, atât o perioadă de 40 de zile, cât și un pomelnic sau o listă pe care sunt scrise nume ce urmează să fie pomenite în această perioadă.
– Preotul pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvârşite duminica, în sărbatori și în alte zile, scoţând pe Sfantul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii, respectiv pentru morţi – după cum este întocmit pomelnicul.
– Sărindarul este de două feluri: sărindarul de obşte și sărindarul individual.
Sărindarul de obște se săvârşeste de către preot timp de 40 de Liturghii neîntrerupt în cinstea unui eveniment cum ar fi: sfinţirea bisericii, hirotonie etc. La acest sărindar se pomenesc pomelnice sărindar cu rubrici pentru vii și pentru morti (în special pentru cei care au contribuit la renovarea, construcția bisericii, ctitorii din vechime, etc.).
Sărindarul individual este pomenirea celor vii sau morţi la 40 de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate.
La mănăstiri unde se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, se poate da un pomelnic sărindar în orice perioadă.
În special însă creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari ( postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor) însoţite de prinoase (grâu, untdelemn, vin, zahăr, făină, mirodenii şi alte daruri ) necesare pregătirii colivelor.
Sărindarele pentru cei adormiţi sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie şi la slujba litiei pentru cei adormiţi – zilnic.
În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului.
Așadar, sărindarul este o pomenire care se face timp de 40 de zile. Dacă acest lucru este posibil în mod concret mai degrabă în mănăstiri, unde sunt săvârșite zilnic slujbe, la bisericile parohiale, creştinii aduc sărindare mai cu seamă la începutul Postului Sfintelor Paști, când în toate sâmbetele se face pomenire specială pentru cei adormiţi întru Domnul, prin săvârșirea Sfintei Liturghii euharistice și a Parastasului. După cum prevede rânduiala tipiconală, în zilele de rând, de luni până vineri, în Postul Mare nu se săvârșește Liturghia euharistică, existând doar rânduiala primirii Sfintei Împărtășanii, în cadrul Vecerniei, care se unește cu ceea ce numim Liturghia Darurilor înainte sfințite. Singura pomenire care se face pentru cei adormiți, de luni până vineri, este cea din cadrul slujbei numite „Litia mică pentru morți”, un fel de prescurtare a slujbei Parastasului.
Dezlegarea sărindarelor – este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, şi se celebrează prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii şi a Parastasului.
Sfârșitul primelor 40 de zile din Postul Mare este la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, când pășim către Săptămâna Pătimirilor Domnului sau Săptămâna Mare.
Credincioşii care duc un sărindar la sfânta biserică trebuie să se roage individual în această perioadă la rugăciunile particulare, dar trebuie să participe la biserică în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor şi mai ales în ziua dezlegării parastaselor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie.
În Postul Mare dezlegarea sărindarelor se face în Sâmbăta Floriilor.
După cum aflăm dintr-un articol realizat de Dragoș-Mihail Olteanu, realizator Trinitas TV și publicat în „Ziarul Lumina”, ediția din 5 aprilie 2013, această practică se întemeiază pe credința populară că în a 40-a zi de la moarte, după ce sufletul a străbătut vămile văzduhului și a vizitat raiul și iadul, se înfățișează la judecata particulară, pentru a i se hotârî soarta provizorie, până la Judecata de Apoi, soartă care se poate ușura, prin rugăciunile și milosteniile făcute de cei vii pentru cei adormiți. La sfârșitul celor 40 de Liturghii, se face Liturghie specială, cu parastas. Un fel de sărindar sunt și așa-numitele capete sau căpețele (se fac mai ales în Muntenia și Dobrogea), care constau în aducerea la biserică sau direct la mormânt, spre pomenirea mortului, a unei colive, cu un colac sau covrig mai mare (numit căpețel), vin și lumânare. Preotul face parastasul pe scurt (trisaghionul) și stropește mormântul cu vin.
Sărindare, spre pomenire, pentru cei vii
Sfintele Liturghii din sâmbetele Postului Mare, ca orice Sfântă Liturghie de altfel, sunt săvârșite atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormiți. Pomenirea cu numele viilor este mai mult decât binevenită. Astfel de pomeniri pot ajuta efortul creștinilor de a se apropia mai mult de Dumnezeu prin post și rugăciune. Mai mult, dacă ei se străduiesc să participe fizic la aceste Sfinte Liturghii și se și împărtășesc cu Sfintele Taine, comuniunea dintre ei și cei adormiți este mult mai puternică și bineplăcută lui Dumnezeu.
Nu parastasul și toate faptele de milostenie care îl însoțesc ne apropie cel mai mult de cei pe care îi pomenim, ci în primul rând comuniunea cu ei în Taina euharistică, de mare mângâiere pentru sufletele lor.
Pomenirea morților în Biserica Ortodoxă
În Postul Mare, credincioșii merg la biserică și fac parastase sâmbăta, începând cu Sâmbăta Sfântului Teodor și până la Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, precum în toate sâmbetele în care se face pomenirea celor adormiți, creștinii participă în biserici la slujbe de pomenire a celor plecați la Domnul din neamul lor, aducând jertfe (pâine, vin, colivă, colaci), drept pomană pentru sufletele celor adormiți.
Așa cum, în această perioadă a Postului, ne îngrijim mai mult de hrana sufletului, la fel trebuie să ne îngrijim și de sufletele celor trecuți la Domnul.
„Dacă noi cei care suntem în Biserica aceasta luptătoare aprofundăm rugăciunea, intensificăm postul și nevoințele pentru salvarea sufletelor noastre, totodată, trebuie să ne îngrijim și de sufletele celor plecați din lumea aceasta, de sufletele rudelor noastre, ale prietenilor noștri, deoarece și aceste suflete au nevoie de rugăciune, de milostenie pe care noi o facem în numele lor ca Dumnezeu să-i ierte și să-i rânduiască în corturile drepților, în Împărăția Sa cerească”, a precizat Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
E de menționat și faptul că, în toată perioada celor 40 de zile, fiecare dintre creștini nu trebuie să se limiteze la a aduce la biserică sărindarul cu numele celor adormiți, grâul din care să facă la finalul pomenirilor o colivă sau alte daruri pentru Sfântul Altar (ulei, făină ș.a.). Ideal este ca, pe cât posibil, familiile să participe la Sfintele Liturghii din perioada postului și la parastasele săvârșite atunci, însoțind cu rugăciunea și fapta bună pomenirile făcute de slujitorii sfintelor altare. Altfel, ne complacem într-un soi de credință „vicarială” sau „prin delegați”, în care ne liniștim conștiința cu faptul că am răscumpărat într-un fel sau altul datoria pe care o avem față de cei trecuți în veșnicie. Dacă participarea la slujbă nu este posibilă în fiecare sâmbătă din post, ea ar trebui să fie obligatorie în ultima dintre ele, care încheie în mod solemn, cu nădejde în marea milostivire a lui Dumnezeu, pomenirile celor adormiți.
Din vremea Sfinților Apostoli
Încă din vremea Sfinților Apostoli, după cum mărturisește Sfântul Ioan Gură de Aur, se țineau zile de pomenire a strămoșilor adormiți în speranța fericirii veșnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc. În privința aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morți și în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: ‘Te rugăm Dumnezeule și pentru cei adormiți, a căror pomenire s-a făcut, sfințește aceste suflete, căci tu pe toate le cunoști; sfințește-i pe cei adormiți în Domnul și numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) și dă-le lor și sălășluire întru împărăția Ta’. Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morți găsim menționări la Sfinții Părinți și Scriitori bisericești din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanți Sfinți Părinți putem menționa pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Ierarhul definindu-l pe om drept ‘împrumut cu dobândă vremelnică a vieții: datorie fără amânare a morții’ îi arată efemeritatea, căci el este ‘astăzi în bogăție, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuții, iar mâine în coșciug. Astăzi cu cei ce-l lingușesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este’, și îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: ‘Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii și prinoase, căci aceasta le aduce ușurare, mare câștig și folos. Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar și la întâmplare și nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînțelepții ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoșătoarele Taine de cei în credință adormiți’.
Pomenirea, un lucru folositor și plăcut lui Dumnezeu
În zilele de pomenire a morților se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniți cei adormiți, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numește ‘folositor și plăcut lui Dumnezeu’, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privința aceasta. ‘Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiți, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare și unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuși Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii’. După dumnezeiasca Liturghie se săvârșește Slujba Parastasului cu unele rugăciuni speciale. Slujbele de pomenire a celor adormiți poartă numele de ‘parastas’, cuvânt de proveniență greacă, care înseamnă ‘înfățișare înaintea cuiva’, ‘mijlocire’, deci, prin acest serviciu religios se mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru cei morți. Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiților noștri.
Surse text:
– Despre sărindare – ”schituldarvari.ro”
– Sărindar – pomenirea celor adormiți – ”basilica.ro”
– Când se săvârșește ultimul parastas al sărindarelor din Postul Mare? – ”ziarullumina.ro”
Accesează și:
– De ce e importantă pomenirea la Proscomidie? – ”doxologia.ro”
– Pomelnicul nu se dă în orice moment din Sfânta Liturghie – ”doxologia.ro”
– Pomenirea morților în timpul Postului Mare – ”doxologia.ro”
