2 februarie – Praznic al luminii, al ascultării și al împlinirii
La patruzeci de zile după Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă prăznuiește Întâmpinarea Domnului, una dintre cele mai adânci și mai luminoase sărbători ale anului bisericesc. În această zi, într-o formă tainică și smerită, se descoperă împlinirea Legii Vechi în Harul Noului Legământ, iar așteptarea de veacuri a omenirii își află sensul deplin în întâlnirea cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Praznicul nu este doar amintirea unui moment din viața Mântuitorului, ci o adevărată icoană a întregii iconomii a mântuirii. În el se întâlnesc ascultarea și libertatea, așteptarea și împlinirea, jertfa și lumina, toate unite în Persoana lui Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat.
Împlinirea Legii de către Dătătorul Legii
Potrivit rânduielii Legii lui Moise, femeia care năștea prunc de parte bărbătească trebuia să se supună curățirii rituale timp de patruzeci de zile, iar pruncul întâi-născut trebuia adus înaintea Domnului și răscumpărat, prin aducerea jertfei rânduite. Legea cerea un miel și un pui de porumbel, iar celor săraci le era îngăduită jertfa smerită a două turturele sau doi pui de porumbel.
În această rânduială a Legii, Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria, împreună cu Sfântul și Dreptul Iosif, vin din Betleem la Ierusalim, în Templul lui Dumnezeu, purtând în brațe pe Pruncul Iisus, Cel Care este Însuși Dătătorul Legii.
Deși nu avea nevoie de curățire, fiind cu totul neîntinată, Maica Domnului Se supune Legii cu desăvârșită smerenie, arătând că ascultarea față de voia lui Dumnezeu este mai presus de orice drept personal. Ea vine să se „curățească” purtând în brațe pe Izvorul curăției, și Îl aduce înaintea Tatălui pe Cel Care din veci Se naște din El.
Aceasta este una dintre cele mai cutremurătoare taine ale praznicului:
Dătătorul Legii Se supune Legii, iar Cel fără de început este adus ca Prunc în Templu.
Jertfa smereniei și rugăciunea Maicii Domnului
Tradiția Bisericii păstrează, în chip duhovnicesc, rugăciunea Maicii Domnului către Tatăl Ceresc, prin care Îl oferă pe Fiul Său pentru mântuirea lumii. În această rugăciune se concentrează întreaga teologie a Întrupării și a Jertfei:
„Iată, o! Preaveșnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mântuirea neamului omenesc. Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu, prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de bărbat. Iată rodul pântecelui meu cel întâi născut, Care prin Duhul Tău cel Sfânt în mine S-a zămislit și negrăit din mine a ieșit, precum Tu Însuți știi. Iată Fiul meu întâi născut – și Care este al Tău mai întâi – cu Tine de o ființă și fără de început, pentru că de la Tine S-a pogorât, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primește pe Cel întâi născut, cu Care ai făcut toate. Primește pe cuvântul Tău cel din mine întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pământul și ai adunat apele. Primește pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ție, ca pentru El și pentru Mine să rânduiești precum Îți este plăcut și pentru ca cu trupul și cu sângele Acestuia, cel din mine luat, să se răscumpere neamul omenesc”
Această aducere înainte prefigurează Jertfa Crucii, unde Hristos Se va oferi pe Sine Tatălui „pentru viața lumii” (Ioan 6, 51).
Dreptul Simeon – omul așteptării împlinite
În Templu vine, purtat de Duhul Sfânt, Dreptul Simeon, bătrânul care „aștepta mângâierea lui Israel”. El este chipul întregii omeniri care, de-a lungul veacurilor, a trăit în dorul și așteptarea lui Mesia.
Potrivit tradiției, Simeon fusese unul dintre traducătorii Septuagintei și se îndoise de profeția lui Isaia despre nașterea din Fecioară. Pentru această îndoială, i s-a făgăduit că nu va vedea moartea până ce nu Îl va vedea pe Hristos Domnul.
Luând Pruncul în brațe, Simeon vede cu ochii trupești ceea ce prorocii au văzut doar cu ochii credinței și rostește cuvintele care au devenit rugăciune veșnică a Bisericii:
„Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2, 29-32)
Pentru Dreptul Simeon, vederea lui Hristos este împlinirea deplină a vieții, iar moartea devine trecere liniștită în veșnicie.
Hristos – lumină și pricină de judecată
Însă întâlnirea nu este lipsită de durere. Simeon rostește și profeția Crucii:
„Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel… iar prin sufletul tău va trece sabie.”
Această „sabie” simbolizează, după tâlcuirea Sfinților Părinți și a Preafericitului Părinte Daniel, durerea Maicii Domnului care Își vede Fiul răstignit, dar și judecata tainică a inimilor: cine Îl primește pe Hristos și cine Îl respinge.
Întâmpinarea Domnului – întâlnirea vie cu Hristos în Biserică
Vorbind despre semnificația acestui praznic, Patriarhul României arată că Întâmpinarea Domnului este o chemare adresată fiecărui creștin:
„Sărbătoarea Întâmpinării Domnului cheamă pe toți cei care cred în Hristos la întâmpinarea lui Hristos.”
Întâmpinarea lui Hristos nu este simbolică, ci reală și vie: prin credință și rugăciune, prin ascultarea Evangheliei,prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, prin împlinirea poruncilor iubirii.
Așa cum spune Sfântul Marcu Ascetul, citat de Patriarhul Daniel:
„Când împlinim poruncile lui Hristos, rămânem în Hristos și Hristos rămâne în noi.”
Îmbisericirea – Întâmpinarea continuată în viața creștinului
Aducerea Pruncului la Templu stă la baza rânduielii îmbisericirii copiilor la 40 de zile, precum și a practicii Botezului, Mirungerii și Împărtășirii pruncilor.
Însă îmbisericirea nu este un act încheiat, ci o lucrare continuă a vieții duhovnicești:
„Noi trebuie permanent să ne îmbisericim”, adică să creștem neîncetat în rugăciune, în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și în săvârșirea faptelor bune.
Lumina care vine în lume – teologia cântată a Bisericii
Întâmpinarea Domnului este, în esență, praznicul luminii: Hristos este „Lumină spre descoperirea neamurilor”, iar omul este chemat să iasă din întunericul păcatului și al necredinței pentru a-L primi în viața sa.
Troparul Întâmpinării Domnului (Glasul 1)
”Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.”
Din Acatistul Întâmpinării Domnului
„Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!”
Întâmpinarea Domnului ne arată că Dumnezeu vine smerit spre om, iar mântuirea începe atunci când omul Îl recunoaște, Îl primește și Îl poartă în inima sa.
În această întâlnire se află pacea, lumina și mântuirea, iar omul poate rosti, asemenea Dreptului Simeon, cu nădejde și recunoștință:
”Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta”
Accesează și:
– Acatistul Întâmpinării Domnului – ”doxologia.ro”
