În fiecare an, la 1 Decembrie, România își amintește clipa în care istoria s-a aplecat asupra unui neam încercat și l-a ridicat, prin credință și jertfă, până la înălțimea împlinirii sale.
În acea zi, în 1918, românii au trăit nu doar o unire politică, ci o renaștere a țării — o restabilire a demnității ei, o întregire a granițelor, o împăcare între frații risipiți de istorie.
Este o zi a sufletului românesc, o zi în care, în lumină de iarnă, s-au întâlnit jertfa, credința și nădejdea.
Dar pentru a înțelege adâncimea momentului, trebuie să ne întoarcem în anul 1918, un an în care România a stat între distrugere și renaștere.
România în 1918 – țara între suferință și credință
La începutul acelui an, Vechiul Regat era aproape stins sub apăsarea ocupantului. Valahia căzuse sub controlul Puterilor Centrale, Bucureștiul era aproape părăsit, Familia Regală și guvernul trăiau în exil la Iași. Drumurile erau impracticabile, aprovizionarea aproape imposibilă, soldații ocupanți provocau anarhie, iar Basarabia era sub presiunea bolșevicilor care, la 5/18 ianuarie, ocupaseră Chișinăul.
În Transilvania și Bucovina, românii trăiau clipe de cumpănă, știind că imperiul ocupant se prăbușește. Totuși, în taina lor, așteptau clipa în care să poată grăi cu voce întreagă: „Vrem să fim cu Țara!”
În această atmosferă, regele Ferdinand, aflat în capitala provizorie Iași, ținea trează flacăra nădejdii, amintindu-le românilor că Dumnezeu este cu cei drepți și viteji.
Căderea imperiilor și ultimul act de curaj
În toamna lui 1918, odată cu prăbușirea Germaniei și Austro-Ungariei, aerul Europei s-a schimbat. O șansă mică, o fereastră de destin, se deschidea și pentru România.
La 27 octombrie / 9 noiembrie, guvernul român îi adresează feldmareșalului August von Mackensen ultimatumul de a părăsi țara. O decizie luată cu îndrăzneală, cu riscuri mari, dar cu încredere în Pronia lui Dumnezeu.
În ziua următoare, trupele aliate franceze și britanice trec Dunărea pe la Giurgiu.
România renaște.
Proclamația Regelui Ferdinand către Țară (text integral)
”ROMÂNI!
Când la 14 august 1916 v’am chemat la luptă pentru dezrobirea fraţilor voştri, am avut credinţa nestrămutată că dreptatea cauzei noastre va birui şi că izbânda va fi de partea puternicilor aliaţi de cari ne legam soarta.
Deşi neînvinse şi însufleţite de cel mai bărbătesc avânt, armatele noastre, încunjurate de vrăjmaş din toate părţile prin prăbuşirea Rusiei, au fost silite, iarna trecută, să întrerupă lupta pe care aliaţii noştri au urmat-o cu atâta hotărâre şi cu atâta glorie.
Azi fiindu-ne iarăşi cu putinţă să unim oştirile noastre cu cele ale aliaţilor suntem datori să reintrăm în luptă alături de ei pentru ca tot împreună cu ei să mergem la biruinţa definitivă care ne va aduce roadele întregi ale jertfelor şi ale vitejiei noastre.
ROMÂNI!
Suferinţele neamului românesc atât de greu încercat în cursul veacurilor sunt pe sfârşite. În clipa în care aliaţii trec Dunărea şi ne putem regăsi lângă ei ca să izgonim pe inamicul care de doi ani încalcă şi jefuieşte pământul strămoşesc, sunt încredinţat că veţi răspunde chemărei Mele cu aceeaşi dragoste de ţară şi că România va vedea împlinindu-se visul de veacuri al Neamului Nostru: Unirea tuturor Românilor.
Liberi şi uniţi, o viaţă sănătoasă şi puternică se asigură întregului popor român.
Copiii copiilor noştri vor binecuvânta străduinţele voastre şi vor slăvi pe cei ce s’au jertfit pentru idealul neamului.
Cu Dumnezeu înainte!”
FERDINAND
Cuvintele acestea sunt un testament de credință și curaj, o chemare la unitate și ascultare de voia lui Dumnezeu.
Unirea Bucovinei și Alba Iulia
La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, reunit la Cernăuți, proclamă unirea cu România. La Alba Iulia, 100.000 de români se adunau pentru a proclama Unirea Transilvaniei cu România. Astfel, două cetăți — Alba Iulia și București — au devenit, într-o singură zi, inima României.
Regina Maria despre ziua de 1 Decembrie 1918 (Extrase din Regina Maria, Jurnal de război (1918), Editura Humanitas, București, 2015)
În jurnalul său, Regina Maria descrie ziua întoarcerii ca pe o biruință dumnezeiască:
„După aproape doi ani, suntem în drum spre casă! Pare extraordinar. Câte tragedii, câtă suferință, nenorocire, nădejde, disperare am trăit în acești doi ani. Pare aproape de necrezut câtă muncă și câte eforturi am dus la capăt! Dar mai toate au fost o muncă binecuvântată, m-au adus foarte aproape de inima poporului meu, m-au adus extrem de aproape de mizerie, durere, sărăcie și nevoie. M-au învățat multe și, mai ales, au cultivat până în cel mai înalt grad în mine dragostea de muncă și de caritate. Am învățat să nu mă feresc de niciun efort, să fiu gata pentru cele mai grele îndatoriri.”
”Ne-am întors! Chiar ne-am întors, după doi ani lungi de exil. Mai mult, ne-am întors – de-abia dacă îndrăznesc să pronunț cuvântul, dar tot trebuie spus, fiindcă, orice ar urma, azi e adevărat – ne-am întors triumfători!”
”Ne întoarcem cu visul de veacuri împlinit. Nando(nn. Regele Ferdinand) se întoarce ca un mare rege care a înfăptuit unirea poporului său mai presus de tot ce se credea cu putință, o, Domnul fie binecuvântat, trebuie să-i mulțumim în genunchi și cu cea mai adâncă umilință! E un moment minunat, măreț.”
”Lipsiserăm doi ani, cunoscuseră toate ororile ocupației, cu tot ce aduce ea, iar acum ne întorceam victorioși, în ciuda nefericirilor, ne întorceam după ce îndepliniserăm Visul de Veacuri, Visul de Aur al României. Ne întorceam cu România Mare – ne întorceam ca regele și regina tuturor românilor! E aproape de necrezut, dar e adevărat!
”Ceremonia de la biserică a fost scurtă și solemnă, în biserica cea veche și dragă, luminată slab, doar de lumânări, care, în biserici, au un efect mult mai plăcut decât electricitatea. Era minunat, i-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii.”
O moștenire pentru copiii copiilor noștri
Regele Ferdinand ne-a lăsat această învățătură: „Copiii copiilor noștri vor binecuvânta străduințele voastre.”
Astăzi, noi suntem acei copii ai credinței. Suntem chemați să păstrăm moștenirea lor nu doar ca pe o amintire, ci ca pe un legământ sfânt. Să prețuim ce s-a câștigat cu sânge și lacrimi, să iubim România ca pe un dar de la Dumnezeu și să slăvim pe Cel Preaînalt pentru toate binefacerile revărsate asupra neamului nostru.
Fiecare rugăciune, fiecare faptă dreaptă și fiecare clipă în care trăim după Voia lui Dumnezeu sunt și un omagiu adus celor ce s-au jertfit pentru întregirea țării. Să mulțumim Domnului pentru biruințele și binecuvântările Sale și să căutăm în toate să facem voia Sa.
Slavă lui Dumnezeu pentru România
1 Decembrie nu este doar o sărbătoare politică sau militară. Este o zi a credinței, a rugăciunii și a mulțumirii aduse Domnului pentru darul unității și al libertății.
Să păzim credința strămoșească, să iubim România ca pe un dar sfânt și să slăvim pe Cel Preaînalt pentru toate binefacerile revărsate asupra neamului nostru. Să mulțumim Domnului pentru biruințele trecutului, pentru prezentul care ne este dat și pentru viitorul pe care Îl încredințăm în mâinile Sale.
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!
Cu recunoștință pentru trecut, cu smerenie în prezent și cu nădejde în Dumnezeu pentru viitor, să pășim înainte ca fii vrednici ai credinței, ai jertfei și ai voii Preasfintei Treimi.
