Luni, România începe oficial un nou an școlar. Pentru mulți, această zi reprezintă un moment al speranței și al începuturilor pline de încredere în viitor. Pentru alții, însă, ea se transformă într-o zi a protestelor, a nemulțumirilor și a frustrărilor acumulate. Generalul în rezervă Silviu Predoiu, fost șef operativ(militar) al Serviciului de Informații Externe (SIE), oferă o analiză critică a unui sistem educațional aflat în suferință profundă. În opinia sa, „austeritatea de astăzi este factura uriașă pe care o vor plăti mâine copiii care luni vor intra în școli.”
Deciziile guvernamentale privind educația sunt luate „în ședințe de cincisprezece minute,” avertizează Predoiu, subliniind că efectele acestor măsuri se vor resimți pe termen lung – „cel puțin cincisprezece ani din viitorul nostru.” Reformele superficiale și tăierile bugetare reduc drastic numărul burselor, limitează accesul la programe sociale esențiale precum „masa caldă” și cresc norma didactică a profesorilor, în timp ce numărul elevilor la clasă se mărește alarmant. „Suntem printre primele locuri din Europa nu la performanță, ci la analfabetism funcțional,” atrage atenția fostul șef SIE.
Critica lui Predoiu nu se limitează la aspectele financiare, ci evidențiază și lipsa unei viziuni strategice coerente. „Bugetul educației este tratat drept o simplă «cheltuială» ce poate fi tăiată la prima rectificare, nu ca o investiție strategică în viitorul națiunii.” În paralel, discursul oficial despre „educația centrată pe elev” sau „atractivitatea carierei didactice” rămâne doar o retorică goală, în contradicție cu realitatea din teren.
Cu o doză de ironie, generalul remarcă și discrepanța dintre pregătirea politicienilor și efectele deciziilor lor: „Acești politicieni, dacă n-au călcat prin școli, au trecut pe acolo doar ca să-și ridice diplomele cumpărate.” În mod paradoxal, aceste măsuri sunt aplicate „în mandatul unui ministru cu reputație academică construită pe studiul psihologiei poporului român,” ceea ce ridică întrebarea: „Chiar atât a înțeles din sufletul acestui popor?”
Pentru a contracara această situație, Predoiu lansează o întrebare esențială, adesea ignorată: „Cum vrem să arate România în 15-20 de ani? Și ce fel de român educat trebuie să formăm pentru a construi această Românie?” Fără o astfel de viziune pe termen lung, „tot ce facem este improvizație,” iar consecințele vor fi suportate de o nouă generație pierdută.
Un alt punct crucial semnalat este inegalitatea în accesul la educație: „Copiii din mediul rural sau din familii vulnerabile pornesc în viață cu șanse infinit mai mici decât cei din orașele mari,” iar „profesorii buni fug din școli lăsate fără sprijin.” Astfel, școala, care ar trebui să fie „primul mecanism de egalizare socială,” devine generatorul unor decalaje tot mai mari.
În concluzie, generalul avertizează că „atunci când îți faci strategia pentru educație pe fugă, când o bătaie pe umăr din partea Ursulei von der Leyen contează mai mult decât protestele a zeci-sute de mii de profesori, elevi și părinți, plătesc generații întregi.” Fără o reformă serioasă, bazată pe o viziune clară și o strategie coerentă, riscăm ca peste zece ani să discutăm „nu despre cum creștem, ci despre cum supraviețuim ca națiune.”
În final, fostul șef SIE adresează o provocare tuturor celor responsabili: „Voi cum vă imaginați ”românul educat” din 2035? Și ce fel de școală credeți că merită? V-a adresat această întrebare vreunul dintre cei pe care i-ați trimis în Parlament?”
Răspunsul la aceste întrebări va modela viitorul României. Dacă nu începem să construim de azi, șansa va fi pierdută pentru totdeauna.
Articolul generalului (r) Silviu Predoiu scoate în evidență o realitate dureroasă, dar indispensabilă pentru toți cei preocupați de viitorul României. Sistemul educațional este prizonierul unor decizii politice reactive, fără strategie și adesea contradictorii. Neglijarea investiției în educație nu este o simplă eroare contabilă, ci o alegere care va afecta destinul întregii societăți.
România are nevoie urgentă de un plan coerent, transparent și predictibil, care să definească clar cine este „românul educat” pe care dorim să-l formăm și ce rol va avea acesta în societate. Până atunci, vom asista la o perpetuare a improvizației și la creșterea decalajelor care ne fragilizează pe termen lung.
Este momentul ca vocile profesorilor, elevilor, studenților și părinților să nu mai fie ignorate. Să nu uităm că școala nu este doar un loc al lecțiilor, ci temelia unei națiuni capabile să prospere.
Sursă text: facebook.com/silviupredoiu
