Tropar – Glasul 4
„Către dreptul ostaș al lui Hristos, biruitor în lupte, vrednicule mucenice Fanurie, laude aducem noi credincioșii și-i strigăm: preamărite, nu înceta a te milostivi către Preaînduratul Hristos, pentru noi cei ce nădăjduim în harul tău, Mare Mucenice, nou luminător al credinței.”
27 august – ziua în care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Fanurie, unul dintre sfinții atât de iubiți de credincioșii care caută, așteaptă și nădăjduiesc. Un sfânt al sufletelor care au nevoie să-și regăsească drumul către Dumnezeu.
În viața Bisericii există sfinți ale căror biografii sunt cunoscute în amănunt și păstrate cu grijă în documente și există sfinți asupra cărora timpul a așternut tăcerea, lăsând posterității doar câteva mărturii și o icoană prin care chipul lor a continuat să vorbească. Sfântul Mare Mucenic Fanurie se numără printre aceștia. Nu cunoaștem cu certitudine toate împrejurările vieții sale pământești, însă cinstirea lui s-a răspândit în lumea ortodoxă, iar numele său a rămas strâns legat de ideea de căutare, descoperire și nădejde.
Chipul Sfântului Fanurie a fost redescoperit în insula Rodos, în veacul al XIV-lea, într-o biserică veche aflată în ruină. Între icoanele găsite acolo se afla și una care îl înfățișa pe un tânăr mucenic, ținând crucea și având în jur scene care prezentau pătimirile sale. Numele înscris pe icoană era Fanurie. Astfel, dintr-un loc în care oamenii vedeau doar ruine și urmele unei lumi trecute, a ieșit din nou la lumină chipul unui sfânt care avea să devină atât de iubit de credincioși.
Poate că această descoperire poartă în ea și un înțeles duhovnicesc aparte. Dumnezeu poate face să iasă la lumină ceea ce oamenii au socotit pierdut, iar ceea ce pare acoperit de uitare poate deveni, la vremea potrivită, mărturie pentru generații întregi. Sfântul Fanurie însuși avea să rămână, prin numele și prin cinstirea sa, un sfânt al celor care caută și nu încetează să nădăjduiască.
Un tânăr care a ales să rămână credincios lui Hristos
Sfântul Fanurie este cinstit de Biserică drept mucenic al lui Hristos. iar icoana sa păstrează înaintea ochilor credincioșilor mărturia unei vieți încercate și a unei credințe care nu s-a clătinat în fața suferinței.
Mucenicia este mai mult decât îndurarea durerii. Ea este mărturisirea lui Hristos cu întreaga ființă, până la capăt. Mucenicul nu primește suferința pentru că ar căuta durerea, ci pentru că iubirea și credința sa în Dumnezeu devin mai puternice decât frica de ceea ce îi poate face lumea.
Într-o vreme în care omul este obișnuit să fugă de orice formă de suferință și să considere întârzierea un eșec, mărturia mucenicilor ne amintește că viața creștină nu este făgăduința unei existențe fără încercări. Hristos nu ne-a făgăduit lipsa crucii, ci ne-a făgăduit că nu vom fi singuri atunci când o purtăm.
De aceea, biruința creștinului nu înseamnă întotdeauna că încercarea dispare. Uneori, adevărata biruință este să trecem prin ea fără să ne pierdem credința, fără să ne pierdem dragostea și fără să îngăduim durerii să ne împietrească inima.
Această răbdare a mucenicului este una dintre lecțiile pe care Sfântul Fanurie le așază înaintea omului de astăzi.
Sfântul celor care caută
Numele Fanurie este legat de verbul grecesc phaneróō, cu sensul de „a arăta”, „a face cunoscut”, „a descoperi”. În evlavia credincioșilor, această semnificație s-a legat în mod firesc de ajutorul pe care sfântul îl oferă celor care caută lucruri pierdute.
Dar, dincolo de ceea ce poate fi găsit cu ochii și cu mâinile, există pierderi mult mai adânci.
Un om poate pierde pacea sufletească. Poate pierde curajul. Poate pierde încrederea. Poate pierde un om drag, un rost, o direcție sau bucuria rugăciunii. Uneori poate ajunge chiar să piardă conștiința apropierii sale de Dumnezeu.
În astfel de momente, rugăciunea către Sfântul Fanurie poate dobândi un înțeles mai profund. Nu mai este doar rugăciunea celui care caută un lucru, ci a omului care începe să se întrebe ce s-a pierdut înlăuntrul său și cum poate fi regăsit drumul către lumină.
Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase dimensiuni ale evlaviei față de Sfântul Fanurie: aceea că, în timp ce vrem să găsim ceea ce s-a pierdut în afara noastră, ajungem să privim către ceea ce s-a rătăcit în propria inimă.
Când omul cere, iar Dumnezeu răspunde altfel
Fiecare om ajunge, la un moment dat, înaintea unei rugăciuni pe care o rostește cu toată puterea. Cere vindecare, cere pace, cere întoarcerea unui om drag, cere întemeierea unei familii sau izbăvirea dintr-o încercare. Uneori răspunsul vine repede. Alteori, așteptarea se prelungește atât de mult, încât începe să ne întrebe dacă Dumnezeu îi mai ascultă rugăciunea.
Credința ne învață însă că tăcerea lui Dumnezeu nu înseamnă absența Lui.
Noi vedem clipa în care ne aflăm, în timp ce Dumnezeu vede întreaga noastră viață. Noi vedem o ușă pe care dorim să o deschidem, în timp ce El cunoaște și ceea ce se află dincolo de ea.
De aceea, rugăciunea creștinului nu poate rămâne numai la „Doamne, dă-mi ceea ce cer”. Ea ajunge, atunci când sufletul se maturizează în credință, la acea încredințare profundă: „Facă-se voia Ta, Doamne!”
Această rugăciune nu este o renunțare la dorință și nici o resemnare în fața vieții. Putem să cerem cu stăruință, putem să plângem înaintea lui Dumnezeu și putem să-I spunem tot ceea ce ne doare. Însă, după ce am pus înaintea Lui dorința noastră, suntem chemați să-I încredințăm și deznodământul.
„Facă-se voia Ta, Doamne” înseamnă: Tu cunoști ceea ce eu nu cunosc, vezi ceea ce eu nu văd și știi ceea ce mie îmi este ascuns. Dacă ceea ce cer este spre folosul meu, deschide-mi calea; iar dacă nu, păzește-mă de un drum care nu îmi este de folos și dă-mi puterea să primesc cu credință voia Ta.
Uneori Dumnezeu schimbă împrejurarea. Alteori schimbă omul care trece prin împrejurare. Iar alteori nu îndepărtează imediat crucea, ci îi dă celui care o poartă puterea de a nu se prăbuși sub greutatea ei.
Rugăciunea pentru cei care au rătăcit
În jurul Sfântului Fanurie s-a păstrat o tradiție potrivit căreia sfântul s-ar fi rugat pentru mama sa, despre care se spune că ar fi dus o viață păcătoasă.
Totuși, mesajul duhovnicesc pe care îl poartă această tradiție este profund: omul care iubește nu încetează să se roage pentru cel care a rătăcit.
Nu poate lua asupra sa alegerile pe care un alt om le-a făcut. Dar îl poate pomeni înaintea lui Dumnezeu, îl poate încredința milei Sale și poate cere pentru el luminare și mântuire.
Milostenia – răspunsul iubirii
De tradiția Sfântului Fanurie este legat și obiceiul pregătirii unei prăjituri de post, cunoscută în Grecia sub numele de fanuropita, care este împărțită apoi celor din jur. În diferite locuri, această tradiție a primit forme diferite, însă sensul ei duhovnicesc poate fi înțeles prin milostenie și mulțumire.
Milostenia nu este o plată pentru ajutorul lui Dumnezeu și nici un schimb prin care omul ar încerca să dobândească harul. Dumnezeu nu are nevoie de darurile noastre materiale pentru a ne iubi și nici nu poate fi „înduplecat” printr-un dar făcut ca o condiție pentru împlinirea unei dorințe.
Noi suntem cei care avem nevoie să învățăm să dăruim.
Răspunsul nostru firesc la binele primit de la Dumnezeu este mulțumirea. Sfânta Scriptură ne îndeamnă limpede: „Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” (I Tesaloniceni 5, 18), chemându-ne să-I aducem lui Dumnezeu mulțumire nu numai pentru cele care ne bucură, ci și pentru cele pe care, uneori, nu le înțelegem și pe care le primim cu credința că se află sub purtarea Sa de grijă. Biserica ne învață că una dintre cele mai frumoase forme ale recunoștinței este aceea de a face bine mai departe, împărtășind și altora din binele pe care l-am primit de la Dumnezeu. În acest sens, milostenia făcută în numele unui sfânt devine o lucrare simplă, dar profundă, în care rugăciunea se întâlnește cu fapta bună, iar mulțumirea adusă lui Dumnezeu se transformă în dăruire.
Sfântul Fanurie și cei care își caută un drum în viață
Printre cei care cer mijlocirea Sfântului Fanurie se află și oameni care caută un drum, un rost sau persoana alături de care să își întemeieze o familie binecuvântată.
Dorința de a iubi și de a fi iubit, de a avea un soț sau o soție și de a întemeia o familie este firească. Însă rugăciunea creștină ne cere și aici discernământ.
Nu este suficient să cerem să întâlnim persoana pe care o dorim. Trebuie să cerem și să devenim noi înșine pesoane capabile de iubire adevărată: să învățăm răbdarea, iertarea, responsabilitatea, fidelitatea și renunțarea la mândrie și egoism.
Familia nu se întemeiază numai pe emoție, pe frumusețea începutului sau pe bucuria de a-l avea pe celălalt aproape. Ea se clădește prin iubire, răbdare, iertare, credincioșie, prin puterea de a rămâne alături de celălalt și atunci când, uneori, zilele nu mai sunt ușoare. Dragostea nu se vede doar în cuvintele frumoase, ci mai ales în felul în care doi oameni învață să se poarte unul cu altul, să se sprijine în încercări, să se bucure împreună de darurile vieții și să nu uite că, dincolo de toate, sunt chemați să se apropie împreună de Hristos, spre mântuirea lor.
O familie binecuvântată nu este una lipsită de încercări, ci una în care, prin credință, rugăciune și dragoste, cei doi învață să treacă prin ele împreună, fără să se piardă unul pe celălalt și fără să-L piardă pe Dumnezeu.
Într-o lume grăbită, răbdarea devine o formă de credință
Trăim într-o vreme în care aproape orice lucru se vrea a fi obținut imediat. Căutăm ceva și vrem să găsim imediat, întrebăm și primim răspunsul aproape pe loc, iar această viteză a lumii ne face uneori să credem că și Dumnezeu ar trebui să răspundă după același ritm.
Viața duhovnicească are însă un alt ritm.
Există rugăciuni care se rostesc ani de zile. Există încercări care nu se încheie într-o singură zi și există schimbări sufletești care se petrec atât de discret, încât omul nu le observă decât privind înapoi.
Dumnezeu lucrează și în tăcere.
De aceea, răbdarea nu este pasivitate. Așteptarea creștină înseamnă să continui să te rogi, să lucrezi, să faci binele și să rămâi încredințat lui Dumnezeu chiar și atunci când nu primești încă răspunsul.
Sfântul Fanurie este apropiat de sufletele care caută tocmai pentru că ne amintește că drumul nu se măsoară numai prin ceea ce primim la capătul lui. Uneori, pe parcursul așteptării, Dumnezeu ne schimbă pe noi.
Iar omul care intră în rugăciune cerând un anumit lucru poate ieși din rugăciune cu un dar mult mai adânc: cu mai multă răbdare, cu mai multă smerenie și cu o încredere mai puternică în Dumnezeu.
Moaștele Sfântului Fanurie în București
Evlavia față de Sfântul Mare Mucenic Fanurie este vie și în București, unde fragmente din sfintele sale moaște se păstrează spre închinare la Biserica „Mihai Bravu”, din strada Cerceluș nr. 18, în zona Baba Novac, precum și la Biserica „Dichiu”, din strada Icoanei nr. 72, la colț cu strada Comănița.
La Biserica „Mihai Bravu”, ziua de 27 august este prilej de rugăciune și de cinstire a Sfântului Mare Mucenic Fanurie. Utrenia și Sfânta Liturghie se săvârșesc între orele 8:00 și 12:00. După Sfânta Liturghie, între orele 12:00 și 12:30, va avea loc lansarea monografiei parohiale, un moment dedicat istoriei și memoriei acestei comunități. Seara, de la ora 18:00, credincioșii sunt așteptați la slujba Paraclisului Sfântului Mucenic Fanurie.
Pentru cei care îi trec pragul în această zi, biserica devine locul în care dorințele, întrebările și durerile sunt așezate înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune.
Și că, dincolo de toate lucrurile pe care le căutăm în această viață, există o singură regăsire fără de care toate celelalte rămân incomplete: regăsirea sufletului în lumina lui Hristos.
Omul poate pierde multe de-a lungul vieții și poate, prin mila lui Dumnezeu, să le regăsească. Dar există o pierdere înaintea căreia toate celelalte pălesc: pierderea sufletului și îndepărtarea de Dumnezeu.
Cea mai mare regăsire
Poate că, dincolo de toate lucrurile pe care le cerem Sfântului Fanurie, rămâne o întrebare pe care fiecare dintre noi ar trebui să și-o adreseze: ce avem cu adevărat nevoie să regăsim?
Poate fi un lucru pierdut, un om drag, un drum profesional, o familie sau o liniște pe care am avut-o cândva. Dar, dincolo de toate acestea, există o regăsire fără de care celelalte rămân incomplete: regăsirea sufletului în lumina lui Dumnezeu.
Omul poate pierde multe și, prin mila Domnului, le poate regăsi. Poate rătăci și se poate întoarce. Poate cădea și se poate ridica. Poate să se îndepărteze și să descopere, într-o zi, că drumul către Dumnezeu nu i-a fost închis niciodată.
Aceasta este nădejdea creștină: nu aceea că nu vom avea parte de încercări, ci aceea că nicio încercare nu este mai puternică decât harul lui Dumnezeu.
De aceea, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Fanurie, putem veni înaintea lui cu toate cele pe care le purtăm în suflet. Putem cere pentru noi, pentru familie, pentru cei bolnavi, pentru cei plecați, pentru cei care au rătăcit și pentru cei care nu mai știu încotro să meargă. Putem cere ajutor și putem cere luminare.
Dar, după toate cererile noastre, să nu uităm rugăciunea care așază sufletul în mâinile lui Dumnezeu: „Facă-se voia Ta, Doamne.”
Să cerem ceea ce ne este de folos sufletului și trupului, să lucrăm pentru ceea ce dorim și să nu încetăm să nădăjduim, dar să avem și smerenia de a primi răspunsul lui Dumnezeu atunci când acesta nu seamănă cu ceea ce ne-am imaginat noi.
Sfântul Fanurie ne poate fi călăuză în această căutare. Nu pentru a ne învăța să alergăm după minuni, ci pentru a ne întoarce privirea către Hristos, izvorul tuturor darurilor. Nu pentru a transforma rugăciunea într-un mijloc de împlinire a tuturor dorințelor, ci pentru a ne ajuta să înțelegem că adevărata rugăciune schimbă mai întâi inima celui care se roagă.
Iar poate că, la capătul tuturor căutărilor noastre, vom înțelege că cea mai mare minune este să regăsim în noi credința, pacea, iertarea și dorința de a ne apropia din nou de Dumnezeu.
Pentru că omul poate căuta o viață întreagă multe lucruri, dar sufletul său nu-și găsește adevărata odihnă decât atunci când Îl găsește pe Hristos.
Rugăciune
Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălţându-ne gândurile, noi păcătoşii cu umilinţă şi cu căldură te rugăm: caută dintru înălţimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viaţa ta Sfântă şi prin chinurile tale muceniceşti pentru Hristos, ţi-ai dobândit sălăşluire veşnică, şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorile noastre. Şi te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc şi Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu ştiinţă şi cu neştiinţă, pururea, ca nişte robi nevrednici săvârşim, şi să nu se mânie pe noi până în sfârşit, pentru puţinătatea dragostei noastre faţă de El şi faţă de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire faţă de noi şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea, toate patimile şi necazurile, toate amărăciunile şi strâmtorile, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viaţa noastră de păcat de până acum, şi privind la ceruri, să ne înflăcăram de dorul de a deveni şi noi bineplăcuţi lui Dumnezeu. Aşa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povăţuitorul şi îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru ca urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni şi binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; şi trecând dintru această viaţă pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnlui, de împărăţia cea nesfârşită a cerurilor şi de partea celor drepţi, ca împreună cu toţi şi înconjuraţi de cereştii îngeri, să aducem slavă, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!
Dincolo de toate cererile și dorințele noastre, rămâne cea mai înaltă formă de încredințare în Dumnezeu: să primim cu smerenie ceea ce Dumnezeu rânduiește pentru noi, având credința că voia Sa este mai presus de înțelegerea noastră. Iar în toate cele ale vieții, atunci când cerem, când așteptăm, când ne bucurăm sau când trecem prin încercări, să putem spune cu inimă smerită: „Facă-se voia Ta, Doamne.”
Accesează și:
– Acatistul Sfântului Mucenic Fanurie – ”doxologia.ro”
– Sfântul Fanurie, exemplu de tinerețe – părintele Pimen Vlad – ”chilieathonita.ro”
