„Un guvern demis nu guvernează. Administrează.”
Este fraza cu care Silviu Predoiu, general (r), fostul șef militar (operativ) al Serviciului de Informații Externe (SIE), își începe una dintre cele mai tranșante intervenții asupra situației în care se află astăzi Guvernul (demis) condus de Ilie Bolojan.
Dincolo de confruntarea dintre PSD și PNL, observația lui Predoiu pune în discuție o chestiune care ține de însăși arhitectura statului de drept: unde se termină administrarea treburilor publice și unde începe guvernarea propriu-zisă atunci când Executivul nu mai are încrederea Parlamentului?
Întrebarea este cu atât mai importantă, întrucât nu vorbim despre o situație ipotetică. La 5 mai 2026, Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan cu 281 de voturi. Din acel moment, mandatul Executivului a încetat, iar Cabinetul a rămas în funcție în regimul constituțional al interimatului, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.
Și aici apare o a doua problemă, poate mai puțin discutată decât cea privind atribuțiile Guvernului demis: de ce a ajuns România să prelungească atât de mult această situație?
Pentru că interimatul Guvernului Bolojan nu este doar consecința votului din Parlament. Este și rezultatul faptului că, până acum, procesul politic pentru instalarea unui nou Executiv nu a produs un rezultat.
La Palatul Cotroceni s-au purtat consultări succesive cu partidele pentru formarea unei noi majorități și desemnarea unui premier, însă negocierile nu au dus încă la instalarea unui Guvern cu mandat deplin. La începutul lunii august se împliniseră deja 90 de zile de la demiterea Guvernului Bolojan și 50 de zile de la ultima desemnare a unui candidat pentru funcția de premier.
Nu este, desigur, rolul președintelui să formeze o majoritate parlamentară acolo unde partidele nu reușesc să o construiască. Dar nici nu poate fi ignorat faptul că, în arhitectura constituțională, șeful statului are un rol esențial în declanșarea și împingerea înainte a procedurii de formare a unui nou Guvern.
Aici se întâlnesc cele două responsabilități: Guvernul Bolojan trebuie să respecte limitele interimatului, iar președintele și partidele parlamentare trebuie să facă posibilă ieșirea din interimat.
Constituția României este foarte clară în această privință. Articolul 110 alineatul (4) stabilește că Guvernul al cărui mandat a încetat „îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice”, până la depunerea jurământului de către membrii noului Executiv.
Este o formulare care nu lasă loc unei interpretări confortabile pentru un Cabinet care ar dori să continue să opereze ca un Guvern cu mandat deplin.
Constituția României: Art. 110 – Încetarea mandatului
(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
Aici începe, de fapt, problema.
România trebuie condusă în continuare, instituțiile trebuie să funcționeze, plățile trebuie efectuate, serviciile publice trebuie asigurate, iar situațiile urgente trebuie gestionate. Interimatul nu înseamnă blocarea activităților statului. Constituția nu creează un vid de putere între două guverne.
Dar nici nu poate însemna că pierderea sprijinului parlamentar este doar un inconvenient politic peste care Executivul poate trece până când partidele reușesc să formeze o nouă majoritate.
„Un guvern al cărui mandat a încetat prin moțiune de cenzură nu mai are legitimitatea de a face politici noi. Are doar dreptul, strict limitat, de a administra treburile curente ale statului, până se învestește un nou Executiv”, spune Silviu Predoiu.
Aici este cheia întregii dispute.
Șase hotărâri suspendate și o problemă care nu mai poate fi tratată ca simplă polemică politică
Disputa a ieșit deja din zona declarațiilor politice și a ajuns în instanță.
La 30 iulie, Curtea de Apel București a admis șase cereri de suspendare și a dispus suspendarea executării HG nr. 509, 545, 546, 547, 569 și 571 din 2026.
Șase cereri judecate, șase admise.
În politică, un asemenea rezultat poate fi prezentat drept o victorie sau o înfrângere, în funcție de cine ține microfonul. În instanță, însă, lucrurile trebuie privite mai riguros.
Suspendarea nu înseamnă anularea definitivă a hotărârilor și nici nu reprezintă, prin ea însăși, un verdict definitiv potrivit căruia Guvernul a încălcat Constituția. Este o măsură provizorie, dispusă până la soluționarea pe fond a litigiilor. Hotărârile vor fi supuse în continuare controlului judecătoresc. Instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile pentru suspendarea executării actelor, în contextul contestării legalității acestora.
Însă, faptul că șase acte au fost suspendate în aceeași etapă a procedurilor arată că problemele ridicate în contencios nu sunt pur imaginare și nu pot fi expediate printr-o declarație de partid. Mai ales că vorbim despre acte cu efecte concrete asupra administrației și politicilor publice.
Unele dintre hotărârile suspendate vizează domenii cu efecte concrete: protecția unor arii naturale, modificări privind mijloacele de transport ale unor instituții, beneficii destinate persoanelor adulte cu dizabilități, plata unei cotizații pentru menținerea interconectării României la sistemul european de schimb de organe sau proceduri de urgență privind anumite echipamente. Unele dintre măsuri au fost legate de jaloane sau angajamente europene.
Nu sunt chestiuni lipsite de importanță.
Tocmai de aceea apare întrebarea fundamentală: cât de departe poate merge un Guvern care nu mai beneficiază de încrederea Parlamentului atunci când ia decizii cu efecte care depășesc simpla continuitate administrativă?
Este o întrebare pe care Guvernul Bolojan, demis, trebuie să o lămurească juridic, nu doar politic.
PNRR nu este o derogare de la Constituția României
Executivul are un argument care nu poate fi ignorat: România are obligații asumate față de Uniunea Europeană, jaloane PNRR, termene precise și fonduri care pot fi afectate de întârzieri.
Dar acest argument nu poate deveni un răspuns universal.
De aici până la concluzia că orice măsură justificată printr-un jalon european intră automat în categoria „administrării treburilor publice” este o distanță pe care statul de drept nu o poate parcurge fără argumente juridice.
Gen. (r) Predoiu formulează problema:
„Ca și cum aceste patru litere ar putea suspenda Constituția.” PNRR. Este o formulare ironică, dar atinge o problemă cât se poate de serioasă.
Patru litere care explică multe în administrația românească, dar care nu pot explica orice.
România trebuie să-și respecte angajamentele europene. Nimeni nu contestă acest lucru. Însă obligația de a îndeplini un jalon european nu elimină obligația autorităților române de a acționa în limitele Constituției.
„Comisia Europeană nu cere Guvernului României să încalce legea – îi cere să respecte niște ținte. Cum le atinge, rămâne treaba statului român, cu instituțiile lui, în limitele lui constituționale.”
Și apoi vine una dintre cele mai puternice concluzii ale comentariului său:
„Un guvern nu poate invoca Bruxelles-ul ca să ocolească București-ul!”
În fond, acesta este unul dintre punctele centrale ale disputei.
România trebuie să-și respecte angajamentele europene. Dar obligațiile europene nu transformă automat orice măsură internă într-un act de administrare curentă. Dacă pentru îndeplinirea unui jalon este necesară o decizie care produce o schimbare structurală de politică publică, întrebarea privind competența Guvernului interimar rămâne.
Altfel, am ajunge la o situație în care simpla menționare a unui jalon european în nota de fundamentare ar putea transforma aproape orice politică nouă într-o chestiune de „administrare”.
Iar Constituția ar rămâne cu rolul de a explica de ce regula nu se aplică.
Guvernul a avut timp să facă reformele. Problema este că a ajuns să le invoce după ce a pierdut încrederea Parlamentului
Există și o dimensiune politică pe care dezbaterea juridică nu trebuie să o ascundă.
Guvernul Bolojan nu a fost demis pentru că Parlamentul ar fi suspendat Constituția sau pentru că România ar fi încetat să aibă nevoie de reforme.
A fost demis pentru că și-a pierdut sprijinul parlamentar.
Iar această realitate trebuie să conteze.
Un Executiv care beneficiază de încrederea Parlamentului are timpul și autoritatea politică necesare pentru a-și promova programul. Poate negocia, poate explica, poate construi majorități și poate răspunde politic pentru deciziile sale.
Un Executiv care a pierdut această încredere nu poate transforma perioada de interimat într-o extensie informală a mandatului pe care tocmai l-a pierdut.
Aici apare una dintre vulnerabilitățile politice ale Guvernului Bolojan.
Reformele nu au devenit urgente în ziua în care Guvernul a pierdut votul de încredere.
Dacă anumite măsuri erau indispensabile, problema este de ce au ajuns să fie adoptate în regim de interimat și nu au fost asumate cât timp Executivul dispunea de deplina legitimitate parlamentară.
Dacă unele dintre ele nu puteau fi amânate, atunci caracterul excepțional al situației trebuie demonstrat riguros.
Iar dacă pot fi amânate până la instalarea unui nou Guvern, atunci justificarea urgenței devine cu atât mai dificilă.
Nu este o chestiune de oportunitate politică.
Este exact problema pe care Constituția încearcă să o reglementeze: un Guvern demis nu trebuie să-și transforme interimatul într-o prelungire de facto a mandatului politic.
Avizul Ministerului Justiției nu înlocuiește instanța
Guvernul a susținut că hotărârile contestate au parcurs circuitul legal și au primit avizele necesare, inclusiv avizul Ministerului Justiției.
Este un argument care trebuie luat în calcul. Un act administrativ nu este adoptat în vid, iar circuitul de avizare are tocmai rolul de a verifica legalitatea și oportunitatea juridică a unor măsuri.
Dar există o diferență esențială între un aviz și controlul judecătoresc.
„Un aviz de la Ministerul Justiției nu este o hotărâre judecătorească”, observă Predoiu.
Este corect. Un aviz exprimă poziția unei autorități în cadrul procedurii administrative. Este un argument procedural legitim.
Dar el nu închide discuția.
Avizul face parte din procedura administrativă. Controlul instanței este însă unul distinct și poate ajunge la concluzii diferite cu privire la legalitatea unui act.
Tocmai pentru acest motiv există contenciosul administrativ.
Grindeanu și memoria politică a interimatului
Sorin Grindeanu cunoaște foarte bine ce înseamnă pierderea sprijinului politic.
În 2017, după ce PSD și ALDE i-au retras sprijinul, Grindeanu a refuzat inițial să demisioneze. S-a baricadat politic la Palatul Victoria și a încercat să reziste presiunii propriului partid, până când conflictul a ajuns la moțiunea de cenzură.
Pe 21 iunie 2017, Guvernul Grindeanu a fost demis cu 241 de voturi.
Cabinetul nu a plecat în acea zi. A rămas în funcție cu atribuții limitate până la instalarea Guvernului Mihai Tudose, care a depus jurământul pe 29 iunie 2017.
Este un episod care arată foarte bine diferența dintre continuitatea administrativă și continuitatea politică.
Palatul Victoria nu se închide când un Guvern pierde încrederea Parlamentului.
Dar nici nu devine o fortăreață în care mandatul politic pierdut poate fi exercitat în continuare, doar pentru că succesorul nu a fost încă instalat.
Istoria politică are uneori un simț al ironiei pe care nu trebuie să-l forțezi prea mult.
Cei care au trecut prin asemenea momente ar trebui să știe mai bine decât oricine că interimatul este o perioadă de tranziție, nu o formă alternativă de legitimitate.
România trebuie administrată.
Dar administrarea nu este sinonimă cu guvernarea.
Să asiguri funcționarea instituțiilor este administrare. Să iei măsurile necesare pentru continuitatea unor servicii publice este administrare. Să gestionezi o situație urgentă poate fi administrare.
Dar dacă Executivul începe să modifice substanțial structuri instituționale, să introducă noi politici, să redefinească beneficii, să adopte măsuri cu efecte structurale sau să ia decizii care pot fi lăsate în mod rezonabil unui Guvern învestit, întrebarea devine inevitabilă:
Mai administrăm sau guvernăm?
Exact aici se află limita pe care trebuie să o clarifice instanțele.
Pentru că problema nu este dacă măsurile sunt utile. Unele dintre ele pot fi foarte utile.
Nu este nici dacă România are nevoie de reforme. Evident că are.
Și nici dacă PNRR este important. Este.
Problema este cine are mandatul constituțional să adopte aceste măsuri și în ce condiții.
”Urgența” nu poate deveni o formă de legitimare
Există întotdeauna tentația de a spune că vremurile sunt excepționale, că termenele sunt scurte și că statul nu-și permite să aștepte.
Dar urgența unei măsuri și competența de a o adopta sunt două probleme diferite.
O măsură poate fi necesară și totuși să trebuiască adoptată de un Guvern învestit. Poate exista un termen european real și, în același timp, obligația statului român de a-l respecta prin instrumente compatibile cu ordinea constituțională.
Iar dacă o măsură este atât de urgentă încât nu poate aștepta formarea unui nou Guvern, atunci tocmai această urgență trebuie demonstrată juridic, nu doar invocată politic.
Necesitatea politică nu poate deveni, prin simpla ei afirmare, competență juridică.
Predoiu formulează riscul într-o frază care merită reținută:
„Exact fondurile pe care Guvernul zice că le protejează prin grabă riscă să se piardă prin ilegalitate.”
Este o ipoteză, nu un verdict.
Dar este o ipoteză legitimă.Pentru că o decizie adoptată rapid și suspendată ulterior poate genera exact întârzierea pe care Executivul pretinde că încearcă să o evite. Iar costul unui asemenea conflict nu este suportat de Guvern ca entitate abstractă. Îl suportă administrația și, în ultimă instanță, cetățenii.
Cine dă legitimitate unei guvernări?
Există, în final, o chestiune mai profundă decât fiecare dintre cele șase hotărâri.
Este problema legitimității.
Un Guvern învestit primește încrederea Parlamentului și își asumă un program politic pentru care răspunde în fața majorității parlamentare.
Un Guvern învestit are o legitimitate politică rezultată din votul Parlamentului. Un Guvern demis are, după retragerea încrederii, un mandat limitat tocmai pentru ca statul să poată funcționa până la formarea unui nou Executiv.
Constituția îi restrânge atribuțiile pentru a împiedica exercitarea deplină a puterii politice de către un Cabinet care nu mai beneficiază de încrederea Parlamentului.
În acest context, afirmația gen. (r) Predoiu potrivit căreia „un Executiv demis cu 281 de voturi în Parlament se retrage și lasă loc unui guvern legitim, învestit” atinge problema fundamentală, chiar dacă soluția politică nu este atât de simplă pe cât pare.
Pentru că, în acest moment, problema României nu este doar interimatul unui Guvern.
Este și capacitatea Parlamentului și a partidelor de a produce o nouă majoritate și un nou Executiv.
Până atunci, însă, interimatul nu poate fi tratat ca un mandat politic în așteptarea unei alte majorități.
Un precedent care trebuie privit cu atenție
Aici merită lăsată deoparte logica de partid.
Astăzi este Guvernul Bolojan. Mâine poate fi un alt Guvern.
Dacă acceptăm ca un Executiv demis să adopte politici noi ori de câte ori invocă o urgență suficient de convingătoare, o obligație europeană sau un interes public important, atunci limita prevăzută de articolul 110 din Constituție începe să devină una pur decorativă.
Și atunci formula „Guvernul demis administrează până la învestirea noului Guvern” ar putea ajunge, în practică, să însemne „Guvernul demis continuă să guverneze până când apare o soluție politică”.
Interimatul există pentru a asigura continuitatea statului până la instalarea unui nou Guvern, nu pentru a oferi Executivului demis timpul necesar pentru a-și continua programul politic în alte forme.
De aceea, cele șase suspendări de la Curtea de Apel București nu reprezintă verdictul final asupra Guvernului Bolojan. Dar nici nu pot fi tratate ca un simplu episod politic.
Sunt un semnal că există o problemă juridică suficient de serioasă pentru a fi analizată de instanțe.
Iar întrebarea care rămâne este una simplă: Cât poate administra un Guvern demis înainte ca administrarea să devină guvernare?
Răspunsul Îl dau Constituția, legea și, atunci când există litigii, instanțele.
Pentru că un stat de drept nu înseamnă doar să ai dreptate asupra scopului pe care îl urmărești. Înseamnă să ai și competența legală de a-l urmări, prin instrumentele pe care Constituția ți le permite.
Iar dacă un Guvern a pierdut încrederea Parlamentului, poate avea în continuare obligația de a administra România. Ceea ce nu rezultă automat este că mai are și libertatea de a o reforma ca și cum acea încredere nu ar fi fost retrasă.
„Un guvern demis nu guvernează. Administrează.”
Sursă text: facebook.com/silviupredoiu
Accesează și:
– 20.09.2025: ”Președintele refuză cea mai importantă scenă diplomatică globală” – avertismentul gen.(r) Silviu Predoiu – ”stiridigitale.ro”
– 07.09.2025: Generalul(r) Silviu Predoiu: ”Bugetul educației – o simplă ”cheltuială” tăiată la prima rectificare, nu o investiție strategică” – ”stiridigitale.ro”
– 05.09.2025: Fostul șef operativ la SIE, Silviu Predoiu, despre ”reforma” Bolojan: ”O colecție de modificări legislative răzlețe, nu o transformare reală a statului” – ”stiridigitale.ro”
– 30.08.2025: Fostul șef militar al SIE, despre discursul lui Nicușor Dan în fața diplomaților: ”Un exercițiu de lectură la prima vedere, fără viziune și curaj” – ”stiridigitale.ro”
– 23.08.2025: Fostul șef operativ al SIE, Silviu Predoiu: ”La MAE domnește degringolada, nu viziunea” – ”stiridigitale.ro”
– 12.08.2025: Gen.(r) Silviu Predoiu: ”Ceea ce face Grindeanu astăzi este dovada ultimă de nesimțire politică: să te prezinți drept garantul soluțiilor pentru problemele pe care chiar tu le-ai creat, amplificat, întreținut și protejat”. – ”stiridigitale.ro”
– 18.07.2025: Gen.(r) Silviu Predoiu: ”Nu el, domnul Dan, ci chiar statul român, membru NATO, UE și partener strategic al SUA este cel care a plecat la plimbare prin Europa cu low cost” – ”stiridigitale.ro”
– 30.01.2025: Gen.(r) Silviu Predoiu: ”Nu infirm sau nu confirm apartenența sau nu a domnului Călin Georgescu la structurile DIE/SIE” – ”stiridigitale.ro”
– 15.07.2024: Gen. (r) Predoiu:”Să fim atenți ce alegem pentru că vine un timp când România va trebui să invețe să stea foarte bine pe picioarele ei!” – ”stiridigitale.ro”
