A doua zi după sărbătoarea împărătească a Întâmpinării Domnului îi cinstim pe Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, şi pe Prorociţa Ana. Ei s-au învrednicit să fie prezenţi în templul din Ierusalim când la „patruzeci de zile după mântuitoarea Întrupare şi Naştere a Domnului nostru Iisus Hristos” a fost adus la Templu „de Preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif, după obiceiul Legii celei vechi”.
Născându-se Domnul nostru Iisus Hristos și împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mâinile Preacuratei Sale Maici, atunci și Sfântul Simeon îndemnat de Duhul a venit în biserică și, căutând spre Pruncul cel mai înainte de veci cum și la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia cel făgăduit și că aceea este Fecioară prin care avea să se împlinească prorocia lui Isaia.
Simeon, bătrânul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept și credincios, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era peste dânsul. Aceluia i s-a făcut știre de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Și i s-a făcut știre, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel:
Când, după porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise și toate prorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleși oameni înțelepți din Israel, șaptezeci la număr. Între aceștia era și Sfântul Simeon, ca un înțelept și iscusit întru dumnezeiasca Scriptură. Atunci el, tălmăcind, scria cuvintele lui Isaia prorocul și, ajungând la cuvintele: Iată fecioară în pântece va zămisli și va naște fiu, s-a îndoit, zicând că nu este cu putință ca o fecioară, neștiind de bărbat, să poată naște și, luând cuțitul, a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnului i s-a arătat și i-a ținut mâna, zicând: „Nu fi necredincios față de cele scrise, și a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.
Născându-se Domnul nostru Iisus Hristos și împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mâinile Preacuratei Sale Maici, atunci și Sfântul Simeon îndemnat de Duhul a venit în biserică și, căutând spre Pruncul cel mai înainte de veci cum și la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia cel făgăduit și că aceea este Fecioară prin care avea să se împlinească prorocia lui Isaia. De aceea, i s-a închinat, văzând-o înconjurată de lumină cerească și fiind strălucită cu dumnezeieștile raze.
Deci, cu frică și cu bucurie apropiindu-se de dânsa, a luat în mâinile sale pe Domnul și a zis: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta. El a prorocit despre patima lui Hristos și despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii și a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Și așa, mulțumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adânci bătrâneți, pentru că se scrie despre dânsul că a trăit 360 de ani – Dumnezeu astfel lungindu-i viața – ca să ajungă vremea cea din toți vecii dorită, în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfânta Fecioară, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Surse text:
– Viața Sfântului și Dreptului Simeon – ”doxologia.ro”
– Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sfânta Prorociţă Ana – ”ziarullumina.ro”
– Drepţii care L-au primit pe Hristos Domnul în templu – ”ziarullumina.ro”
Accesează și:
– Dreptul care ţine în braţe Mântuirea – ”ziarullumina.ro”
– Acatistul Sfântului și Dreptului Simeon – ”doxologia.ro”
– Dreptul Simeon, model de smerenie şi nezdruncinată răbdare – ”ziarullumina.ro”
– Canon de rugăciune către Sfântul şi Dreptul Simeon – ”doxologia.ro”
– Rugăciunea Dreptului Simeon – ”ziarullumina.ro”
– Cântare de laudă la Dreptul Simeon, apărătorul copiilor mici – ”doxologia.ro”
– 2 februarie: Întâmpinarea Domnului – ”stiridigitale.ro”