Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim a postat, pe youtube, o înregistrare video din Duminica Ortodoxiei la Biserica Sfântului Mormânt – Ierusalim.
În prim-plam, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Înalt Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
Ușa Sfântului Mormânt – reproducere a ”Porții de Aur”
În Duminica întâi a Sfântului și Marelui Post (a Ortodoxiei), Patriarhul Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea a slujit, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
La evenimentul religios a participat și Înalt Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
”La finalul Sfintei Slujbe, Patriarhul și soborul slujitorilor au săvârșit îndătinata procesiune cu icoane, în jurul Sfântului Mormânt. După ce a fost înconjurat Cuvuclionul Sfântului Mormânt a urmat momentul citirii rugăciunilor vechi, cunoscute ca și anatematismele prin care au fost trasate liniile dreptei credințe. S-au amintit și marii părinți ai bisericii care au apărat ortodoxia și au fost binecuvântați cei care păstrează această învățătură corectă și dreaptă. Patriarhul Ierusalimului a citit în fața Sfântului Mormânt aceste rugăciuni, precum și Evanghelia Învierii”, a explicat, Pr. Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, într-o intervenție telefonică la ”trinitastv” .
Vizionează aici înregistrarea(conținut găzduit de o terță parte – youtube.com/ ; timp vizionare 15:40)
Accesează și:
– ”O rugăciune de pace și binecuvântare la Sfântul Mormânt” – ”stiridigitale.ro”
– 18.01.2025: Ajunul Bobotezei la Râul Iordan – ”stiridigitale.ro”
– 05.11.2024: ”Poarta de Aur” din Ierusalim – ”stiridigitale.ro”
– 04.05.2024: „Ierusalim, cetatea Învierii”:interviu cu Pr. Arhiman. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte – ”stiridigitale.ro”
– 24.12.2023: Biserica „Nașterea Domnului” din Betleem – ”stiridigitale.ro”