Târnosirea bisericii reprezintă în viața Bisericii Ortodoxe o slujbă cu un profund caracter sacramental, menită să consacre locașul în care se va săvârși jertfa liturgică a Dumnezeului întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Prin această lucrare, spațiul devine templu al Duhului Sfânt, o casă a lui Dumnezeu, „în care sălășluiește Duhul Sfânt” (1 Corinteni 3,16).
„Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu sălășluiește în voi?” (1 Corinteni 3,16)
Nu este doar o purificare a unei clădiri fizice, ci un eveniment spiritual prin care întreaga comunitate a credincioșilor este chemată la comuniune cu Dumnezeu în taina Bisericii.
Locașul bisericesc – întâlnirea omului cu Dumnezeu
Biserica nu este doar o construcție omenească, ci „Trupul lui Hristos” (Efeseni 5,23), un spațiu sacru în care se săvârșesc Tainele, mai ales Taina Euharistiei. Sfântul Apostol Pavel arată:
„Căci Hristos este Capul Bisericii, Care este trupul Lui, și Care este mântuirea Sa” (Efeseni 5,23).
Acest adevăr dogmatic ne arată că biserica este mai mult decât o casă fizică: este Trupul mistic al lui Hristos, în care credincioșii devin mădulare vii:
„Dar voi sunteți trupul lui Hristos și mădularele fiecare în parte” (1 Corinteni 12,27).
Locașul bisericesc este, prin urmare, o realitate spirituală și mistică unde „Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mână” (Faptele Apostolilor 7,48), dar, în același timp, „își face locaș în inima celui credincios” (cf. 1 Corinteni 6,19).
Rădăcinile târnosirii în Vechiul Testament
Târnosirea bisericii are rădăcini adânci în tradiția sfințirii cortului lui Moise și a Templului lui Solomon: „Și a luat Moise sângele și a stropit pe popor, zicând: «Iată sângele legământului, pe care l-a încheiat Domnul cu voi după toate aceste cuvinte».” (Ieșirea 24,8)
„Și a terminat Solomon de zidit casa Domnului și casa împăratului și a adus tot ce fusese sfânt și pusese David, tatăl lui Solomon, în casa lui Dumnezeu. Atunci Solomon a adunat pe bătrânii lui Israel și pe toți părinții seminției lui Israel, înaintea Domnului, la Ierusalim, ca să suie chivotul legământului Domnului din cetatea lui David, din Sion.” (3 Regi 8,65-66)
Această tradiție a fost preluată și îmbogățită în cultul creștin, fiind o parte fundamentală a rânduielii târnosirii.
Târnosirea bisericii – etape și semnificații
Slujba târnosirii este un ritual complex, care implică mai multe momente liturgice cu un puternic caracter simbolic și sacramental, după cum urmează:
– Curățirea și sfințirea spațiului
Aspersarea cu apă sfințită, care simbolizează purificarea spirituală, este însoțită de rugăciuni care evocă curățirea sufletului și a locului de orice impuritate. „Să stropi cu apă asupra lui și să-l curățești.” (Numeri 8,7) „Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei văduve stropită asupra celor necurate sfințește spre curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul veșnic S-a adus pe Sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăța conștiința noastră de faptele moarte spre a sluji Dumnezeului Celui viu?” (Evrei 9,13-14)
– Așezarea moaștelor sfinților sub Sfânta Masă
Această rânduială amintește de legătura între jertfa lui Hristos și mărturisirea martirilor Bisericii, care și-au vărsat sângele pentru credință. „Având împrejurul nostru o mulțime a mărturisitorilor așa de mare, să lepădăm orice povară și păcatul care ne împresoară și să alergăm cu răbdare alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12,1) „Aduceți-vă aminte de cei ce au fost păstori ai voștri, care v-au vestit cuvântul lui Dumnezeu; cercetați sfârșitul vieții lor și urmați-le credința.” (Evrei 13,7)
– Ungerea cu Sfântul Mir
Conferă altarului puterea sfințitoare, făcându-l loc al jertfei și întâlnirii cu Dumnezeu (cf. Ioan 14,26; 2 Corinteni 1,21).
– Citirea pericopelor biblice
Psaltirea, profețiile, lecturile din Vechiul și Noul Testament care întăresc sfințenia și menirea locașului (cf. Psalm 84; Isaia 56,7; Matei 21,13).
– Procesiunea și înconjurarea bisericii
Simbolizează binecuvântarea și protecția locașului, exprimând comuniunea Bisericii (cf. Evrei 13,15).
– Primirea sfintelor odoare și a icoanelor
Împodobirea locașului ca o prefigurare a frumuseții cerești (cf. Apocalipsa 21,18-21).
– Ungerea cu untdelemn sfințit a pereților și a Sfintei Mese
Ungerea este o slujbă sacramentală prin care locașul este înzestrat cu harul Duhului Sfânt. Sfântul Mir și untdelemnul sfințit reprezintă prezența vie a lui Dumnezeu în locaș. „Ciara ta este unsă cu untdelemn de bucurie, mai presus de tovarășii tăi.” (Psalm 45,8)
„Dar eu, în veac, voi rămâne întru dreptate; voi pune înaintea feței Tale calea mea, care ai uns cu untdelemn capul meu.” (Psalm 92,10)
„Duhul Domnului, Dumnezeului meu, este peste mine, căci Domnul m-a uns să vestesc săracilor o vestire bună…” (Isaia 61,1)
„Și să iei untdelemn, să torni peste capul lui și să-l ungi.” (Exod 29,7)
„Samuel a luat cornul cu untdelemn și l-a uns în mijlocul fraților săi. Și Duhul Domnului a venit peste David din ziua aceea înainte.” (1 Samuel 16,13)
Sfințirea untdelemnului – rugăciunea Patriarhului Iacov
Un moment central al slujbei îl constituie sfințirea untdelemnului, prin rugăciunea Patriarhului Iacov, care cheamă asupra untdelemnului harul Duhului Sfânt, astfel încât acesta să devină instrument de sfințire, tămăduire și biruință asupra răului.
Textul complet al Rugăciunii Patriarhului Iacov
„Dumnezeule, Cel fără de început și veșnic,
Cel ce ești lumină neapropiată, necuprinsă, neînțeleasă și nespusă,
Cel ce prin îngerii Tăi și prin tot neamul ceresc ești slăvit și cântat,
Cel ce întru toate și în toți ești împărtășit și negrăit,
Cel ce cu Tine în veci sălășluiește Duhul Sfânt, Mângâietorul și Viața,
Cel ce ai rânduit a Te descoperi oamenilor prin slava Fiului Tău, Iisus Hristos, Domnul nostru,
Cel ce ai poruncit prin gura Proorocului să se ungă locașurile și lucrurile sfinte cu untdelemn sfințit,
Cel ce prin proroci și arhierei ai pregătit toate spre slava Ta,
auzi-ne pe noi, păcătoșii și nevrednicii slujitori ai Tăi,
care cu credință și cu evlavie stăm înaintea Feței Tale și-Ți aducem rugăciune pentru această sfințire a untdelemnului.
Trimite, Doamne, Sfântul și de viață făcătorul Tău Duh,
Cel întru Sfânta Treime închinat și împreună slăvit,
să coboare peste untdelemnul acesta,
să-l sfințească și să-l sfințească spre pomenirea Sfântului Tău Nume
și spre sfințirea locașului Tău și a credincioșilor care vor intra întru el,
pentru sănătatea sufletelor și a trupurilor lor,
spre izgonirea duhurilor celor necurate
și spre tămăduirea bolilor și a tuturor patimilor.
Umple, Doamne, untdelemnul acesta cu darurile Duhului Tău Sfânt
și cu învățăturile vieții celei adevărate,
pentru a sfinți tot ce va fi uns cu el
și pentru a face ca tot ce este sfințit să fie spre mântuire și spre înălțarea slujirii Tale celei sfinte.
Amin.”
Semnificația teologică a untdelemnului sfințit
În Sfânta Scriptură, untdelemnul simbolizează prezența Duhului Sfânt, harul și puterea lui Dumnezeu: „Tu mă umpli cu untdelemn de bucurie” (Psalm 45,8).
„Tu ai uns cu untdelemn capul meu” (Psalm 92,10).
„Muntele Sionului, pe care ai ales să locuiești, este scaunul tău” (Psalm 132,13).
În Vechiul Testament, preoții și împărații erau unși cu untdelemn (Exod 29,7; 1 Samuel 16,13), iar Hristos Însuși este „Unsul” (Maschiach) (Isaia 61,1): „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, pentru că M-a uns Domnul, ca să aduc binevestire săracilor…” (Isaia 61,1).
Ungerea cu untdelemn sfințit face parte din această tradiție, iar în cultul ortodox are valoare sacramentală profundă, ca mijloc prin care harul lui Dumnezeu coboară și sfințește materia și spațiul.
Târnosirea bisericii și sfințirea untdelemnului reprezintă o împletire sacră între materie și har, între cer și pământ, după cum spune Sfântul Grigorie Palama:
„Biserica este locul în care Dumnezeu se face văzut și nevăzut, lumină și taină.”
Această slujbă deschide calea pentru ca biserica să devină un spațiu al întâlnirii veșnice dintre om și Dumnezeu, locul în care se săvârșește taina mântuirii prin jertfa euharistică.
Fiecare credincios, intrând în biserică, este chemat să se unească cu această prezență vie a lui Dumnezeu, să se închine cu evlavie și să participe la viața Bisericii – trupul lui Hristos, viața veșnică în Duhul Sfânt.
