Astăzi, 28 noiembrie, într-o zi care poartă pecetea harului și a bucuriei cerești, Biserica Ortodoxă Română își îmbracă veșmintele de sărbătoare pentru a-l cinsti pentru prima dată în chip cuprinzător pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cel așteptat de poporul român vreme de decenii și cinstit deja în inimile credincioșilor ca „Sfântul Ardealului”.
În această zi solemnă a canonizării, în inimile credincioșilor răsună troparul său, rugăciune oficială a Bisericii și mărturie concentrată a vieții și lucrării lui:
„Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, mărturisitorul dreptei credințe, povățuitor înțelept al credincioșilor pe cărarea împărăției, și de minuni făcătorule cel ce în vremuri grele ai strălucit, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”
Un trimis al lui Dumnezeu în veacul încercărilor
Născut la 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, Arsenie Boca avea să devină una dintre cele mai luminoase, dar și una dintre cele mai prigonite personalități duhovnicești ale secolului XX. Înzestrat cu o minte limpede, cu o inimă închinată lui Dumnezeu și cu o voință neclintită, el a ales slujirea lui Hristos într-o perioadă în care credința era arsă în tăcere și zdrobită în temnițe.
A fost student strălucit, teolog profund, artist plastic de mare talent și ascet de o rigoare rar întâlnită. Din anul 1939, după ce petrece câteva luni la Muntele Athos, se întoarce în țară cu o viziune limpede asupra chemării sale: să modeleze suflete, nu doar icoane; să picteze chipuri de oameni prin lacrimi, post și rugăciune; să devină părinte al celor rătăciți și sprijin al celor prigoniți.
Stareț, duhovnic, mărturisitor
La Sâmbăta de Sus și apoi la Prislop, părintele Arsenie a devenit un far duhovnicesc către care nu doar cărările Făgărașului, ci mai ales drumurile inimilor se îndreptau necontenit. În jurul lui se adunau mii de oameni – bolnavi de trup, împovărați de păcate, încercați de dureri, însetați după adevăr și după Dumnezeu. Cuvântul său, izvorât din rugăciune, nevoință și discernământ, se așeza în suflete ca un balsam viu, aducând lumină, nădejde și întoarcere.
Ca stareț și duhovnic, el n-a fost un simplu sfătuitor, ci un părinte care privea până în adâncurile ființei omenești și rostea adevărul cu o sinceritate ce tămăduia. Tocmai această putere a cuvântului, împreună cu grija sa pastorală pentru cei aflați în suferință sau în primejdii în acei ani tulburi, i-au atras ostilitatea regimului comunist.
A fost arestat, anchetat, umilit, torturat, scos din monahism, supravegheat și redus la tăcere. Dar nicio temniță nu i-a putut stinge lumina, nicio prigoană nu i-a putut slăbi mărturisirea. Chiar și forțat la tăcere de oameni, părintele Arsenie a continuat să vorbească prin exemplul vieții sale, prin răbdare, prin credință și prin puterea de a-l urma pe Hristos până la capăt.
Un sfânt al inimii și al adevărului
Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop se așază astăzi înaintea conștiinței Bisericii ca o călăuză luminoasă pentru vremea noastră. Viața lui, trăită cu rigoare ascetică și cu o finețe duhovnicească rar întâlnită, a devenit pentru mulți un reper sigur de discernământ și un îndemn constant la întoarcerea sinceră spre Dumnezeu. Într-o epocă în care valorile sunt adesea răsturnate, iar binele și răul se amestecă sub aparențe schimbătoare, pilda părintelui Arsenie arată, prin simplitatea și fermitatea ei, drumul limpede al Evangheliei.
El ne amintește că adevărata libertate se naște din curăția inimii, din statornicia în credință și din fidelitatea față de Hristos în orice împrejurare. Sfințenia lui ne învață că adevărul trebuie iubit chiar și atunci când rănește orgoliul, credința trebuie păstrată chiar și atunci când lumea împinge spre compromis, că slujirea lui Dumnezeu cere uneori jertfă, dar această jertfă rodește în lumină.
Încercările pe care le-a purtat nu l-au închis în amărăciune, ci l-au înălțat spre o sfințenie care se vede nu în vorbe, ci în felul în care a știut să îndure, să ierte și să rămână neclintit. De aceea, Sfântul Arsenie rămâne un martor al adevărului trăit, un părinte al inimii și un îndrumător al celor care caută să-L urmeze cu smerenie pe Hristos.
Canonizarea de astăzi – o zi istorică pentru Biserica Ortodoxă Română
Ziua de 28 noiembrie a devenit, începând de acum, un hotar de lumină în istoria spirituală a poporului român. Astăzi, la Mănăstirea Prislop, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de numeroși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, s-a proclamat în chip solemn canonizarea Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. Pelerini veniți din toate colțurile țării – clerici, monahi, credincioși de toate vârstele – au umplut incinta mănăstirii pentru a trăi această clipă unică, prin care Biserica așază oficial în rândul sfinților pe cel numit de popor, încă din timpul vieții, „Sfântul Ardealului”.
Citirea Tomosului sinodal a confirmat în mod solemn ceea ce poporul credincios a simțit și a mărturisit de peste trei decenii: că viața, suferințele și lucrarea părintelui Arsenie au rodit în sfințenie, iar harul lui Dumnezeu s-a arătat deplin în slujirea sa. Prislopul, loc de lacrimi și nădejde, a devenit astăzi altarul unei bucurii comune în care rugăciunea mulțimilor s-a unit cu binecuvântarea ierarhilor, iar memoria vie a poporului s-a întâlnit cu recunoașterea oficială a Bisericii.
Prin această canonizare, Biserica întărește legătura tainică dintre păstori și păstoriți și confirmă că drumul sfântului a fost un drum de jertfă, de mărturisire și de iubire neîmpuținată față de Dumnezeu și de oameni. Este o zi în care cerul pare mai aproape, iar rugăciunea întregului neam se ridică spre Dumnezeu prin mijlocirea unui sfânt care a îndurat prigoana, a mângâiat suferințe și a aprins nenumărate suflete în credință.
Astfel, 28 noiembrie devine nu doar ziua trecerii sale la Domnul, ci și ziua în care întreaga Biserică îl mărturisește ca sfânt, iar numele lui intră pentru totdeauna în calendarul liturgic, ca binecuvântare și comoară a Ortodoxiei românești.
