În aceste zile binecuvântate, când capitala Moldovei a devenit din nou inima duhovnicească a Ortodoxiei românești, mii de pelerini din toată țara și din diaspora se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva.
Cu această ocazie, Preasfințitul Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, oferă un interviu profund și plin de lumină – o mărturie despre har, credință vie și puterea tainică a pelerinajului.
Peste ploaie, frig sau soare blând, rămâne taina harului care atinge inimile celor ce se apropie cu credință.
Harul lui Dumnezeu și lucrarea tainică din inima omului
Tema harului străbate întregul interviu ca un fir nevăzut, dar de o intensitate arzătoare. Preasfințitul Teofil Trotușanul începe prin a reaminti că toți am primit darul Duhului Sfânt prin Taina Sfântului Botez, însă realitatea e că puțini știu să-l folosească sau să-l activeze.
„Toți, prin botez, am primit darul Duhului Sfânt, numai că nu știm să-l folosim sau să-l activăm.”
Harul nu este ceva exterior, care vine din afară, ci un dar interior, dumnezeiesc, pus în inima fiecărui creștin, care așteaptă să fie trezit și lucrat prin credință, prin viață curată și prin apropierea de cele sfinte.
„Prezența noastră sau atingerea de sfinți, de racle, de locuri și de lucruri sfințite activează acest har al Duhului Sfânt pe care noi îl avem.”
Așadar, chiar o simplă privire către o biserică, o închinare sinceră în fața unei racle sau câteva minute petrecute la rând, în rugăciune, pot reactiva lucrarea harului în om.
„O simplă sfântă cruce, câteva minute la un rând de închinare, fac ca acel dar al Duhului Sfânt pe care noi îl avem să înceapă lucrarea de schimbare.”
Transformarea care se produce în pelerin nu este una vizibilă imediat, dar este profundă, nevăzută, și de cele mai multe ori tainică chiar și pentru cel care o trăiește.
„Un trecător, un curios, cum ați spus dumneavoastră, poate sta la rândul de închinare sau să intre într-o biserică și să iasă de acolo un om nou – și fără să-și dea seama –, pentru că din interiorul lui se pornește această lucrare de schimbare.”
Este începutul unui drum duhovnicesc. Dumnezeu „pentru fiecare are un plan și o chemare”, dar respectă libertatea omului. Harul, însă, se oferă cu delicatețe, cu blândețe, cu răbdare – așteptând răspunsul.
Păstrarea și reînnoirea harului – dincolo de momentele excepționale
Harul nu este o emoție de moment, nici o „energie” trecătoare, ci o lucrare continuă și reală a lui Dumnezeu în sufletul omului. Preasfințitul subliniază că, după întoarcerea dintr-un pelerinaj, omul este tentat să uite ce a simțit acolo, să fie copleșit din nou de rutina cotidiană. Dar tocmai de aceea este important să învățăm să reînnoim și să actualizăm trăirea harului:
„Ne întoarcem dintr-un pelerinaj la casele noastre… și ne întoarcem la cele obișnuite. Dar trebuie să încercăm să ne aducem aminte că această stare, deși nu o putem permanentiza, putem să o actualizăm și să o reînnoim.”
Această „actualizare” se face prin viața liturgică, prin rugăciune și prin cinstirea sfinților, în mod constant, nu doar la marile praznice sau în locurile de pelerinaj.
„Ori de câte ori este ziua unui sfânt, nu putem ajunge acolo, dar măcar ne rugăm la noi acasă și trăim aceeași stare ca și când am fi la slujbă la sfântul respectiv.”
„Duminica este ca o zi de Paști. Dacă nu pot ajunge la Ierusalim de Paști, fiecare duminică este o șansă să trăiesc bucuria pascală la mine acasă.”
În acest sens, Preasfințitul oferă o imagine luminoasă și accesibilă: transformarea casei în „bisericuță”, într-un loc unde harul poate locui.
„Putem să facem din casa noastră o mică bisericuță, un loc de har, un loc în care să vină Sfânta Parascheva la noi acasă, dacă noi n-am putut ajunge la ea.”
Pelerinajul devine astfel nu doar o călătorie exterioară, ci una interioară, o redescoperire a harului care lucrează discret în inima credinciosului.
Harul – lumină necreată, prezentă în fiecare clipă
O dimensiune profund teologică a interviului este adusă de prezența moaștelor Sfântului Grigorie Palama, teolog al luminii dumnezeiești. Alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Grigorie vine în acest an ca o chemare la înțelegerea lucrării harului în termeni duhovnicești și dogmatici:
„Harul lui Dumnezeu se împărtășește permanent. Este același ieri, azi și în veci, pentru că el izvorăște din Dumnezeu.”
În învățătura Sfântului Grigorie, harul nu este o simplă binecuvântare sau energie, ci lucrarea reală, vie și necreată a lui Dumnezeu în lume și în sufletul omului.
„Energiile necreate pe care le-au primit sfinții de odinioară sunt aceleași și se actualizează permanent în noi.”
Prin rugăciune, prin smerenie și prin deschidere, omul poate deveni părtaș la această lumină, nu cu mintea doar, ci cu întreaga ființă.
„Sfântul Grigorie Palama ne-a învățat și ne-a îndemnat să chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, pentru că noi putem fi părtași acestui har.”
Așadar, între Sfânta Parascheva – chip al smereniei și al milostivirii – și Sfântul Grigorie Palama – luminător al rugăciunii isihaste – se creează o punte între teologia trăită și teologia înțeleasă, între pelerinaj și isihie, între jertfa exterioară și lumina interioară.
Sărutarea mâinii preotului – gest de evlavie, nu de omagiu
Preasfințitul Teofil face o subtilă, dar fermă apologie a unuia dintre cele mai neînțelese gesturi ale credinței vii – sărutarea mâinii preotului. Într-o societate în care simbolurile credinței sunt tot mai puțin înțelese, iar gesturile sacre sunt adesea ridiculizate sau ignorate, Preasfințitul Teofil a adus o luminare binevenită asupra unui act aparent minor, dar de o profundă încărcătură duhovnicească: sărutarea mâinii preotului.
„În lumea aceasta în care trăim noi, sărutarea mâinii preotului pare un lucru învechit sau ciudat… să săruți mâna unui preot, a unui bărbat…”
Și totuși, acest gest nu este unul omenesc, ci un semn de recunoaștere a lucrării dumnezeiești care se face prin persoana slujitorului.
„Facem acest lucru pentru că este mâna care ne oferă ceea ce nu ne poate da nicio altă mână – adică Sfânta Euharistie.”
În sărutarea mâinii preotului nu cinstim persoana în sine, cu slăbiciunile ei omenești, ci lucrarea sfințitoare a harului pe care a primit-o la hirotonie. Este o recunoaștere a faptului că Dumnezeu, în iubirea Sa smerită, alege să Se ofere oamenilor prin mâinile unui alt om.
„Când sărutăm mâna preotului sau îi spunem «Sărut mâna, părinte», noi de fapt ne arătăm cinstirea față de ceea ce primește de la Dumnezeu și ne intermediază nouă – adică Sfintele Taine.”
Într-o mărturie duhovnicească tulburătoare, Preasfințitul a amintit un moment petrecut în Țara Sfântă, unde un grup de credincioși români, în afara marilor sărbători, au reușit să participe la o slujbă oficiată de Patriarhul Ierusalimului:
„Au ținut foarte mult să participe la o slujbă la care era Patriarhul Ierusalimului. Au reușit să-i sărute mâna și au venit foarte bucuroși, spunând: «Am sărutat mâna care primește Sfânta Lumină!»”
„Și au plecat acasă cu această bucurie, ca și când ar fi fost în ziua de Paști.”
Este o imagine grăitoare despre puterea credinței curate, simple, dar adânci, care vede dincolo de aparență, și care transformă un gest exterior într-un izvor de bucurie pascală.
Pentru noi toți, acest gest rămâne o chemare la recunoașterea lucrării harului în Biserică, o mărturisire tăcută că în lume mai există mâini care nu doar binecuvântează, ci și dăruiesc viață prin Sfintele Taine.
Sfântul Grigorie Palama – oaspetele ceresc al anului
Anul acesta, racla Sfintei Parascheva este însoțită de moaștele Sfântului Grigorie Palama, marele teolog al luminii necreate. Prezența sa alături de Cuvioasa Parascheva este un semn și un îndemn:
„Sfântul Grigorie Palama ne îndeamnă să chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, pentru că noi putem fi părtași acestui har. Energiile necreate pe care le-au primit sfinții de odinioară sunt aceleași și se actualizează permanent în noi.”
Aducerea sfintelor moaște sau a icoanelor unor sfinți mai puțin cunoscuți este și un exercițiu de comuniune și teologie vie:
„Se creează o frumoasă frățietate duhovnicească. Este o invitație la a ne apropia și de viețile și de teologia altor sfinți, care sunt actualizați prin această cinstire.”
Să fim mărturisitori ai credinței
Anul 2025 a fost proclamat drept Anul comemorativ al martirilor și mărturisitorilor credinței. În această lumină, Preasfințitul Teofil a oferit un mesaj puternic:
„Sfânta Cuvioasă Parascheva, deși nu a fost o martiră a credinței, a dat o mărturie de credință. Martiriul său a fost unul al Duhului – un martiriu spiritual.”
„A dat mărturie prin viața ei curată, prin credința și milostenia arătată față de semeni. A ascultat de chemarea lui Dumnezeu și o ascultă și acum – pentru că trimite binecuvântarea sa către toți cei care o cheamă în ajutor.”
Într-o lume tot mai nesigură și neliniștită, mărturisirea credinței nu este doar un act public, ci o asumare lăuntrică a vieții în Hristos:
„Să fim și noi mici mărturisitori acolo unde ne aflăm – și asta ne face să ne simțim în aceeași mare familie ortodoxă a neamului nostru.”
Un Paști în fiecare zi
La finalul interviului, Preasfințitul oferă o concluzie ce poate deveni un program de viață:
„Fiecare zi să fie ca o zi de Paști, o bucurie a comuniunii pascale cu sfinții și cu Dumnezeu.”
Acesta este, de fapt, miezul întregii trăiri ortodoxe: luminarea inimii, păstrarea harului, mărturisirea tăcută sau rostită, și mai ales simțirea prezenței sfinților în viața noastră de zi cu zi.
Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm această lumină!
Sfântă Cuvioasă Parascheva, roagă-te pentru noi!
”Doamne, luminează-mi întunericul!” – o rugăciune scurtă, dar plină de adâncime, atribuită Sfântului Grigorie Palama, ne însoțește ca ecou lăuntric. Fie ca lumina harului necreat să strălucească și în sufletul nostru, oriunde ne-am afla.
Interviul integral cu Preasfințitul Teofil Trotușanul poate fi vizionat aici: #PodcastdeHram cu PS Teofil: Hramul Sfintei Parascheva – Paștile toamnei. Să-l trăim în fiecare zi!
