Acasă Cultură Rugăciunile dimineții

Rugăciunile dimineții

„Rugăciunea este rodul bucuriei și al mulțumirii. Rugăciunea este alungarea întristării și a descurajării!” Așa scrie Evagrie Ponticul, pentru cei de atunci și cei de azi! „Precum pâinea este hrana trupului și virtutea hrana sufletului, așa și rugăciunea duhovnicească este hrana minții”, spunea același Sfânt Părinte…citește art. integral pe ”doxologia.ro”

”…creștinul trebuie să se roage dimineața, în cinstea Învierii Domnului, dar și seara, la apusul soarelui, când cere de la Hristos, „Soarele cel adevărat” ca, odată cu lumina zilei, să-i dăruiască și harul luminii veșnice. Rugăciunea nu este condiționată însă de vreun moment anume, ci orice timp este potrivit pentru ea: „Nu există pentru creștini oră în care ei să nu se simtă datori a se ruga lui Dumnezeu, pentru ca noi, care suntem în Hristos, adică în soarele cel adevărat și în ziua cea adevărată, să stăm toată ziua în rugăciuni. Și când vine noaptea, potrivit legilor universului, care fac să alterneze între ele zilele și nopțile, este de tot folosul pentru credincioși să se roage și în întunericul nopții, fiindcă pentru fiii luminii și noaptea este zi” (De Dominica oratione, XXXIV, pp. 484-485)”…citește art. integral pe ”doxologia.ro”

Citește aici Rugăciunile dimineții
Rugăciunile începătoare
Tropare
Psalmul 50
Crezul
Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare
Rugăciunea a doua, a Sfântului Macarie cel Mare
Rugăciunea a treia, a Sfântului Macarie cel Mare
Rugăciunea a patra, a Sfântului Macarie cel Mare
Rugăciunea a cincea
Rugăciunea a șasea
Rugăciunea a șaptea
Rugăciunea a opta, a Sfântului Ioan Gură de Aur, după numărul ceasurilor nopții și ale zilei
Rugăciunea a noua, către sfântul înger păzitor al vieții noastre
Rugăciunea a zecea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Altă rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

 

Vizionează/ascultă aici Rugăciunile dimineții (conținut găzduit de o terță parte – youtube.com/doarortodoxromania; timp vizionare 19:44)

Citește și:
– Pledoaria rugăciunii la Sfântul Ciprian al Cartaginei și experiența personală – ”doxologia.ro”
– Dobândirea exercițiului în rugăciune – ”doxologia.ro”
– Sfântul Isaac Sirul – între teoria și practica rugăciunii – ”ziarullumina.ro”