Revolut Reader, terminalul de încasare a plăților, este acum disponibl și pe piața din România. Acesta este un echipament portabil de mici dimensiuni, destinat tuturor comercianților, antreprenorilor, prestatorilor de activități independente, practicanților de meserii liberale și vânzătorilor ambulanți, informează ”revistabiz.ro”.
Cu această lansare, Revolut va face posibilă acceptarea la plată a cardurilor, la punctul de vânzare, o noutate care va permite fintech-ului diversificarea ofertelor către clienții din segmentul B2B.
Cum funcționează
Revolut Reader poate accepta plăți instant cu cardul de debit sau de credit, precum și plăți contactless, în siguranță. Echipamentul are capacitatea de funcționare necesară pentru a derula sute de plăți pe zi, doar cu o încărcare, iar viteza de realizare a unei plăți este de sub 5 secunde.
Pe lângă aceste caracteristici, Revolut Reader are avantajul de a permite clienților să accepte, încaseze sau să depoziteze fondurile încasate într-un singur loc – în contul lor Revolut Business.
”În procesul de concepere a acestui produs, echipa noastră s-a concentrat asupra nevoilor clienților, care au solicitat o modalitate rapidă, la îndemână, de a încasa bani, fără a încetini activitatea, cu un acces imediat la fondurile încasate și posibilitatea de a vedea banii în cont mai repede decât este standardul în industrie – 2-3 zile lucrătoare. Acestora li se adaugă și o baterie cu o durată lungă de viață a terminalului, un grad ridicat de siguranță, capacitatea de a aduce într-un singur punct toate operațiunile, fără să fie nevoie de mai multe conturi și sisteme”, a declarat Iulian Boia, Sales Manager România.
Adaptare la sisteme POS
Revolut Reader poate fi adaptat la alte sisteme POS (point of sale) existente în cadrul afacerilor românești, având inclusă și o soluție SDK/API. În următoarele luni, oferta Revolut Business va fi extinsă cu o soluție ePOS care va conferi mai multă flexibilitate comercianților, dacă aceștia trebuie să integreze Revolut Reader cu sisteme POS deja utilizate. Revolut a încheiat un parteneriat cu Jabil Payments pentru a dezvolta o soluție proprie mPOS.
Citește art.integral pe ”revistabiz.ro”.
Accesează și:
– Revolut lansează şi pe piata din România Revolut Reader, un terminal de încasare a plăţilor destinat comerciantilor, antreprenorilor sau vânzătorilor ambulanţi, care permite plata cu cardul la orice punct de vânzare – ”businessmagazin.ro”
– Revolut lansează şi în România Revolut Reader, un terminal de încasare a plăţilor – ”g4media.ro”
– ”revolut.com-reader”(ro)