Acasă Digital Marcel Ciolacu a cheltuit 50 milioane de EURO, bani publici, pentru propagandă

Marcel Ciolacu a cheltuit 50 milioane de EURO, bani publici, pentru propagandă

lots of money

În urma rezultatelor(19% din voturi la Alegerile Prezidențiale 2024 – Tur I), Marcel Ciolacu a demisionat de la șefia PSD, partid pe care l-a condus în ultimii cinci ani – timp în care a plătit peste 250 de milioane de lei (50 de milioane de euro), bani publici, pentru a-și cumpăra imagine pozitivă în presă pentru el și PSD, se arată într-o analiză ”snoop.ro” .

– PSD a plătit cei mai mulți bani pentru promovarea în presă și propagandă în ultimii cinci ani. A fost singurul partid care nu a oferit informații despre site-urile cu care a încheiat contracte.
– Articolele comandate de PSD nu au fost marcate ca publicitate politică de toate site-urile cu care au avut contract.

Au trecut 265 de zile de la ultima solicitare pe care Snoop i-a adresat-o lui Marcel Ciolacu, până ieri(26.11.2024) președinte PSD, în baza legii 544/2001. Au fost solicitate detalii privind numele agențiilor cu care colaborează pentru promovarea publicității politice în România și numele site-urile.
PSD și Marcel Ciolacu nu au răspuns vreodată la această solicitare.

Raportul Departamentului de Stat al SUA pentru anul 2023 a criticat relația toxică din România între partide și anumite site-uri prin intermediul contractelor secrete, atrăgând atenția că banii folosiți de PSD și PNL duc la apariția articolelor proguvernamentale.„Finanțarea a dus la cenzură și autocenzură și a avut ca efect oprirea criticilor mass-media, dezinformarea publicului și afectarea gravă a pieței media prin concurență neloială”, prezintă Raportul citat. 

Banii au venit la partid, contractele cu presa au rămas secrete
În perioada 2020 – septembrie 2024, PSD-ul condus de Marcel Ciolacu a încasat peste 500 de milioane de lei (100 de milioane de euro) de la bugetul de stat sub formă de subvenție.
2020 – 124.1 milioane de lei
– 2021 – 90.2 milioane de lei
– 2022 – 98.8 milioane de lei
– 2023 – 88.3 milioane de lei
2024 – 127 milioane de lei (ianuarie-noiembrie)

Banii alocați pentru presă și propagandă au reprezentat cea mai importantă cheltuială anuală a PSD în fiecare an:
– 2021 – 71.21% – 39.6 milioane de lei
– 2022 – 58.54% – 54.8 milioane de lei
– 2023 – 67.87% – 57.2 milioane de lei
2024 – 65.5 milioane de lei (procentul se poate stabili la finalul anului, suma este aferentă intervalului ianuarie – septembrie).

Conform informațiilor colectate de Snoop, suma plătită în mandatul lui Marcel Ciolacu în fruntea PSD pentru presă și propagandă a depășit 250 de milioane de lei (50 milioane de euro).

Lideri de top ai PSD au declarat că nu au informații despre contractele partidului cu presa.
„Totul este decis de (Bogdan) Popescu cu Ciolacu și cel mult alți doi oameni. Partidul nu este informat, nu ia decizii pe tema banilor pentru presă. Nimeni nu știe, nu știu dacă vă vine să credeți”, a declarat un vicepreședinte PSD.

În aprilie 2023, mai mulți deputați și senatori PSD au depus un proiect de lege privind modificarea legii privind finanțarea activității partidelor și a campaniilor electorale.
Printre schimbările preconizate:
– lista tuturor firmelor cu care partidele aveau contracte trebuia să fie publicată.
– articolele care aveau în spate un contract între partid / agenție și un site urmau să fie marcate cu un semn distinct care să indice că e publicitate politică.
Proiectul de lege a trecut tacit de Senat în septembrie 2023. Camera Deputaților trebuia să dea votul final asupra proiectului. Proiectul nu a primit niciodată raport final(de la Comisia Juridică) din cauza neînțelegerilor apărute între PSD și PNL pe subiect.

bani pentru propaganda si presa - partide politice romania

Citește art. integral pe ”snoop.ro” .

Accesează și:
– 13.11.2024: Av. Marian Nazat: ”Despre minciunile electorale” – ”stiridigitale.ro”
– 12.11.2024: Av. Toni Neacșu: ”…numai în ultimii 5 ani, un număr uriaș de 147 de HG au fost secretizate” – ”stiridigitale.ro”
– 29.10.2024: Av. Marian Nazat: ”Șantajabilii noștri președinți…” – ”stiridigitale.ro”
– 07.09.2024: Manipularea Psihologică a Populației – analiză – ”stiridigitale.ro”
– 15.07.2024: Gen. (r) Predoiu:”Să fim atenți ce alegem pentru că vine un timp când România va trebui să invețe să stea foarte bine pe picioarele ei!” – ”stiridigitale.ro”

Foto: ”freepik.com”