Acasă Cultură ”Mai întâi este credinţa şi apoi vine dragostea”

”Mai întâi este credinţa şi apoi vine dragostea”

fara_dragoste_nu_exista_credinta

Trebuie ca cineva să creadă, ca să iubească. Nu poate iubi ceva în care nu crede. De aceea, ca să iubim pe Dumnezeu, trebuie să credem în Dumnezeu.
Părinte, ce legătură există între credinţă şi dragoste?
Mai întâi este credinţa şi apoi vine dragostea. Trebuie ca cineva să creadă, ca să iubească. Nu poate iubi ceva în care nu crede. De aceea, ca să iubim pe Dumnezeu, trebuie să credem în Dumnezeu. Potrivit cu credinţa pe care o are cineva este şi nădejdea, şi dragostea, şi jertfa pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Credinţa fierbinte în Dumnezeu naşte dragostea fierbinte faţă de Dumnezeu şi faţă de chipul Său, care este semenul nostru. Iar din revărsarea dragostei noastre, care nu mai încape în inimă şi se revarsă în afară, se adapă şi sărmanele animale. Dacă credem mult, iubim mult. Dacă credinţa noastră este căldicică, şi dragostea noastră va fi căldicică. Dacă credinţa noastră este fierbinte, şi dragostea noastră va fi fierbinte. (Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească)

În Sfânta Scriptură a Noului Testament avem, în capitolul 13 din prima Epistolă către Corinteni, celebrul imn al dragostei scris de Sfântul Apostol Pavel. Este un text emblematic pentru a înţelege gândirea creştină, definită de dragostea care nu cade niciodată.

Pentru un creştin dragostea este plină de răbdare şi binevoitoare, adică în contrast cu timpurile pe care le trăim, când totul este făcut pe repede înainte, fără răbdare şi fără bunăvoinţă.

Sfântul Apostol Pavel ne spune foarte clar că dragostea nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul (1 Corinteni 13, 4-5). Nu poţi iubi dacă urăşti, pentru că eşti într-o situaţie antagonică. De aceea dragostea este un spaţiu al smereniei, al cuviinţei, al încrederii şi mai ales al absenţei răului.

Dragostea este o stare de bine, adică modul natural de a fi al omului creat din iubire de Dumnezeu şi pentru iubire. Răul nu poate iubi şi nu poate înţelege dragostea, pentru că s-a separat prin revoltă de Dumnezeu Care este însăşi iubirea. Omul când alege răul părăseşte pe Dumnezeu şi orizontul dragostei în care tăieşte când este în comuniune de iubire cu Persoanele Preasfintei Treimi.

Să nu uităm că dragostea „nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”.

Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – capitolul 13
”De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Căutaţi dragostea. Râvniţi însă cele duhovniceşti”.

Comparând dragostea cu toate aceste minunate daruri, marele Apostol al neamurilor găseşte că dragostea le depăşeşte întru totul. Ele sunt vremelnice, iar ea e veşnică. Ele sunt de folos în această lume, iar ea continuă şi în veacul viitor. Prorociile vor înceta în împărăţia Cerurilor. Acolo ele vor fi de prisos, pentru că orice s-a spus mai dinainte deja se va fi împlinit. Şi ştiinţele duhovniceşti vor cădea, pentru că vor fi schimbate de desăvârşita cunoaştere a adevărului (I Cor. 13, 9-10). Şi vorbirea în limbi va înceta, pentru că acolo va fi doar o singură limbă pentru toţi – cea a dragostei. Şi credinţa acolo nu va mai fi de folos, căci ce este credinţa?

Ea este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11, 1). Acum credem pentru că vedem ca prin oglindă…, iar atunci (vom vedea toate) faţă către faţă (I Cor. A 13, 12). În veacul viitor, al nesfârşitei bucurii, nu va mai fi nici împărţirea averilor, pentru că acolo nu vor mai fi săraci. Şi mucenicia va înceta acolo, deoarece în rai nu va mai fi nici plângere, nici strigăt, nici durere (Apoc. 21, 4).

Toate acestea s-au dus! Nu tot aşa se întâmplă cu dragostea. Aici e de trebuinţă, acolo ea va fi încă şi de mai multă trebuinţă! Ea e veşnică şi niciodată nu cade. Dacă acum iubim pe Mântuitorul fără să-L fi văzut şi dacă, crezând în El fără să-L vedem, ne bucurăm cu nespusă şi preaslăvită bucurie (I Petru 1, 8), cu cât mai mare va fi bucuria noastră dincolo, unde Îl vom vedea cum este (I Ioan 3, 2) şi cu cât mai mult ne vom bucura noi având atunci deplină dragoste către El! După Sfântul Ioan Gură de Aur, „aici dragostea noastră este mult slăbită de bani, interese lumeşti, patimi trupeşti, suferinţe sufleteşti. Iar acolo nu va mai fi nimic din toate acestea”.

Acolo dragostea va înteţi bucuria şi bucuria va aprinde dragostea. Pentru aceea, trebuie să ne deprindem cu această dragoste înaltă către oameni atâta timp cât suntem pe pământ. Pentru că, dacă nu ne-o însuşim aici, acolo pe veci vom fi lipsiţi de ea, spre veşnica noastră nefericire!

Din gândul Maicii Siluana: „Dacă vrei să fii îndrăgostit toată viața și să trăiești ca un îndrăgostit, îndrăgostește-te de Dumnezeu; dacă vrei să fii iubit, să-L ai pe Dumnezeu în tine”.

”Nu există nicio putere mai mare pe pământ decât dragostea, care este sinonimă cu rugăciunea și modul în care aceasta se manifestă în momentele dificile de tăcere” – Maica Gavrilia Papaiannis

Vizionează/ascultă – Imnul dragostei (I Corinteni 13, 1-8) – Arhidiacon Vlad Roșu – (conținut găzduit de o terță parte – „youtube.com/vladrosu, timp redare 2:38)

 

”Un altfel de gând într-o zi de 24 februarie..”

Surse text:
– „Dragostea nu cade niciodată” – ”ziarullumina.ro”
– Dragostea nu cade niciodată – ”doxologia.ro”
biblia.ortodoxa.info
– Părintele Ciprian de la Iviron (Athos): Sfaturi duhovnicești pentru o căsătorie reușită – ”stiridigitale.ro”

Accesează și:
– Credinţă şi dragoste – ”doxologia.ro”
– Centrul de Formare și consiliere Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil – ”sfintiiarhangheli.ro”
– Ce legătură există între Sfântul Ioan Botezătorul și Dragobete? – ”doxologia.ro”