Acasă Cultură ÎPS Teofan îl va hirotoni arhiereu pe Arhim. Teofil Anăstăsoaie, la Roman

ÎPS Teofan îl va hirotoni arhiereu pe Arhim. Teofil Anăstăsoaie, la Roman

Un eveniment de mare importanță pentru viața Bisericii Ortodoxe Române va avea loc în acest sfârșit de săptămână, la Roman. Înalt Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, ales recent Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va fi hirotonit arhiereu în cadrul unei slujbe solemne oficiate duminică, 20 iulie 2025, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.

Noua titulatură a ierarhului va fi Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul.

Slujba de hirotonie va fi săvârșită de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va fi prezent ca delegat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Programul complet al evenimentelor liturgice
Ceremoniile dedicate hirotoniei vor începe sâmbătă, 19 iulie, și se vor desfășura după următorul program:

Sâmbătă
17:00 – 18:30
: Slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
18:30 – 19:00: Slujba de Ipopsifiere a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie;
Orele 19:00: Cuvântul transmis din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostit de PS Timotei Prahoveanul.

Evenimentele liturgice vor continua duminică, 20 iulie, la Altarul de vară din apropierea Catedralei Arhiepiscopale:

Duminică
06:45 – 08:15
: Slujba Utreniei;
08:30 – 09:00: Mărturisirea de credință a Preacuviosului Părinte Ipopsifiu Teofil Trotușanul;
09:00 – 11:00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia va avea loc hirotonia întru arhiereu a noului Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului;
Ora 11:00: Cuvânt de învățătură.

Această hirotonie are o însemnătate aparte pentru clerul și credincioșii din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, reprezentând atât o continuitate în slujirea ierarhică, cât și o întărire a lucrării pastorale și misionare în eparhie.

Preacuviosul Părinte Teofil Anăstăsoaie vine cu o bogată experiență monahală, administrativă și pastorală, urmând să își asume, ca Episcop-Vicar, o misiune complexă în sprijinul Arhiepiscopiei.

Formulele de adresare către clerici/monahi folosite în cadrul Bisericii Ortodoxe Române sunt următoarele:
Patriarhului: „Preafericite Părinte Patriarh“, „Preafericirea Voastră“, „Preafericirii
Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române“;
Mitropoliţilor şi Arhiepiscopilor: „Înaltpreasfinţite“, „Înaltpreasfinţiei Voastre“,
„Înaltpreasfinţiei Sale, Înaltpreasfinţitului (numele), Mitropolitul ….“;
Episcop sau Arhiereu vicar: „Preasfinţite“, „Preasfinţia Voastră“, ”Preasfințite Părinte Episcop” „Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului (numele), Episcop al (denumirea) “.

Accesează și:
– 09.07.2025: Roman: Întâlnirea Episcopului vicar ales al Eparhiei Romanului și Bacăului cu membrii administrației eparhiale – ”stiridigitale.ro”
– 02.07.2025: Pr. Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului – ”stiridigitale.ro”
– 11.04.2025:”Cum trebuie să pășim cu toții pe Drumul Crucii”: interviu cu Pr. Arh. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte – „stiridigitale.ro”
– 24.01.2025: PS Timotei Prahoveanul:”Părintele Teofil a pășit, atât la propriu, cât și în duh, pe urmele Domnului și ale celor bineplăcuți Lui” – ”stiridigitale.ro”
– 20.01.2025: ”O rugăciune de pace și binecuvântare la Sfântul Mormânt” – ”stiridigitale.ro”
– 18.01.2025: Ajunul Bobotezei la Râul Iordan – ”stiridigitale.ro”
– 24.12.2024: Biserica „Nașterea Domnului” din Betleem – ”stiridigitale.ro”
– 05.11.2024: ”Poarta de Aur” din Ierusalim – ”stiridigitale.ro”
– 22.10.2024: Mesajul emoționant al reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie – ”stiridigitale.ro”
– „Ierusalim, cetatea Învierii”:interviu cu Pr. Arhiman. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte – ”stiridigitale.ro”
– Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare 4 mai 2024 – ”stiridigitale.ro”
– 30.04.2024: Pelerinajul de Florii 2024: Românii au purtat Icoana Intrării Domnului în Ierusalim – ”stiridigitale.ro”
– 29.01.2024: Formule de adresare în cadrul Bisericii Ortodoxe Române – ”stiridigitale.ro”
– Arhiepiscopia Romanului și Bacăului – pagina oficială web
– Arhiepiscopia Romanului și Bacăului – pagina oficială facebook