Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este sărbătorit de Biserică în ziua de 20 noiembrie.
Sfântul Grigorie Decapolitul (†842) s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una din cele 10 cetăţi din Decapole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). Din fragedă vârstă a fost dat să înveţe carte şi pentru că avea aplecare spre cele dumnezeieşti, Grigorie citea pe la biserici din Sfintele Scripturi. Ajungând la vârsta tinereţii, părinţii săi doreau să îl însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mănăstire al cărei egumen era chiar Sfântul Simeon… citește art. integral pe ”ziarullumina.ro”
Citește pe ”doxologia.ro”:
Sfântul Grigorie Decapolitul vindecă bolile și alungă duhurile rele din oameni
Viața Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Cuviosul Grigorie Decapolitul, sfântul cu moaște întregi de la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea