Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia CCR de anulare a întregul procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României (nn.după ce, CCR abia validase, pe 02.12.2024, Turul I), informează ”qmagazine.ro”– citând surse judiciare.
”La 6.12.2024, CCR a emis Decizia nr. 32/2024, anulând întregul proces electoral pe baza unor informații desprinse din rapoartele înaintate CSAT de serviciile de informații, în care erau semnalate posibile încălcări ale legii electorale.
Totodată, la peste o lună de la anularea alegerilor, nicio instituție a statului român nu a revelat probe juridice concrete ale acuzațiilor aduse prin Notele serviciilor de informații.
Acțiunea la CEDO înaintată de Călin Georgescu, clasat pe primul loc în primul tur și care, potrivit unui sondaj efectuat la finalul anului 2024, de Institutul IRES, ar fi câștigat cu 63% cel de-al doilea tur, dacă acesta ar fi avut loc, este singura cale prin care s-ar putea obține suspendarea efectelor Deciziei nr. 32/2024 a CCR și obligarea Guvernului României să reia procesul electoral de la momentul la care s-a decis anularea alegerilor.
Acțiunea, depusă la data de 16 decembrie, a primit numărul 37327/24 și, potrivit răspunsului Curții, intrat în posesia ”qmagazine.ro”, dosarul va fi examinat „cât mai curând posibil în cursul lunii ianuarie 2025”.
Între motivele care stau la baza acțiunii demarate, Călin Georgescu a enumerat:
– „Prejudiciu ireparabil:
Suspendarea procesului electoral și invalidarea voturilor afectează iremediabil drepturile reclamantului și ale cetățenilor români, garantate de Art. 3, Protocolul nr. 1 al Convenției.
– Criză politică și socială;
– Urgența situației:
Turul doi al alegerilor prezidențiale trebuia să aibă loc la 8 decembrie 2024.
– Imposibilitatea de a exercita căi de atac interne:
Deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii, iar legislația română nu oferă un mecanism intern de contestare a acestora”
– „Impactul direct asupra drepturilor fundamentale”:
Decizia CCR a anulat procesul electoral în desfășurare, încălcând drepturile fundamentale ale alegătorilor și candidaților;
– Criza constituțională:
Lipsa unui președinte ales democratic creează un vid de legitimitate;
– Reacții sociale;
– Risc de precedent nedemocratic.
„Judecătorii care au emis hotărârea privind anularea alegerilor vor trebui, la momentul oportun, să răspundă în fața instanțelor competente europene”, a declarat Călin Georgescu pentru ”qmagazine.ro”.
În paralel, Călin Georgescu și Coaliția pentry Apărarea Statului de Drept s-au adresat instanțelor naționale pentru anularea hotărârii Biroului Electoral Central, care, în baza deciziei CCR, a întrerupt procesul electoral, hotărârea BEC fiind un act administrativ, singurul care putea fi atacat în justiția internă.Respinsă inițial de Înalta Curte de Casație și Justiție, care și-a declinat competența, acțiunea a fost judecată de Curtea de Apel București. Judecătoarea Cristina Ardeleanu a pronunțat decizia la 31 decembrie, respingând acțiunea lui Călin Georgescu.
– 02.01.2025: ”Steagul sus, drag popor! Dumnezeu este cu noi în toate zilele și ne sprijină cu dreapta Sa biruitoare. Eu sunt aici cu România, doar pentru România, mereu cu România!” – Călin Georgescu – ”youtube.com/c/CălinGeorgescuOficial”
– 02.01.2025: Ce spune Călin Georgescu despre atacarea la CEDO a anulării alegerilor prezidențiale: „În România, corupția ne-a răpit dreptul sacru acordat exclusiv de Dumnezeu – dreptul la liber arbitru!” – ”hotnews.ro”
– 02.01.2025: Calin Georgescu a atacat la CEDO decizia CCR prin care au fost anulate alegerile prezidentiale. CEDO ar putea da solutia in ianuarie. Geogrescu acuza: “Suspendarea procesului electoral si invalidarea voturilor afecteaza iremediabil drepturile reclamantului si ale cetatenilor romani, garantate de Art. 3, Protocolul nr. 1 al Conventiei” – ”luju.ro”
– 19.12.2024: O decizie ca un prohod – ”mariannazat.ro”
– 16.12.2024: Judecătorii să își respecte jurământul magistraților! – Călin Georgescu – ”youtube.com/c/CălinGeorgescuOficial”
– 07.12.2024: CCR și-a încălcat hotărâri anterioare ca să-l blocheze pe Călin Georgescu. Bogdan Tiberiu Iacob: În contradicție cu propriile decizii: Cum s-a împușcat în picior CCR cu anularea alegerilor – ”activenews.ro”
– 06.12.2024: Călin Georgescu, după decizia CCR: ”Statul român a luat democrația și a călcat-o în picioare…Justiția subordonată ordinelor politice și-a pierdut, practic, esența. Ea nu mai este justiție, este la ordin” – ”stiridigitale.ro”