În nicio altă țară din UE nu există atât de puțini proprietari de locuințe ca în Germania, se arată într-o analiză ”tagesschau.de” .
Acest fapt se datorează, parțial, costurilor ridicate de construcție – dar și unor motive istorice.
Peste 83 de milioane de oameni trăiesc în Germania pe o suprafață totală de 357 580 de kilometri pătrați. Mai puțin de jumătate dintre aceștia sunt proprietari de locuințe.
Potrivit unei statistici Eurostat din anul 2022, 47% dintre gospodăriile germane erau în proprietate, iar restul de 53% pentru chirie, ceea ce face ca Germania să aibă cea mai slabă poziție din Europa – în afară de cazul special al Elveției.
România, Slovacia, Croația, Ungaria și Muntenegru au cel mai ridicat grad de proprietate a locuințelor. În aceste țări, mai mult de 90% din populație locuiește într-o locuință (casă sau apartament) proprietate personală.
De ce acest fenomen?
Zone metropolitane/industriale și ”locuințe dormitor”
Există în principal motive istorice pentru care Germania are o rată de proprietate imobiliară atât de scăzută în comparație cu celelalte țări din UE/SEE. Acestea datează din secolul al XIX-lea, când, după războiul franco-prusac și întemeierea Reich-ului german în 1871, Germania s-a transformat dintr-o țară agrară feudală târzie într-o națiune industrializată, ceea ce a determinat plecarea oamenilor de la țară la oraș pentru a-și găsi de lucru. Aceștia aveau nevoie cât mai repede de un spațiu ieftin de locuit.
Prin urmare, între anii 1880-1900, au apărut mari zone metropolitane/industriale. Termenul de „locuințe dormitor” provine tocmai din această perioadă. Acesta a fost folosit pentru a descrie nivelul de trai extrem de spartan și militar care domnea acolo. Cu toate acestea, termenul era, de asemenea, reprezentativ și pentru mizeria locuințelor din Imperiul German, iar presiunea asupra pieței imobiliare a crescut dramatic și după cel de-al Doilea Război Mondial. Infrastructura, casele și numeroase apartamente au fost distruse, la care s-au adăugat persoanele strămutate din teritoriile estice, refugiații, cei evacuați și soldații care se întorceau din război. Aproape 21 de milioane de persoane erau în căutarea unei noi locuințe imediat după încheierea războiului, iar deficitul era de aproximativ 5,5 milioane de locuințe.
Noul guvern federal a încercat să creeze rapid noi spații de locuit printr-un pachet de măsuri. De asemenea, ținând cont de cererea extrem de mare pentru locuințe, trebuia să se împiedice și creșterea vertiginoasă a chiriilor.
Prin urmare, industria imobiliară a fost declarată o prioritate absolută: „Construcția de locuințe este cea mai esențială cerință pentru a conduce poporul german spre redresare politică, economică, etică și culturală”, a declarat cancelarul federal de atunci, Konrad Adenauer, în februarie 1950, cu privire la situația locuințelor.
În 1950, așa-numita primă lege a locuințelor a fost adoptată. Măsurile rezultate au condus la construirea a peste cinci milioane de locuințe noi în anii după război. În același timp, cu adoptarea primei legi a locuințelor în RFG, a fost promulgată, în RDG (deficitul de locuințe fiind și aici foarte mare), așa-numita „Lege privind construcția de locuințe” pentru a stimula construcția de locuințe. La mijlocul anilor 1950, RFG a impulsionat construcția de locuințe prefabricate. După cel de-al Doilea Război Mondial, fondul de locuințe din Germania a fost grav distrus. „În anii ’50 și ’60, au fost construite rapid în principal locuințe de închiriat. Și, în consecință, a existat o rată ridicată a chiriașilor”, explică prof. Vornholz pentru tagesschau.de. De atunci, rata nu s-a schimbat decât relativ puțin.
Michael Voigtländer vede un motiv pentru care mai puțin de jumătate din gospodăriile germane sunt în proprietate. În opinia sa, s-a pus prea puțin accent pe promovarea cumpărării de proprietăți(casă/apartament), adăugând că piața imobiliară germană are caracteristici speciale care nu sunt doar istorice. Potrivit lui Voigtländer, oferta de închiriere este foarte diversificată. „Faptul că pot închiria o casă sau un apartament de calitate dintr-o gamă largă de dimensiuni este ceva ce nu există în alte țări.” În plus, există „situația plăcută” că țara nu are un singur centru, ci multe orașe mari care sunt echilibrate din punct de vedere economic și oferă multe oportunități bune de a trăi în zonele adiacente. Asta înseamnă că populația este relativ bine distribuită în Germania.
Condițiile de pe piața chiriilor sunt bune, adaugă Vornholz. Protecția chiriașilor este relativ ridicată în Germania. În plus, condițiile pentru achiziționarea unei proprietăți nu sunt tocmai ușoare. Din cauza metodei robuste de construcție, precum și a diferitelor reglementări în materie de construcții, costurile de construcție pentru o proprietate sunt relativ ridicate, la fel ca și costurile auxiliare de achiziție, cum ar fi taxa de transfer a terenului, care în Germania ajunge acum la 6,5 % din prețul de achiziție în unele landuri federale. Prin comparație, taxa de transfer a terenurilor în America este de doar 0,3 %.
În plus, în Germania există costuri comparativ ridicate pentru notari și agenții imobiliari, iar Voigtländer consideră, de asemenea, costurile de achiziție auxiliare ridicate din Germania drept un „obstacol major” în cumpărarea unei locuințe. „Trebuie să fii economisit în jur de 10-12% din prețul de achiziție doar pentru aceste cheltuieli”, spune expertul.
Nivelul proprietarilor de locuințe depinde, de asemenea, și de regiunea din Germania. Gradul de proprietate privată este scăzut în marile orașe germane: mai puțin de 14 % în Berlin, de exemplu. Situația este similară în Frankfurt, Hamburg, Köln și München. Pe de altă parte, în zonele rurale, mult mai mulți oameni locuiesc în locuințe proprietate privată.
Citește art. integral ”Warum es in Deutschland so wenige Eigentümer gibt” pe ”tagesschau.de” . (de).
Traducere (automată) neoficială a art. din limba germană – efectuată cu ”deepl.com/translator” .
Foto: ”freepik.com” .
