La slujba Învierii, Patriarhul Daniel a adresat un cuvânt despre Învierea lui Hristos ca temelie a învierii tuturor oamenilor, informează ”basilica.ro” .
În cuvânt, Preafericirea Sa a evidențiat trei mari adevăruri legate de Învierea lui Hristos.
Extras:
Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor
În ultimul articol din Crezul ortodox se spune: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Acest articol arată că întreaga viaţă a omului pe pământ este îndreptată spre învierea de obşte sau universală, a tuturor oamenilor. Iar proclamarea Învierii lui Hristos nu se săvârşeşte în lăcaşul de cult, ci în afara lui, deoarece ea priveşte pe toţi oamenii, toate persoanele şi toate popoarele de la începutul umanităţii şi până la sfârşitul veacurilor.
Trei mari adevăruri despre Învierea lui Hristos luminează credinţa şi viaţa Bisericii, potrivit Sfintei Scripturi:
I. Învierea Domnului Iisus Hristos nu este revenirea Lui la viaţa pământească dinainte de moarte, ci este trecerea Lui la un alt mod de existenţă, numit viaţa cerească veşnică.
II. Iisus Cel înviat din morţi este complet liber faţă de toate determinismele lumii materiale şi sociale; nimeni şi nimic nu-L poate reţine, nici spaţiul, nici timpul, nici hrana materială, nicio ființă creată.
III. Iisus Cel înviat din morţi, deşi S-a înălţat întru slavă la ceruri, este pururea prezent în lume acolo unde este chemat, adică în Biserica Sa (cf. Matei 28, 20). El este prezent în lume prin Evanghelia Sa, prin Sfintele Taine şi prin Sfinţii Săi.
I. Ce înseamnă că învierea Domnului Iisus Hristos nu este revenire la viaţa pământească dinainte de moarte, ci trecere la viaţa cerească veşnică?
În timpul vieţii Sale pământeşti, Domnul Iisus Hristos a înviat din morţi trei persoane: pe fiica lui Iair (Luca 8, 41-56), pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-16) şi pe prietenul Său Lazăr din Betania, fratele surorilor Marta şi Maria (Ioan 11, 1-46).
Toate aceste persoane, pe care Domnul Iisus le-a înviat din morţi, după mai mulţi ani de viaţă au murit ca toţi oamenii, cum ar spune unii: „de moarte naturală”. Însă, Învierea lui Hristos nu este revenirea la viaţa pământească, biologică sau naturală, ci intrarea într-un nou mod de existență necunoscut oamenilor până la Hristos, şi anume este trecerea Lui la viaţa cerească veşnică, în Ierusalimul ceresc „în care nu mai este lacrimă şi nici moarte” (Apocalipsă 21, 4).
De aceea, Biserica Ortodoxă mărturiseşte în noaptea de Paşti că „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”.
În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, mărturisind adevărul Învierii lui Hristos, exclamă cu bucurie: „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (1 Corinteni 15, 55) şi Îl numeşte pe Hristos Cel înviat din morţi „începătură a învierii celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20). Adică Învierea lui Hristos este temelia învierii de obşte, a tuturor oamenilor, deoarece „precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 22). Iar Biserica Ortodoxă cântă în noaptea de Paşti: „Astăzi prăznuim omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, veşnice” (Canonul Învierii, Cântarea a 7-a).
II. Ce înseamnă că viaţa lui Hristos Cel înviat din morţi este complet liberă de orice limitare pământească?
După Învierea Sa din morţi, timp de patruzeci de zile, până la Înălţarea Sa la cer, Domnul Iisus Hristos Se arată când voieşte El, cui voieşte El şi cum voieşte El, ca să-i încredințeze pe ucenici Săi că El, Iisus Cel răstignit, este Iisus Cel înviat. Potrivit Noului Testament, Domnul Hristos Cel înviat S-a arătat de zece ori ucenicilor Săi şi altor persoane.
De pildă, în dimineaţa Învierii Sale, El Se arată femeilor mironosiţe când se întorceau de la mormântul Lui spre Ierusalim. În seara aceleiaşi zile, El trece în chip minunat prin uşile încuiate şi Se arată ucenicilor Săi adunaţi într-o casă, zicând: „Pace vouă!” (Ioan 20, 19, 21). Iar în după amiaza aceleiaşi zile, Domnul Iisus Cel înviat călătoreşte cu ucenicii Luca şi Cleopa spre Emaus, ca un călător necunoscut Care le explică acestora locurile din Lege, Proroci şi Psalmi care vorbesc despre Mesia, dar Se face cunoscut ucenicilor Luca şi Cleopa în casa acestora, la frângerea pâinii, iar apoi Se face nevăzut.
III. Ce înseamnă că Iisus Cel înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa?
Înainte de a Se înălţa la cer, Domnul Iisus Cel înviat din morţi trimite pe ucenicii Săi în misiune la toate popoarele, pentru a binevesti pocăinţa şi mântuirea tuturor oamenilor care cred în El, iar apoi îi încredinţează pe ucenici că El va fi cu ei în toate zilele, zicând: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).
Deşi înălţat întru slavă la ceruri, Domnul Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, este, prin harul Duhului Sfânt, totdeauna prezent în Biserica Sa prin Sfânta Evanghelie, prin Sfintele Taine şi prin Sfinţii Lui care sunt purtători ai harului dăruit lor de Hristos, după cum mărturiseşte Sfântului Apostol Pavel, când zice: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20).
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să simţim şi noi prezenţa iubirii Sale smerite şi milostive în toată viaţa noastră. Sfintele Paşti să vă aducă tuturor, în suflet şi în case, pacea sfântă şi bucuria preaslăvită ale lui Hristos!
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Citește art. integral pe ”basilica.ro” .
Accesează și:
– Acatistul Sfintei Învieri a Domnului – ”doxologia.ro”
– Canonul Învierii Domnului – ”doxologia.ro”
– (Foto) Sfântul Mormânt – cel mai important loc de pelerinaj al creștinătății – ”doxologia.ro”
– † Învierea Domnului (Sfintele Paști) – ”pravila.ro”