Acasă Cultură Culorile veșmintelor liturgice în Biserica Ortodoxă Română

Culorile veșmintelor liturgice în Biserica Ortodoxă Română

Slujitorii altarelor săvârşesc fiecare sfântă slujbă înaintea lui Dumnezeu în veşminte speciale, diferite de cele obişnuite. Acestea se deosebesc prin forma lor impunătoare şi ornamentată, croială şi culoare, dar mai ales prin faptul că înainte de a fi folosite în cult sunt sfinţite în cadrul unei slujbe speciale.

Îmbrăcarea preoţilor în veşminte trimite la realitatea împărăţiei veşnice a lui Hristos şi completează cadrul ceremonial, fastul şi strălucirea cultului. Prin sfintele veşminte îmbrăcate de diaconi, preoţi şi arhierei sporeşte duhul evlaviei în cadrul sfintelor slujbe şi se ajută la crearea cadrului liturgic-festiv pentru desfăşurarea diferitelor rânduieli bisericeşti.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, prin Hotărârea nr. 5274/5.07.2012 ca, în scop teologic, liturgic și estetic, la catedralele, mănăstirile și parohiile care au posibilități, culorile veșmintelor să fie utilizate potrivit îndrumărilor de mai jos:

Alb, Auriu, Galben
Perioada liturgică sau praznicul religios: Învierea Domnului și duminici; Praznicele Mântuitorului, Sfinții Apostoli, Sfinți Ierarhi, domnitori și alți sfinți; Sfintele Taine;
Simbolistica: Simboluri ale luminii Învierii, specifice perioadei pascale, ale bucuriei, curăției și luminării darului

Albastru deschis, Alb sau Auriu
Perioada liturgică sau praznicul religios: Praznicele Maicii Domnului și ale Sfinților Îngeri
Simbolistica: Simboluri ale fecioriei și curăției; strălucirea și curăția îngerilor

Roșu
Perioada liturgică sau praznicul religios: Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
Simbolistica: În amintirea jertfei sângeroase a Mântuitorului (vezi Evanghelia)

Auriu
Perioada liturgică sau praznicul religios: Duminica Sfintei Cruci (a treia din Postul Mare)
Simbolistica: Este zi de duminică, iar textul Evangheliei se referă la purtarea crucii duhovnicești, nu la o jertfă sângeroasă

Roșu
Perioada liturgică sau praznicul religios: Sfinții mucenici
Simbolistica: Simbolul jertfei sângeroase pentru credință

Verde
Perioada liturgică sau praznicul religios: Intrarea Domnului în Ierusalim; Pogorârea Sfântului Duh și Sfânta Treime; Sfinți Cuvioși (de Dumnezeu purtători)
Simbolistica: Simbolul al ramurilor de finic; Simbol al prezenței Sfântului Duh, Dătătorul de viață

Culori cernite (negru / albastru / verde / mov închis)
Perioada liturgică sau praznicul religios: În postul Sfintelor Paști, inclusiv Liturghia Darurilor înainte sfințite (cu excepția sâmbetelor, duminicilor și praznicelor)
Simbolistica: Simboluri ale întristării și pocăinței pentru păcate în scopul înnoirii vieții

Culori obișnuite peste an
Perioada liturgică sau praznicul religios: În posturile Nașterii Domnului, Adormirii Maicii Domnului și Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Simbolistica: Deși nu este prevăzută o disciplină liturgică penitențială,se recomandă spovedania mai deasă; Posturi de intensificare a evlaviei și milosteniei, urmând pilda sfinților

Alb, Auriu, Galben
Perioada liturgică sau praznicul religios: Înmormântări
Simbolistica:Mărturisirea credinței în Înviere

Alb, Auriu, Galben
Perioada liturgică sau praznicul religios: Procesiuni
Simbolistica: Lumină de sărbătoare

Stiharul va fi totdeauna numai de culoare albă, cu excepția slujbelor specifice Postului Mare
Simbolistica: Lumina de la Schimbarea la Față de pe Muntele Taborului, când hainele Mântuitorului „s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2)

 

Surse text:
– Hotărârea nr. 5274 din 5 iulie 2012 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române –   ”patriarhia.ro”
– Ce simbolizează veşmintele liturgice – ”ziarullumina.ro”
– Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele slujitorilor sfintelor altare – ”doxologia.ro”