Acasă Cultură Concert de muzică psaltică ”Sub acoperământul Tău” – Grupul Sfânta Ecaterina

Concert de muzică psaltică ”Sub acoperământul Tău” – Grupul Sfânta Ecaterina

Grupul ”Sfânta Ecaterina” va susține un concert dedicat Maicii Domnului, având tema „Sub acoperământul Tău”. În cadrul acestui eveniment spiritual-cultural, credincioșii vor putea audia o selecție de cântări psaltice tradiționale, interpretate cu solemnitate, evlavie și profundă dăruire. Repertoriul cuprinde lucrări de o aleasă frumusețe, inspirate din bogata tradiție bizantină, aducând cinstire celei care este ocrotitoarea și mijlocitoarea tuturor creștinilor.

Concertul va avea loc marți, 30 septembrie 2025, începând cu orele 19:00, după oficierea Vecerniei, care se va săvârși de la orele 17:30, în biserica „Sfântul Ștefan” – Calea Călărașilor nr. 83, un spațiu sacru încărcat de istorie și spiritualitate.

Organizatorii adresează o caldă invitație tuturor credincioșilor și iubitorilor de muzică bisericească să participe la această seară de rugăciune și reculegere desfășurate sub ocrotirea Maicii Domnului.

Marți, 30 septembrie 2025
Vecernia: orele 17:30
Concertul: orele 19:00
Biserica „Sfântul Ștefan” – Calea Călărașilor nr. 83

Accesează și:
– Biserica Sf. Ștefan, București – ”bisericasfantulstefan.com”