„Termenele sunt ale mele !” îmi aruncă peste umăr, cu îmbulzeală de sine, un coleg înainte de a începe procesul. Dacă ar fi singurul care gândește așa… Dar nu-i, sunt cu duiumul astfel de avocați, preocupați maladiv să-și exhibe excesul de narcisism în sala de judecată pe seama și, adesea, în detrimentul nenorociților loviți de soartă pe care îi apără. Obsedați să-și împopoțoneze ego-ul pantagruelic cu fel de fel de năstrușnicii cu urechi de măgăruș, inșii ăștia evită, în cunoștință de cauză, să adauge că, dacă termenele sunt ale lor, soluția e a judecătorului, iar … citeste mai departe
