Acasă Consum Atac cibernetic la mai multe spitale din România

Atac cibernetic la mai multe spitale din România

security breach

Actualizare știre 13.02.2024:
– Numărul spitalelor afectate de atacul cibernetic crește. Atacatorii au trimis o cerere de răscumpărare de 157.000 de euro – ”hotnews.ro”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat în cursul zilei de astăzi cu privire la un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii pentru mai multe spitale din România. În prezent, o echipă de specialiști ai DNSC s-a deplasat la fața locului, pentru investigarea incidentului cibernetic. Mai multe spitale sunt afectate de atac.

Ministerul Sănătății: 18 spitale din ţară și din București, afectate

Potrivit Ministerului Sănătății, unitățile medicale afectate de atacul cibernetic sunt:
•​Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București
•​Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Azuga
•​Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opris” Baia Mare
•​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța
•​Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” București (IOB)
•​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța
•​Spitalul Municipal Sighetu Marmației
•​Spitalul Județean de Urgență Targoviste
•​Spitalul Clinic C.F. nr. 2 București
•​Institutul Clinic Fundeni
•​Institutul Regional de Oncologie Iași (IRO Iași)
•​Spitalul Județean de Urgență Buzău
•​Spitalul Județean de Urgență Slobozia
•​Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara
•​Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca
•​Spitalul Clinic Colțea
•​Spitalul Municipal Medgidia
•​Spitalul Județean de Urgență Pitești.
„Incidentul se află sub investigația specialiștilor IT, inclusiv experți în securitate cibernetică din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică și sunt evaluate posibilitățile de repunere în funcțiune. De asemenea, au fost activate măsuri de prevenție exceptională și pentru celelate spitale care nu au fost afectate de atac. Ministerul Sănătății, în parteneriat cu instituțiile din domeniu, monitorizează atent situația pentru remedierea cât mai rapidă a disfuncționalităților. În toate spitalele în care funcționează acest tip de sistem informatic, au fost luate măsuri de siguranță, limitare internet, salvare date pe suport extern, etc.”, precizează Ministerul Sănătății.

DNSC recomandă ca echipele IT ale spitalelor să nu fie contactate, pentru a se putea concentra pe restaurarea serviciilor informatice şi a datelor, aceasta reprezentând o prioritate.

Menționă faptul că, mai multe state ale lumii au legiferat obligația ca instituțiile și/sau organizațiile din domeniile critice să implementeze Sistemul de Management al Securității Informației (ISMS), conform Standardului ISO 27001. De exemplu, în Germania, aceste instituții/organizații critice (”KRITIS”) se regăsesc în domeniile:
– administrație centrală/locală;
– alimentație publică;
– finanțe/bănci/asigurări;
– administrarea apelor;
– media și cultură;
– transport;
– tehnologia informației;
– telecomunicații;
– sănătate/sistem medical;
– energie.

Surse text:
– Un atac cibernetic de tip ransomware a afectat spitale din România – ”dnsc.ro”
– Atac cibernetic în mai multe spitale din București și din țară / Lista completă a spitalelor afectate – ”hotnews.ro”

Foto: ”freepik.com”

Citește și:
– Dan Cîmpean, directorul DNSC: Nu plătim răscumpărare pentru atacurile cibernetice şi nu negociem cu privire la acest subiect – ”economica.net”