Acasă Consum A fost aprobată Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 –...

A fost aprobată Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 – 2030

Guvernul a aprobat, joi, 11.04., Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 – 2030 (.pdf, 792KB), informează ”financialintelligence.ro”.

Prin lege, din 2022, data de 11 aprilie este instituită ca Ziua Educaţiei Financiare.  Scopul strategiei menționate este creșterea ”nivelul de cunoştinţe şi competenţe al românilor şi operatorilor economici din România în domeniul financiar, astfel încât ei să poată lua deciziile legate de bani în cunoştinţă de cauză şi după evaluarea cât mai corectă a oportunităţilor, dar şi a riscurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Strategia conturează viziunea României privind educația financiară pentru următorii ani și conține exemple de acțiuni specifice care vor fi întreprinse până în 2030. Aceasta a fost elaborată de Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României (BNR), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Asociația Română a Băncilor (ARB) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), cu implicarea altor părți interesate, atât din mediul public, cât și cel privat, ca urmare a procedurii de consultare publică.

Strategia Națională de Educație Financiară are direcții de acțiune pentru:
– copii și tineri până în 25 de ani;
– populația adultă;
– operatorii economici.

Direcțiile de acțiune pentru copii și tineri până în 25 de ani sunt următoarele:
– Dezvoltarea și introducerea elementelor de educație financiară în curriculumul național la toate nivelurile de învățământ;
– Realizarea de acțiuni de educație financiară complementare adresate învățământului preuniversitar și universitar;
– Introducerea educației financiare în universități;
– Promovarea unor comportamente financiare responsabile  în rândul copiilor și tinerilor prin  intermediul mass-media;
– Implementarea unor programe de educație financiară destinate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar;
– Implementarea unui program național de conștientizare, consiliere și sprijin pentru părinți în vederea educării din perspectivă financiară a copiilor.

Obiectivele majore ale SNEF:
– Creșterea gradului de educație financiară prin formarea de competențe în domeniul educației financiare în rândul copiilor și tinerilor și pregătirea lor pentru a deveni consumatori informați de produse, instrumente și servicii financiare;
– Îmbunătățirea cunoștințelor și a abilităților populației adulte de a planifica finanțele proprii, de a economisi, de a fi consumatori informați privind utilizarea corespunzătoare a serviciilor și produselor financiare și de a-și îndeplini obligațiile fiscale;
– Creșterea accesului operatorilor economici la noțiuni și informații financiare în scopul întăririi disciplinei financiare a acestora.

BNR, ASF, ARB și ANPC, în calitate de parteneri în cadrul Protocolului Național pentru Educație Financiară, sprijină implementarea SNEF prin organizarea de acțiuni, evenimente, programe și campanii de educație financiară, conform atribuțiilor legale specifice.

Surse text:
– Guvernul a aprobat Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 – 2030 – ”financialintelligence.ro”.
– Strategia Națională de Educație Financiară 2024 – 2030 a fost adoptată – ”edu.ro”.

 

Foto: ”freepik.com”