Avocatul și fostul procuror Marian Nazat lansează volumul autobiografic în două părți „Am fost cândva procuror”, publicat la Editura RAO. Lucrarea se conturează ca o incursiune profundă în culisele justiției românești din anii ’90, dar și ca o meditație personală despre etică, presiune și integritate.
Într-un preambul emoționant, autorul rememorează un moment definitoriu al carierei sale de procuror: anchetarea unui dosar penal deschis chiar de Președinția României în 1992 împotriva unor jurnaliști. Atunci, tânărul procuror de doar 31 de ani a decis să închidă dosarul, acționând exclusiv pe baza criteriilor profesionale și a conștiinței proprii — o decizie care a atras atenția presei vremii și a fost considerată un act de independență rar întâlnit în justiția postdecembristă.
Cristoiu scria, la acea vreme, că „Marian Nazat a acționat așa cum ar trebui să acționeze orice procuror într-o Românie democratică”, subliniind curajul de a înfrunta presiunea morală venită din partea celei mai înalte instituții a statului.
Redescoperind articolul „O victorie a ordinii de drept”, Marian Nazat a fost copleșit de amintiri: „Apa s-a tulburat deodată și valurile s-au ridicat mai-mai să mă inunde pe dinăuntru”, mărturisește autorul. Acea frământare interioară s-a transformat treptat într-o carte.
Volumul în două părți nu este doar o autobiografie, ci o radiografie lucidă a unei epoci tensionate și o reflecție despre justiție, deziluzie și salvarea sufletului.
Nazat reamintește cuvintele primite la începutul carierei sale: „Cât vei fi procuror, să nu uiți că trimiterea în judecată este ultima soluție pe care o ai la îndemână, după ce te-ai asigurat că scoaterea de sub urmărire penală nu este posibilă!” (fragment din prima parte)
În cea de-a doua parte, autorul reface traseul unei vocații care s-a ciocnit inevitabil cu limitele sistemului: „Mi-am dorit să devin procuror dintotdeauna. Cel puțin așa îmi amintesc acum. Și dorința mi s-a împlinit în vara anului 1987. (…) După întâmplări judiciare cât pentru zece vieți, mi-am lepădat roba de acuzator public. Nu de alta, dar ne previne Nietzsche: ‘Cel care se luptă cu monștrii trebuie să se asigure că nu devine el însuși un monstru.’” (fragment din partea a doua)
Decizia de a renunța la cariera de procuror este prezentată ca un act de salvare personală: „Mi-am făcut semnul crucii, ca după orice lucrare isprăvită, și i-am mulțumit Atoatefăcătorului că mi-a dat gândul bun al lepădării la timp a robei de procuror.”
Lansarea volumului „Am fost cândva procuror” este programată pentru luna viitoare, iar cartea va fi disponibilă în librării și online. Volumul se anunță a fi un document literar și juridic deopotrivă, cu o forță introspectivă rar întâlnită în peisajul editorial românesc contemporan.
Sursă: ”mariannazat.ro”
