Duminică, 31 august 2025, în Duminica a XII-a după Rusalii, comunitatea creștin-ortodoxă din Scărișoara, Protopopiatul Sascut, a trăit un moment de înălțare duhovnicească și bucurie sfântă, odată cu resfințirea Bisericii „Sfântul Nicolae”, vechi lăcaș de cult din cimitirul parohial, care, în această zi binecuvântată, a primit și hramul „Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș”. Slujba de târnosire a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în prezența unui sobor de preoți și diaconi, precum și a numeroșilor credincioși veniți să ia parte la această sărbătoare a credinței.
Rădăcini adânci și o tradiție vie
Satul Scărișoara este o localitate cu o istorie bogată, așezată pe meleaguri străvechi ale Moldovei, dovezi ale vieții și credinței existențiale regăsindu-se încă din vremea Culturii Cucuteni. Documente istorice atestă existența unei comunități statornice încă din secolul al XVIII-lea, iar legătura strânsă a locuitorilor cu Biserica și tradițiile strămoșești este vie și astăzi. În anul 1862, nevoile spirituale ale sătenilor au fost împlinite prin ridicarea primei biserici de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” în cimitirul parohial, un simbol al credinței neclintite care avea să dăinuie peste veacuri.
În 2019, comunitatea a sărbătorit sfințirea noului lăcaș de cult din centrul satului, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Însă biserica veche, cu aproape 160 de ani de istorie, a rămas o comoară spirituală pe care sătenii au ales să o păstreze vie, printr-un amplu proces de restaurare și consolidare care a început în anul 2021.
O lucrare de comuniune și jertfă
În acest răstimp, biserica „Sfântul Nicolae” a trecut printr-o transformare majoră, datorită dragostei și jertfei credincioșilor, a preotului paroh Silviu Ailenei, sprijinului autorităților locale și al binefăcătorilor care și-au dorit să păstreze vie această casă a lui Dumnezeu. Lucrările au inclus refacerea fundațiilor, consolidarea zidurilor, înlocuirea șarpantei și a acoperișului, precum și montarea unui sistem de încălzire centrală, astfel încât lăcașul să poată primi credincioșii în condiții optime.
Pe 31 august 2025, aceste eforturi au fost încununate prin slujba de resfințire, oficiată de PS Teofil Trotușanul, care a adus un cuvânt plin de adâncă tâlcuire duhovnicească, punând în lumină rolul bisericii ca spațiu de comuniune între Dumnezeu și oameni.
„Dumnezeu v-a ales ca să ridicați o casă”
În cuvântul său, Preasfințitul Teofil a subliniat semnificația harului primit de comunitate:
„Dumnezeu v-a ales ca să ridicați o casă. Mare binecuvântare este că v-a învrednicit să ajungeți în această zi în care casa oferită lui Dumnezeu să primească o haină nouă, o haină de sfințire.”
Acest mesaj arată că lucrarea de zidire și restaurare nu este doar o acțiune materială, ci o jertfă spirituală și un act de încredințare a casei lui Dumnezeu, spre a fi plină de har și de prezența Sa.
Lumina Sfântă din Ierusalim – O icoană a harului care coboară
Pentru a da o dimensiune și mai profundă acestei zile, PS Teofil a făcut o paralelă cu unul dintre cele mai mari minuni ale credinței creștine, aduse în fața tuturor cuvinte de mare evlavie: „Ziua de astăzi, pentru parohie și pentru noua Biserică care se sfințește, este ca și ziua de Paști din Ierusalim. Acolo toate se umplu de Lumină când coboară Sfânta Lumină. Și noi vom săvârși un ritual special, pe care vă invit să-l urmăriți și să ne însoțiți. Vă rog să fiți cu mare luare aminte, pentru că toate rugăciunile pe care le vom face acolo sunt deosebit de importante.”
Lumina Sfântă care coboară în Ierusalim în noaptea Învierii este un simbol viu al prezenței necreate a lui Dumnezeu, care umple lumea de bucurie, pace și mângâiere. Astfel și biserica resfințită devine un nou loc al coborârii harului dumnezeiesc, o casă în care lumina credinței strălucește și încălzește inimile tuturor celor ce îi trec pragul.
Biserica – spațiu de comuniune și izvor de credință
Preasfințitul Teofil a evidențiat că acest lăcaș de cult nu este o simplă clădire, ci un spațiu sacru, un altar în care se desfășoară cea mai înaltă comuniune între Dumnezeu și om:„Biserica este un spațiu al comuniunii și un izvor de credință pentru generațiile de ieri și de mâine. Aici se împletesc rugăciunile celor vii cu nădejdea celor adormiți.”
Această perspectivă ne amintește că biserica este locul în care timpul se unește cu veșnicia, iar oamenii se adună pentru a-și înălța sufletele către Cer.
Împlinirea poruncilor – calea spre împărăția lui Dumnezeu
În continuare, Preasfinția Sa a explicat legătura strânsă între darurile lui Dumnezeu și răspunsul nostru din inimă:
„Împlinirea poruncilor ne deschide calea către împărăția Lui. Mântuirea este darul lui Dumnezeu, însă este și răspunsul pe care noi, oamenii, îl oferim Lui atunci când El ne dăruiește toate darurile Sale cele bogate.”
Aceasta înseamnă că primirea harului nu este un simplu gest pasiv, ci un angajament personal și comunitar de a trăi în ascultare și credință, răspunzând cu jertfă și iubire.
„Ale Tale, dintru ale Tale” – o jertfă pentru Dumnezeu
În cuvântul rostit înainte de târnosirea bisericii, PS Teofil a adus în prim-plan gestul jertfelnic al comunității:
„Darurile pe care noi le primim de la Dumnezeu, toate trebuie să le întoarcem Lui, ca El să le primească și să le binecuvinteze. (…) Împreună cu preotul dumneavoastră de aici, ați oferit lui Dumnezeu ceva: «Ale Tale, dintru ale Tale». Ați pregătit o casă, în care Dumnezeu să Se coboare pentru a fi în mijlocul dumneavoastră.”
Astfel, biserica nu este doar o clădire, ci un dar dăruit de oameni lui Dumnezeu, o casă primitoare pentru prezența Lui neîntreruptă.
Recunoștință și apreciere pentru jertfa credincioșilor
În finalul slujbei, Preasfinția Sa a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în restaurarea bisericii și a înmânat distincții, inclusiv Crucea Țării de Jos părintelui paroh Silviu Ailenei, cea mai înaltă distincție ecleziastică din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
„Să nu uitați că fiecare contribuție – fie cu mâna, cu banul, cu rugăciunea sau cu inima – este scrisă în cer. Această lucrare nu este doar zidire de piatră, ci o zidire sufletească. Ați ridicat o Biserică pentru voi, pentru copiii voștri și pentru neamul vostru.”
O poartă spre cer și o temelie a viitorului spiritual
Resfințirea bisericii este o adevărată sărbătoare a credinței și o mărturie vie a legăturii strânse dintre Dumnezeu și poporul Său, care, prin jertfă, dragoste și credință, ține vie lumina mântuirii.
Biserica „Sfântul Nicolae” rămâne, astfel, un altar al iubirii divine, un izvor nesecat de mângâiere și o temelie trainică pe care comunitatea din Scărișoara își va sprijini viitorul spiritual.
Resfințirea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Scărișoara nu este doar o simplă reînnoire a unui lăcaș de cult, ci o adevărată reînviere a credinței și a legăturii vii dintre Dumnezeu și poporul Său. În această zi sfântă, s-a sădit din nou în inimile credincioșilor o lumină neștearsă, o nădejde vie care leagă trecutul de veșnicie și pregătește sufletele pentru Împărăția Cerurilor. Biserica, asemenea unei mame grijulii, primește haina sfințirii pentru a-și putea continua chemarea sacră: aceea de a fi un altar al iubirii divine, un izvor nesecat de mângâiere, un spațiu sfânt unde omul se întâlnește cu Creatorul. Prin jertfa și credința celor ce au zidit-o și o păstrează, această sfântă casă rămâne un far de speranță și o temelie trainică pe care se sprijină viitorul spiritual al întregii comunități.
