Despre Ierusalim auzim vorbindu-se aproape la fiecare Sfântă Liturghie, prin cuvintele Evangheliei care istorisesc fapte și lucruri minunate întâmplate în vremea Mântuitorului, dar și după Înălțarea Sa la cer.
Ierusalim: Vechiul Oraș – scurt istoric
– prima atestare datează din mileniul al II-lea î.Hr;
– istoria biblică a oraşului Ierusalim a început pe vremea părintelui Avraam care s-a întâlnit aici cu Melchisedec (care ”i-a adus pâine şi vin. Acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt”), regele Salemului;
– în jurul anului 1000 î.Hr. regele David a reuşit să cucerească Ierusalimul din mâinile iebuseilor devenind „Cetatea lui David” şi capitală a regatului său;
– în timpul regelui Solomon(cel dintâi fiul al lui David) s-a întemeiat templul din Ierusalim;
– prin anul 586 î.Hr. regele Babilonului distruge din temelii Ierusalimul. Reîntorşi din robia babilonică evreii reconstruiesc templul şi cetatea distruse iarăşi prin anul 170 de către regele Antioh IV al Siriei;
– pe vremea Mântuitorului, Ierusalimul era condusă de Irod cel Mare, care a reconstruit Templul, a înălțat fortăreața Antonia;
– după moartea lui Irod, puterea politică din Palestina a intrat pe mâna procurorilor romani, regii evreilor având doar reprezentare onorifică. Pe timpul mandatului procurorului roman Ponţiu Pilat (26-36) a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos;
– împăratului Titus a distrus complet Ierusalimul, în anul 70 d.Hr.;
– în secolul al II-lea d.Hr. împăratul roman Adrian reconstruieşte Ierusalimul sub numele de ”Aelia Capitolina”;
– în timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, oraşul este reînnoit cu multe edificii creştine începând cu Biserica Sfântului Mormânt al Domnului Iisus Hristos;
– prin anul 614 perşii ocupă Ierusalimul şi distrug aproape toate aşezările creştine;
– Ierusalimul şi întreaga Ţară Sfântă cad în cele din urmă sub stăpânirea musulmană pentru aproape cinci secole;
– în timpul Cruciadelor, Ierusalimul este preluat din nou de creştini până când Saladin al Egiptului și Siriei îl supune din nou arabilor;
– în 1516, Suleiman al II-lea (Magnificul) a trecut Ierusalimul sub stăpânirea imperiului otoman şi a consolidat în mare parte cetatea;
– din anul 1917 Ierusalimul a trecut sub mandat britanic până în anul 1948 când s-a înfiinţat statul Israel.
Astăzi, Ierusalimul biblic se prezintă ca o cetate medievală înconjurată de ziduri groase şi înalte din piatră sub formă poligonală în interiorul căreia sunt grupaţi pe regiuni adepţii celor mai importante religii monoteiste, astfel:
– mijlocul cetăţii cu întreaga parte de nord-vest aparţine creştinilor;
– partea de sud-est aparţine evreilor;
– iar partea de nord-est aparţine musulmanilor.
Pentru creştini Oraşul Ierusalim este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici a înviat Hristos. Aici a început istoria creştinismului şi istoria mântuirii. Aici Hristos a dovedit că este Dumnezeul adevărat, că El este Calea, Adevărul şi Viaţa.
La Ierusalim s-a format și prima comunitate a ucenicilor Domnului, acolo și-au arătat curajul și neînfricarea Femeile Mironosițe, care L-au mărturisit pe Mântuitorul, precum și cel dintâi Arhidiacon, Ștefan, însă și alții care au făcut din viața lor, pe durata a două milenii de istorie creștină, o evanghelie vie.
Vechiul oraș este înconjurat de un zid ce are o lungime de 4km, o înălțime de 12m și grosime de 2,5m. Zidul are 34 turnuri de observație și 8 porți.
Cele opt porți ale Orașului Vechi din Ierusalim sunt:
– Orientată spre vest(în direcția vechiului port Jaffa), Poarta Jaffa(Poarta Hebronului/Poarta Prietenului) – sultanul Suleiman a ordonat construirea zidurilor Orașului Vechi în 1538; Lângă Poarta Jaffa, se înalță Turnul lui David care se afla și în vremea Mântuitorului. Pelerinii din primele veacuri notau, în jurnalele de călătorie, că au urcat unde David a scris Psaltirea;
– Poarta Nouă este cea mai nouă și cea mai înaltă; este orientată spre nord și a fost construită în 1887 ca intrare principală în cartierul creștin;
– Poarta Damascului este intrarea principală în cartierul musulman; Poarta Damascului este orientată spre nord, în direcția Nablus și Damasc și este cea mai frumoasă și cea mai veche;
– Poarta lui Irod (Poarta Florilor) este orientată spre nord;
– Poarta Sfântului Ștefan(Poarta Leilor, Poarta Oilor, Poarta Urechilor Acului) are o fațadă cu lei heraldici pe ambele părți. Otomanii au restaurat această poartă în 1538. Această poartă este orientată spre est, în direcția Ierihonului;
– Poarta de Aur, sau Poarta Milei, este orientată spre est și are o structură arhitecturală de mare frumusețe, prin ea intrând Mântuitorul triumfal în Ierusalim. Este considerată poarta Judecății Universale. Cu toate acestea, arabii au sigilat această poartă timp de mai multe secole pentru a împiedica intrarea lui Mesia;
– Poarta Sionului (Poarta lui David) se află pe Muntele Sion, este orientată spre sud, în direcția Hebronului, și a fost ridicată din dorința sultanului Suleiman în 1540;
– Poarta Dung este orientată spre sud. Este intrarea care este mai aproape de Kotel, adică Zidul de Vest (Zidul Plângerii).
În cele ce urmează ne vom apleca asupra ”Porții de Aur”
”Poarta de Aur” sau ”Poarta Milei” din Ierusalim
Această poartă este unică, cea mai veche și se află în partea de est a orașului.
Apelativul ”Poarta de aur” este preluat din tradiția creștină. Prin această poartă a trecut Mântuitorul Hristos atunci când a intrat în Ierusalim, în Duminica Floriilor. În tradiția creștină, ”Poarta de aur” este și locul unde s-au întâlnit Părinții Sfintei Fecioara cu Maica Domnului după Buna vestire.
În ebraică este denumită ” Shaar Harachamim” (”Poarta milostivirii”). Literatura iudeică arată că atunci când va sosi Mesia, așa cum a profețit Ezechiel, Acesta va intra în Ierusalim prin poarta răsăriteană(est).
Musulmaniii spun porții ”Bab al-Dhahabi” care înseamnă atât ”Poarta de aur”, cât și ”Poarta vieții veșnice”, deoarece, conform islamului, în acest loc va fi judecata finală.
Scurt istoric
– pe vremea lui Irod cel Mare, pe locul acestei porţi dinspre răsărit se afla Poarta Preoţilor sau Poarta Susa(Suzei), deschisă de Neemia. Numele amintea de oraşul Susa, capitala Imperiului Persan, sub a cărui ocrotire se afla atunci poporul lui Israel. În semn de supunere şi recunoştinţă, poarta a fost împodobită cu grafică specifică cetăţii Susa;
– după anul 629 d.Hr., când Heracle a adus Sfânta Cruce pe care o furaseră perșii, poarta a fost închisă și se deschidea doar o dată pe an, în Duminica Floriilor, când Patriarhul trecea pe acolo, în amintirea intrării lui Hristos în Ierusalim.
– în anul 810 poarta a fost închisă şi zidită de musulmani;
– poarta a fost redeschisă în 1102 de cruciati; În timpul cruciaţilor, poarta era deschisă de două ori pe an, în Duminica Floriilor şi la Praznicul Inălţării Sfintei Cruci;
– în anul 1187(după înfrângerea Cruciaților) din ordinul lui Saladin-primul sultan al Egiptului si Siriei, poarta a fost zidită;
– Poarta de Aur a fost zidită definitiv în anul 1541 din ordinul Sultanului Suleiman Magnificul având ca scop o mișcare defensivă, deoarece dorea să împiedice intrarea lui Mesia, cel așteptat de către evrei, în Ierusalim. Suplimentar, în fața porții a fost construit și un cimitir.
Prima venire a Mântuitorului
„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr…Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”
Cel făgăduit, în persoana divino-umană a lui Mesia, Hristos Iisus, a venit ca să surpe stăpânirea diavolului(cel care are stăpânirea morții) prin Moartea şi Învierea Sa şi să izbăvească omenirea din frica morţii.
Scopul venirii Fiului lui Dumnezeu în lume a fost și este mântuirea omului prin jertfa răscumpărătoare de pe cruce: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea”
Ușa Sfântului Mormânt – reproducere a ”Porții de Aur”
A doua venire a Mântuitorului
”Şi iarăşi va să vină cu Slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”
Pentru un creştin care mărturiseşte credinţa ortodoxă formulată la sinoadele ecumenice, scopul ultim al existenţei sale este mântuirea şi viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor. De aceea, are nădejdea că la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos toţi cei adormiţi din veac vor învia şi se vor prezenta la Înfricoşătoarea Judecată, unde, dacă au împlinit faptele bune ale credinţei, vor dobândi Raiul.
„Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie”
Aşa că noi, cei ce credem în Hristos Domnul vieţii, după învierea Lui nu mai vorbim de morţi, ci de adormiți în Domnul care aşteaptă cu trupurile în morminte Parusia, când vor învia, pentru a se înfăţişa în faţa Dreptului Judecător. Atunci sufletul se va uni din nou cu trupul şi aşa se va prezenta omul la Judecata Universală. Până atunci sufletul despărţit de trup prin moarte este, în urma Judecăţii particulare, în Rai, dacă omul a făcut fapte bune în timpul vieţii pământeşti, sau în iad, dacă a urmat îngerilor căzuţi prin păcate.
”Şi Mă voi apropia de voi ca să vă judec şi voi fi martor grabnic împotriva vrăjitorilor, a desfrânaţilor şi a celor care jură strâmb, împotriva celor care asupresc pe simbriaş, pe văduvă şi pe orfan, apasă pe cel străin şi nu se tem de Mine, zice Domnul Savaot”.
A doua venire a lui Hristos „va fi pe neaşteptate ca un fulger, mergând înainte cinstita Lui Cruce”. Antihrist şi slujitorii săi „vor fi dați focului veşnic”. Iar la chemarea îngerilor, „deodată, de la marginile pământului şi din toate stihiile, tot neamul omenesc” va veni în Ierusalim, unde va fi Înfricoşătoarea Judecată. „Toți oamenii se vor schimba întru nestricăciune cu propriile lor trupuri şi suflete şi vor avea aceeaşi formă.” Domnul nostru Iisus Hristos, „printr-un singur cuvânt, va despărți pe cei drepți de cei păcătoşi. Şi vor merge lucrătorii faptelor bune spre a primi viața veşnică, iar păcătoşii spre a primi chinul veşnic. Şi nu vor înceta niciodată acestea, nici viața veşnică, nici chinul veşnic”.
În Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr), Înalt Preacuviosul Pr. Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a slujit, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București.
În cuvântul de învățătură, Pr. arh. Teofil a vorbit și despre ”Poarta de Aur” sau ”Poarta Milei”:
”…În Cetatea Ierusalimului, în vremea când Mântuitorul Hristos propovăduia, existau patru porți mari, patru porți principale de intrare situate în cele patru puncte cardinale. Și poarta dinspre est se numea ”Poarta de Aur”. Există până astăzi această poartă denumită și ”Poarta Milei”. Pe această poartă a intrat Iisus triumfal în Ierusalim. Și, această poartă care se deschidea către răsărit, către soare, deschidea și drumul către împărăția de dincolo.
În vechile scripturi se spune că Mesia va intra pe o poartă de aur, pe o poartă specială. Și se credea, se aștepta ca pe această poartă să intre Mesia. EL a intrat! De Florii, Iisus a intrat pe ”Poarta de aur”.
De asemenea, se știe că tot pe această poartă va suna trâmbița pemtru a vesti și cea de a doua venire a lui Mesia. Această învățătură a așteptării mesianice la ”Poarta de Aur” a fost preluată din Vechiul Testament, a fost preluată de creștini și chiar și musulmanii spun același lucru așteptând ca prin această ”Poartă de Aur” să vină mântuirea.
În istorie însă, această poartă a fost închisă. În vremea lui Suleiman Magnificul, care a dat ordin ca ”Poarta de Aur” să fie zidită pentru ca să amâne această apocalipsă, adică a venirii lui Mesia. În fața ”Porții de Aur” se credea și se aștepta că va fi și judecata. Și, pentru ca să oprească venirea lui Mesia, în fața ”Portii de aur” au fost săpate morminte. Și, pentru că Mesia este mare preot, iar conform învățăturii vechi, preoții nu aveau voie să treacă printre morți pentru că mortul este simbol al stricăciunii, al întinării și evreii se fereau să se atingă de morți sau, dacă o făceau, atunci trebuiau să se pocăiască, să se boteze pentru că astfel au atins stricăciunea.
Până în zilele noastre, în fața ”Porții de Aur”, care este zidită din vremea lui Suleiman Magnificul, sunt așezate morminte pentru a opri venirea lui Mesia.
Dar oare, cine poate să oprească soarele să răsăra? Noi știm că soarele apune, însă a doua zi cu siguranță răsare. Așadar, și Mesia nu poate fi oprit să vină. Ziua și ceasul acela nu ne este cunoscut, iar scriptura spune că nu îl știe nimeni, nici de pe pământ, nici din Cer, ci numai TATĂL !
Asadar, vremea în care ”Poarta de Aur” se va deschide o știe DUMNEZEU.
Ce facem noi până când se va deschide ”Poarta de Aur”? Lazăr, din pilda de astăzi, a stat lângă poarta bogatului așteptând cu speranță o bucațică de pâine și nu a primit-o. Noi, dragii mei, în această lume ședem lângă ”Poarta Milostivirii” lui Dumnzezeu ca lângă ”Poarta de Aur” și așteptăm, ca această poartă să se deschidă și, într-o zi, să ne înfățișăm lui Mesia, Judecătorului și Soarelui Dreptății. EL este cel în fața căruia vom sta și ne vor fi cântărite faptele. Dacă vom fi găsiți vredenici, atunci vom fi trecuți dincolo de această poartă și vom așezați împreună cu drepții, cu Avraam cel milostiv și bogat, cu Lazăr cel sărac dar iubitor de Dumnezeu și necârtitor și cu toți drepții și sfinții care i-au plăcut lui Dumnezeu.
Acesta este locul spre care nădăjduim ca și noi să ne îndreptăm. Dar pana ajungem acolo trebui să ne cântărim faptele pe care le săvârșim în viața de zi cu zi. Să ședem lângă Poarta Domnului cu frică și cutremur, dar mai ales cu urechile deschise ascultând cuvântul Său. De aceea venim la Biserica. Venim aici ca să înțelegem ce trebuie să facem, ce așteaptă Dumnezeu de la noi, de ce ne-a zidit. Nu să stăm departe de El. Și, dragostea lui Dumnezeu nu se poate înmulți și nu se poate vădi decât dacă o lăsăm să ne încălzească inima și, mai ales să o dăruim și noi celor din jur.
Cheia vieții unui creștin, iubiți credincioși, este aceasta: SĂ-L cunoaștem pe Dumnezeu și, mai ales să-L cunoaștem că El este iubire și să oferim celor din jurul nostru această dragoste pe cât putem. Să o punem în aplicare și atunci, cu siguranță, că vom avea înaintea ochilor noștri acestă frumoasă imagine a ”Porții de Aur” în fața căreia, în fiecare zi, răsare soarele. Este soarele dreptății, este Dumneeu Cel care ne-a zidit, care a zidit și această lume. Atunci vom putea să stăm și noi să ne bucurăm de sânul lui Avraam, așa cum s-a bucurat Lazar, cel care era miruit de Dumnezeu…” .
Să avem, astfel, candelele aprinse!
”Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” AMIN!
Surse text:
– Ierusalimul, cetate a cetăților și chip al Ierusalimului ceresc – Un articol de: Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor- ”ziarullumina.ro”
– Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte – ”jerusalem.ro”
– Porțile Ierusalimului – ”crestinortodox.ro”
– Întruparea Fiului lui Dumnezeu – ”doxologia.ro”
– „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” – ”ziarullumina.ro”
– ”biblia.ortodoxa.info” .
Accesează și:
– Diferenţa dintre prima şi a doua venire a Mântuitorului este foarte mare – ”doxologia.ro”
– Atotprezenţă şi Parusie – ”ziarullumina.ro”
