Troparul Sfântului Nichifor Leprosul – Glasul 3
”De luptele lui Nichifor Leprosul și de bărbăția-i cea întru nevoință și îngerii s-au uimit, căci ca un alt Iov, întru răbdare și mai presus de fire pătimiri pre Dumnezeu l-a slăvit, pentru carele și acum cu slavă și darul puterilor s-a încununat. Acestuia cu credință să-i strigăm: Bucură-te, povățuitorul monahilor; bucură-te, stâlpule de lumină al Bisericii; bucură-te, că sfinte moaștele tale bună-mireasma nădejdii au dobândit”.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât introducerea în calendar a Sfântului Nichifor cel Lepros. Va fi sărbătorit, anual, în data de 4 ianuarie.
Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul este cunoscut pentru faptul că, după trecerea sa la Domnul, a vindecat mulți bolnavi care s-au atins de moaștele sale sau i-au cerut ajutorul prin rugăciune.
Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. Originar din satul Sirikari din Grecia, Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul s-a născut în anul 1890 și a rămas orfan de ambii părinți din fragedă copilărie. La doar 13 ani, se îmbolnăvește de lepră și este nevoit să se retragă în Egipt pentru un timp, în speranța că va scăpa de izolarea definitivă. Unsprezece ani mai târziu, va urma calea izolării la leprozeria din Chios, aflată în grija Sfântului Antim din Chios, unde va fi tuns monah.
Alături de Sfântul Antim a putut trăi povara acestei boli înfricoșătoare ca pe o adevărată binecuvântare.
Deși Mântuitorul a ales ca până spre sfârșitul vieții sale să nu îl vindece trupește de lepră, precum știm că i-a tămăduit pe cei zece leproși din Evanghelie, l-a vindecat însă pe Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul de lepra cea rea a păcatului. Cu cât mai tare îi mistuia lepra frumusețea exterioară a trupului, cu atât sufletul Cuviosului se împodobea cu virtuțile, cu lumina lui Hristos, pe care Îl binevestea tuturor.
Va fi iubit de toți care l-au cunoscut pentru răbdarea și dragostea pe care o revărsa în jurul lui prin cuvântul său mângâietor.
În urma descoperirii leacului leprei în anul 1947, leprozeria din Chios va fi închisă, iar Sfântul Nichifor va fi mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena.
A trecut la cele veșnice pe 4 ianuarie 1964. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face tot pe 4 ianuarie.
Părticele din moaștele Sfântului Nichifor Leprosul se află la:
– Schitul Darvari-București;
– Biserica ”Sfântul Ilie” – Ghencea – București.
Sursă text: ”pravila.ro”
Accesează și:
– Viața Sfântului Nichifor Leprosul – ”doxologia.ro”
– Acatistul Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros – ”doxologia.ro”
– 02.01.2025: Sfântul Nichifor Leprosul va fi sărbătorit la biserica bucureșteană „Sfântul Ilie”-Ghencea: Program – ”basilica.ro”
– 22.12.2024: Programul praznicelor din perioada 23 Decembrie 2024 – 12 Ianuarie 2025 la Schitul Darvari – ”stiridigitale.ro”