Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt numiți și „căpeteniile apostolilor” și „stâlpii cei neclintiți ai Bisericii”. Datorită propovăduirii lor, creștinismul s-a răspândit în întreaga zonă a Mediteranei. Cei doi corifei ai apostolilor au împlinit în viața lor îndemnul lui Hristos de a sluji semenilor: „cine ar vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; și cine ar vrea să fie cel dintâi între voi, să fie tuturor slugă” (Marcu 10, 43-44). Cei doi apostoli sunt sărbătoriți în calendarul ortodox la data de 29 iunie.
Sfântul Apostol Petru
Sfântul Apostol Petru, al cărui nume la naștere era Simon, a fost un pescar evreu din Betsaida Galileei (în zilele de astăzi localitatea El Aradsch în Siria, de pe malul nordic al lacului Ghenizaret). El a fost fiul lui Iona și fratele mai mare al Apostolului Andrei, cel dintâi chemat.
Din Sfânta Scriptura aflăm că în momentul în care Petru și-a început activitatea sa apostolică, era căsătorit, se mutase la Capernaum și trăia alături de soția sa și mama acesteia. Nu avem informații despre soția sa, deși din Epistola Întâi către Corinteni 9, 5, putem deduce că aceasta îl însoțea în călătoriile sale misionare. Textele canonice nu specifică dacă Sfântul Apostol Petru ar fi avut sau nu copii, însă Faptele apocrife ale lui Petru vorbesc despre fiica sa.
Sfântul Petru, apostol al lui Hristos
În momentul chemării Sfântului Petru la apostolat, Sfântul Ioan Evanghelistul precizează că acesta s-ar fi aflat în Betania, iar fratele său, Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat, l-a prezentat Mântuitorului, în timp ce Evangheliile sinoptice (Evangheliile după Matei, Marcu, Luca) afirmă că ar fi fost în Galileea. Această neconcordanță se explică prin faptul că Sfântul Petru l-ar fi întâlnit pentru prima oară pe Mântuitor pe Valea Iordanului și mai apoi în Galileea, atunci când a avut loc chemarea lui finală la apostolat, cu ocazia pescuirii minunate de pe lacul Ghenizaret. Minunea acestei pescuiri reprezintă de fapt începutul drumului către sfințenie al celui ce va deveni din simplu pescar „pescar de oameni”, așa cum l-a numit Domnul Iisus Hristos (adică Apostol care să adune oameni pentru Împărăția Cerurilor).
Acceptând să devină Apostol al Domnului, el primește numele de „Chifa”, echivalentul lui Petru în aramaică, ceea ce înseamnă „piatră”.
Sfântul Apostol Petru era un evreu neostenit către împlinirea legii iudaice, bun cunoscător al Vechiului Testament și în special al profețiilor despre venirea lui Mesia. Înainte de a deveni apostoli, cei doi frați au fost ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul iar cuvintele pline de har ale Sfântului Ioan l-au făcut să înțeleagă pe Sfântul Petru că Hristos era Mesia Cel ce urma să vină conform prorociilor. Cu toate că Sfântul Apostol Petru era cel mai în vârstă dintre cei chemați, cel mai matur, avea intuiția unei inimi curate, tinere, care simțea profunzimea lucrării lui Dumnezeu dincolo de aparențe.
După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Apostol Petru a fost cu adevărat ceresc, fiind caracterizat printr-un dor arzător după Dumnezeu, care nu l-a părăsit toată viața. Deși Sfântul Andrei a fost primul care a afirmat că Iisus este Mesia, (Ioan, 1, 41) Sfântul Apostol Petru este cel care rostește cu mai multă tărie acest lucru, atunci când Mântuitorul i-a întrebat pe ucenici cine cred că este El: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu”. Pentru acest răspuns mult așteptat, Mântuitorul îl laudă pe Sfântul Apostol Petru, ilustrând în câteva cuvinte o imagine sumară a misiunii sale apostolice: „Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-a descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu cel din ceruri. Și Eu îți spun ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui pe dânsa. Și-ți voi da ție cheile împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ, va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Matei 16, 13-19).
Deși Apostol al Domnului, dar încă om, Sfântul Apostol Petru se leapădă de Hristos de trei ori în timpul Patimilor Sale. Primește însă iertarea pentru această lepădare, după Învierea Mântuitorului din morți, când îl întreabă dacă Îl iubește. Măcinat de greșeala sa, scufundat în pocăință, Sfântul Petru se învrednicește de atâta putere dumnezeiască, încât bolnavii se vindecau atunci când doar se atingeau de umbra sa.
Sfântul Apostol Petru, martor al celor mai importante evenimente din viața Mântuitorului
Sfântul Petru a fost de față la majoritatea evenimentelor importante din viața lui Hristos, chiar și atunci când doar un grup restrâns de ucenici a fost prezenți (Matei 9, 18-26; 17, 1-8; 26, 37).
Apostolul Petru a fost martor la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față a Domnului pe Muntele Tabor, în Grădina Ghetsimani a scos sabia să-L apere pe Mântuitor, a făcut parte din primii ucenici care au venit la mormântul Domnului după ce femeile mironosițe au vestit învierea Sa. După Înălțarea la Cer a Domnului, Sfântul Apostol Petru s-a așezat fără să fi fost ales de cineva în funcția de purtător de cuvânt al apostolilor și și-a exercitat rolul de conducător al apostolilor în numirea celui care l-a înlocuit pe Iuda (Fapte 1, 15-22); a ținut predica în ziua Cincizecimii, în urma acesteia botezându-se trei mii de persoane.
Călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Petru
Conform informațiilor privind activitatea sa misionară, Sfântul Petru a propovăduit Evanghelia Domnului în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia și Roma.
Întrucât Sfântul Pavel menționează o grupare a lui Chifa la Corint (I Corinteni 1, 12), se crede ca Petru ar fi vizitat și această cetate.
De altfel, tradiția leagă cea mai mare parte a activității sale de Antiohia și ținuturile împrejurătoare, întrucât despre el se spune că a fost episcop al acestei cetăți timp de 20 de ani, înainte de a poposi la Roma. Sfântul Petru a ajuns la Roma în timpul celei de a doua captivități a Sfântului Apostol Pavel, sau cel mai devreme după revenirea acestuia din Spania și înainte de a face călătoria de rămas bun în Asia Mica și Macedonia. Perioada episcopatului Sfântului Petru la Roma, timp de 25 de ani, aparține unei tradiții catolice din secolul al-III-lea, care îl consideră ca fiind primul Papă al Romei, și întemeietorul Papalității.
Martiriul Sfântului Apostol Petru
Trecerea la cele veșnice a avut loc la Roma, prin moarte martirică, în același timp cu Sfântul Pavel, în timpul persecuției împăratului Nero din anul 67. După propria lui dorință, fiind condamnat la moarte prin răstignire, simțind că nu este vrednic de a muri în același fel ca Mântuitorul, Sfântul Apostol Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos.
Conform „Legendei Aurea de Jacobus da Voragine”, publicată în secolul XIII, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma, de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Sfântul Apostol Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? („Încotro te îndrepți, Doamne ?”), la care Iisus i-ar fi răspuns: „Vado Romam venio iterum crucifigi” („Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat.”). Rușinat de dezamăgirea din cuvintele lui Iisus, Sfântul Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.
Sfântul Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel s-a născut într-o familie de evrei, din neamul lui Veniamin, în jurul anului 7, în Tarsul Ciliciei, primind la naștere numele de Saul.
Sfântul Pavel și-a desăvârșit educația sub îndrumarea rabinului Gamaliel, iar după studiile urmate sub îndrumarea marelui rabin, Saul devine cel mai strălucit discipol al acestuia, având calități intelectuale deosebite, dar totodată și zelul și fanatismul religios al unui fariseu. Așa se face că Saul a fost un aprig vrăjmaș al creștinilor, fiind prezent printre altele și la lapidarea Sfântului Ștefan, Întâiul-Mucenic (Fapte Apostolilor 7, 58).
Chemarea la Apostolie a Sfântului Pavel
Sfântul Apostol Pavel nu L-a întâlnit pe Mântuitorul în timpul activității Sale pământești. Sfântul Pavel, spre deosebire de Sfântul Petru, care a făcut parte din cei care au trăit alături de Mântuitorul, s-a adăugat cetei Apostolilor în chip minunat după Înălțarea Domnului la cer și Pogorârea Duhului Sfânt.
Mânat de ura sa față de creștini, în anul 33, Saul cere aprobarea marelui preot Caiafa pentru a pleca la Damasc în urmărirea și pedepsirea credincioșilor.
În „Faptele Apostolilor” este ilustrată transformarea sufletească din Saul – prigonitorul creștinilor, în Pavel – Apostolul lui Hristos: „În timp ce se afla pe cale, spre Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Și căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: «Saule, Saule, de ce Mă prigonești?» Iar el a zis: «Cine ești, Doamne?» Și Domnul a zis: «Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigonești. Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă.» Și el, tremurând și înspăimântat fiind, a zis: «Doamne, ce voiești să fac?» Iar Domnul i-a zis: «Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.» Iar bărbații, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriți, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni” (Faptele Apostolilor 9, 1-22).
Domnul Hristos i-a atras atenția lui Pavel despre faptul că atunci când el îi pedepsea pe credincioși, cei persecutați nu erau doar creștinii, ci Hristos Însuși. Pavel lovea în creștini, dar suferea Hristos. Lovea în trup și striga Capul acestuia – Hristos. Așa se face că Pavel ajunge să vorbească despre Biserica lui Hristos ca fiind un trup, al cărui Cap este El.
În urma acestei discuții emblematice, Saul este orbit de către Domnul, rămânând așa timp de mai multe zile. Găsit de Apostolul Anania în urma unei vedenii dumnezeiești, Saul își regretă cu amar faptele și căit cu adevărat, primește botezul creștinesc de la Anania însuși. La scurt timp după convertire, Saul își schimbă numele în Pavel, iar mai târziu este inclus în ceata Apostolilor. Ulterior, se retrage în Arabia unde rămâne timp de trei ani pentru a se pregăti prin rugăciune și meditație pentru noua sa chemare, dobândind „cunoașterea tainei lui Hristos” (Efeseni 3,4).
Sfântul Apostol Pavel a fost numit „Apostolul Neamurilor”, deoarece a vestit cel mai mult pe Hristos printre popoarele păgâne din acele timpuri.
Călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel
Sfântul Pavel revine la Damasc, unde propovăduiește „că Iisus este Fiul lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 9, 20). Întors în rândul evreilor și propovăduind acum în numele lui Hristos, evreii de aici complotează împotriva lui dorind să-l captureze, însă el scapă părăsind cetatea în taină și pleacă la Ierusalim, unde predică Evanghelia neevreilor, celor de alt neam. Un nou complot îl obligă să părăsească și Cetatea Sfântă, îndreptându-se către Cezarea, Siria și în cele din urmă spre Cilicia.
Martiriul Sfântului Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat la Roma, în anul 67, în timpul persecuției împăratului Nero, prin decapitare.
Faptele apocrife legate de numele Sfântului Pavel menționează locul martiriului, pe malul stâng al Tibrului, la aproximativ cinci kilometri depărtare de Roma, la Ad Aquas Salvias.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel – istoricul sărbătorii
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt pomeniți în aceeași zi datorită mai multor evenimente ce au avut loc în această dată:
- Martiriul lor care a avut loc în data de 29 iunie a anului 67 este primul eveniment important care i-a determinat pe credincioși să instituie o sărbătoare în cinstea muceniciei lor încă din secolul al II-lea;
- Mutarea moaștelor Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în locul numit „ad catacumbas”, de pe Via Appia din Roma, în data de 29 iunie 258, potrivit teologului Louis Duchesne.
La Roma, acest eveniment a fost sărbătorit încă din vremea împăratului Constantin cel Mare (secolul IV), după care a fost celebrat și în Răsărit, cu mai multă solemnitate, mai ales din secolul al VI-lea.
Cinstirea Sf Petru și Pavel este atestată în Constituțiile Apostolice (VIII, 33): „Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învățătorii voștri în Hristos și v-au învrednicit de Duhul Sfânt”.
Sursa: ”pravila.ro”
