Troparul Sfântului Apostol și Arhidiacon Ștefan – Glasul 4
Încununatu-s-a creștetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.
Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan a fost unul din primii convertiți creștini dintre evreii greci, unul din primii șapte diaconi hirotoniți de Apostoli și primul mucenic al Bisericii Creștine. Este grabnic ajutător în judecarea proceselor nedrepte scoțând la iveală adevărul. Este sărbătorit în calendarul ortodox în data de 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun.
Sfântul Ștefan era un gânditor adânc și vorbitor îndemânatic, bun psiholog, cu un sentiment religios excepțional de cald și de puternic, însuflețit, sensibil, bun la suflet și delicat cum rar întâlnești la o personalitate oricât de puternică și de complexă ar fi. Ceea ce rostea prin cuvânt, îndeplinea prin faptă.
El l-a cunoscut bine pe Mântuitorul Hristos și e de bună seamă adevărat că școala cea mai înaltă a făcut-o la picioarele lui Iisus Hristos și a continuat la școala apostolilor. Dar ceea ce îl caracteriză cu adevărat cel mai mult era că avea o credință și o râvnă atât de mari pentru lucrarea Domnului Hristos, încât Dumnezeu l-a învrednicit să săvârșească minuni și semne mari în popor.
Zelul lui în predicarea Evangheliei i-l insufla nu numai Duhul Sfânt, dar și faptul că a fost martor al Învierii Domnului, al Înălțării Sale la cer și al Pogorârii Duhului Sfânt. Ca și apostolii, el Îl predica pe Mesia Cel prezis de proroci, pe Hristos Cel înviat din morți. De aceea fariseii și conducătorii poporului evreu nu-l priveau cu ochi buni și „le părea rău că învăța poporul și vestea întru Iisus învierea morților”.(Faptele Apostolilor IV, 1-2).
La propunerea Sfinților Apostoli, Sfântul Ștefan arhidiacon, a fost ales în fruntea celor șapte diaconi, adică primul dintre diaconi. „Ștefan” în grecește înseamnă cunună. Numele acestora era: Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae.
Apărând credința cea adevărată cu privire la Mântuitorul Hristos Care s-a născut din pururea Fecioara Maria, s-a răstignit pentru păcatele întregii omeniri și s-a înălțat la ceruri și stă de-a dreapta Tatălui ceresc, acești iudei s-au hotărât să-l piardă. Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan fost acuzat fals de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu și dus în fața sinedriului – înaltul tribunal iudeu de judecată – spre a fi judecat.
Iată că, la numai o jumătate de an după sacrilegiul săvârșit față de Domnul nostru Iisus Hristos, procedura se repetă întocmai cu Sfântul Ștefan. S-au găsit desigur și de data aceasta martori mincinoși care să mintă că l-au auzit vorbind blasfemiator la adresa lui Moise, a templului lui Solomon și a lui Dumnezeu. La toate acuzațiile aduse iată-l din nou pe Caiafa întrebând: Adevărate sunt acestea care se spun împotriva ta Ștefane, ce ai de spus? În clipa aceea toți și-au îndreptat privirile spre victimă și Sfântul Evanghelist Luca – martor al evenimentului – inspirat de Duhul Sfânt, ne spune că: „cei ce ședeau în sinedriu au văzut fața lui ca o față de înger”.
Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan rostește o cuvântare lungă în care face o privire asupra poporului evreu, extrăgând din profeți adevărul că Iisus este Mesia cel prezis de ei și iudeii sunt vinovați de uciderea lui. În cuvântarea sa înlătură și anulează toate acuzațiile nedrepte aduse împotriva lui, arătând valoarea Legii și a profețiilor pe care le-a desăvârșit Stăpânul său Hristos. Dar iată că ajunge la punctul culminant al cuvântării sale. Cuvintele sale sunt flăcări vii ce înfierează cu focul adevărului lor inimile fariseilor iudei. „Voi pururea stați împotriva Duhului Sfânt, cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre proroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).
Atunci cei de față, scrâșnind din dinți, urlând, sfâșiind-și hainele de pe ei, întocmai ca și la condamnarea Mântuitorului, au strigat cât au putut: Să piară de pietre, așa cum se cade hulitorilor… Să piară!… Să piară!
Dar iată o mare minune: Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan fiind plin de Duh Sfânt și-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și a zis: „Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Ei au început să răcnească, și-au astupat urechile și toți într-un gând s-au năpustit asupra lui. L-au târât afară din cetate, și au început a-l bate cu pietre. Ei și-au dezbrăcat hainele ca să poată lovi mai cu putere și le-au pus la picioarele unui tânăr, numit Saul.
Era obiceiul ca martorii să pună mâna pe capul vinovatului și să spună: sângele acestuia să cadă asupra lor, pentru că el blasfemia numele lui Dumnezeu și ei aruncau cele mai mari pietre.
Alături de credință, inima mucenicului Ștefan a fost o văpaie de dragoste „mai mare decât moartea” pe care n-a putut-o stinge potopul de ură al mai marilor templului. Dimpotrivă, dragostea atotcuprinzătoare și atotbiruitoare, după pilda vieții Domnului (Luca XXIII, 34) – care s-a aprins din dragostea jertfei de pe Golgota – a făcut să rodească în ființa sa fructul iertării dușmanilor, în clipa când își dădea duhul.
În fața sinedriului își manifestă credința prin rugăciune căci, sub loviturile de pietre care veneau cu furie din toate părțile, el se ruga și zicea: „Doamne Iisuse primește duhul meu; și îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.” (Faptele Apostolilor VII, 59-60)
Așa se sfârșise și Mântuitorul lumii care, înainte de a-și da viața pentru mântuirea lumii, chemând pe Tatăl Său din ceruri, îi încredințează sufletul Său zicând: „Părinte, în mâinile Tale încredințez sufletul Meu”, iar când Îl batjocoreau și-L chinuiau călăii, se ruga la Tatăl Său să le ierte păcatul pe care-l săvârșeau aceștia: „Părinte Sfinte, iartă-le lor păcatul acesta că nu știu ce fac.”
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ștefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ștefan, cel care va deveni din cel mai mare prigonitor al creștinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul spre Damasc unde se ducea să prigonească creștinii de acolo, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl prigonește și atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în „vas curat și cinstit” devenind marele apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel.
Iată că Mântuitorul a făcut din el stâlpul creștinătății și propovăduitorul neînfricat al lui Hristos Cel înviat din morți. Știm că el însuși și-a săvârșit mucenicia la Roma. Iată taina cea mare, iată cum își apără Domnul Hristos Biserica și pe credincioșii Săi. Unul era răpus de loviturile pietrelor, iar altul se ridică să predice cuvântul Evangheliei cu riscul vieții sale.
Sfânta Tradiție ne spune că în timp ce mulțimea ucidea cu pietre pe Sfântul Ștefan, mai departe pe o ridicătură de pământ, stăteau și priveau dându-i putere de a suferi cu demnitate martiriul, însăși Maica Domnului însoțită de Sfântul Ioan ucenicul cel iubit al Domnului. Aceste cuvinte grăiește Sfânta Tradiție: „O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre – căci privea la patimile lui din înălțimile cerești, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământești, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic.”
Pe locul uciderii Sfântului Ștefan vor fi judecate neamurile. Pe locurile acelea vor sta Maica Domnului de-a dreapta și Sfântul Proroc Ioan Botezătorul de-a stânga Fiului lui Dumnezeu. La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ștefan pe colina de la capătul Văii Iosafat, vin și se roagă numeroși creștini din toate părțile lumii. În apropierea bisericii se află una din cele șapte porți ale cetății și care poartă numele Sfântului Ștefan indicând astfel poarta prin care a fost scos din cetate și ucis cu pietre.
În România, părticele din moaștele Sfântului Ștefan se găsesc la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Dichiu amândouă din București.
Sursă text: ”pravila.ro”
Accesează și:
– Acatistul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan – ”doxologia.ro”
