Sfânta Mironosiţă și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena este sărbătorită de Biserica ortodoxă în ziua de 22 iulie.
Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost ucenița și mironosița lui Hristos cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminția lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numește Magdal și de unde s-a numit și Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, și din tinerețe ori după judecățile neajunse ale lui Dumnezeu – ca să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum însuși zice despre orbul din naștere –, ori prin îngăduința dumnezeiască spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită și supărată de șapte duhuri necurate.
Și auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umblând în vremea aceea prin cetățile și satele Galileii, tămăduia toate bolile și neputințele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înșii, propovăduia Evanghelia împărăției cerului și cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul și s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiți. Căci a căutat spre dânsa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaște toate mai înainte de facerea lor, și a gonit dintr-însa pe acei șapte diavoli muncitori cumpliți, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar și cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoștinței adevărului, ca să cunoască că El este Mesia Cel așteptat și să creadă într-însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.
De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniță și următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce și până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturisește despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau și femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era și Maria Magdalena.
Căci această sfântă mironosiță mai mult decât toate petrecea nedezlipită de Hristos și de Preacurata Lui Maică. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai întâi decât pe celelalte, ca pe o mai iubitoare de Hristos și de Maica Lui și ca pe o mai osârdnică slujitoare Maicii Făcătorului său de bine și Mântuitorului nostru. Căci și în vremea răstignirii Lui, ea stătea lângă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu și împreună cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos. Pe de o parte plângea și se tânguia cu amar pentru Dânsul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fără de prihană, care plângea și se jelea fără de mângâiere, ca o Maică pentru preaiubitul ei Fiu, căci sufletul ei era pătruns de sabia de care spusese bătrânul Simeon mai înainte, și fiind slăbită cu totul de durerea inimii, Sfânta Maria Magdalena o mângâia și o sprijinea pe cât îi era cu putință, împreună cu celelalte, făcând toate pentru ușurarea supărării ei.
Și după ce s-au dus toți răstignitorii și Hristos Și-a dat sufletul, au venit Iosif din Arimateea cu Nicodim și au luat trupul lui Iisus de pe cruce; iar Maria Magdalena, căzând împreună cu Preacurata Lui Maică și cu celelalte, au sărutat sfântul și îndumnezeitul Lui trup și L-au petrecut până la mormânt. Iar după ce L-au pus în mormânt, prăvălind piatra pe ușa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif și cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lângă mormânt, după cum zice Sfântul Matei Evanghelistul: Erau Maria Magdalena și cealaltă Mărie, adică Născătoarea de Dumnezeu, șezând în preajma mormântului.
Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, și, după porunca Legii Vechi, se cădea să se odihnească fiecare după lucrul său, s-au dus și ele să se odihnească în casa lor. Deci sâmbătă s-au odihnit, după poruncă, după cum zice Sfântul Luca Evanghelistul. Iar după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâia a săptămânii, după cum scrie Sfântul Matei Evanghelistul, care istorisește cea dintâi mergere a femeilor la mormânt, a venit Maria Magdalena și cealaltă Mărie, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să vadă mormântul; pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decât toți, n-a putut să rabde până ce se vor pregăti și celelalte mironosițe, ci, aflând pe Maria Magdalena împreună alergătoare și întocmai ca dânsa cu sârguința, cu durerea și dorința – căci era prea sârguitoare această femeie, pentru aceea se pomenește de toți cei patru evangheliști a venit îndată după miezul nopții la mormânt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormântul. Aceasta este cea dintâi ducere a cinstitelor și sfintelor femei la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istorisește Sfântul Matei Evanghelistul.
Și apropiindu-se ele de mormânt, iată s-a făcut îndată cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a răsturnat piatra de pe mormânt și a stat deasupra ei. Iar Domnul era înviat atunci, căci evanghelistul n-a zis că după ce s-a răsturnat piatra, atunci a ieșit Mântuitorul din mormânt, ci cum că îngerul a răsturnat piatra și a șezut deasupra ei. Căci Domnul, strălucind trupul Său cu nestricăciune, ca un Dumnezeu, a ieșit din mormânt când piatra era pusă deasupra, precum și în seara aceleiași Duminici, ușile fiind încuiate, a intrat la ucenicii Săi. Și era chipul lui ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada și de frica lui s-au cutremurat străjerii și s-au făcut ca niște morți. Și răspunzând îngerul, a zis către femei: „Nu vă temeți, știu că pe Iisus Cel răstignit II căutați. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut Domnul- și, degrab mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți”.
Deci aceste două femei, adică Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu și Maria Magdalena, ducându-se de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare, ca să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dânsele îngerul, le-a întâmpinat însuși Dumnezeu, Cuvântul cel întrupat, și le-a zis: „Bucurați-vă!”. Iar ele, căzând, s-au închinat Lui și, cuprinzându-I picioarele, le-au sărutat. Iar Domnul nu le-a certat când s-au atins de Dânsul, căci II vedeau întâi; ci, dimpotrivă, le-a îmbărbătat și le-a făcut fără de temere, zicând: „Nu vă temeți, ci duceți-vă și spuneți fraților Mei să se ducă în Galileea; acolo Mă vor vedea”. Iar ele, ducându-se la ucenici, le-au vestit lor și tuturor celor ce erau împreună cu ei, cuvintele îngerului și ale Domnului, și cum că L-au văzut pe El. Și nu numai aceasta, ci și picioarele Lui le-au cuprins.
Iar Maria Magdalena, crezând mai mult apostolilor, decât celor văzute și pipăite de ea însăși, era oarecum mică la credință întru sine; și neîncrezându-se unei vederi, ci socotind că i s-a nălucit, a luat cu ea pe Ioana, pe altă Marie și pe alte femei și iarăși s-a dus cu aromate la mormânt, în aceeași noapte, fiind încă dimineață, mult mai înainte de a se lumina de ziuă; și a intrat în mormânt cu celé ce erau cu ea, căci piatra era acum răsturnată. Dar trupul Domnului nu l-au aflat și nedumerindu-se ele în sinea lor, le-au stat înainte doi bărbați, care erau sfinți îngeri, îmbrăcați în haine albe fulgerând. Iar ele temându-se de acea vedere, îngerii au zis către ele cu certare: „Ce căutați pe Cel viu cu cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat!”.
Apoi plecând și acești bărbați și femeile împreună cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci Maria Magdalena pentru a doua oară văzuse mormântul, iar celelalte o dată, dar cuvintele lor s-au arătat înaintea ucenicilor ca o bârfeală și nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfântul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormânt.
Duhul Măriei Magdalena ardea, căci ucenicii n-au crezut-o nici pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bârfeală cuvintele lor. Pentru aceea, sculându-se singură, acum fiind dimineață, s-a dus la mormânt pentru a treia oară și a văzut piatra răsturnată de pe ușa mormântului. Deci a alergat la Simon Petru și la Ioan. Gândind în sine acestea: „Dacă le voi spune lor că a înviat Hristos, iarăși voi ridica strigare împotriva mea că sunt îndrăcită; căci dacă n-am fost crezută împreună cu celelalte femei, când le-am vestit învierea lui Hristos, cum voi fi crezută acum singură? Deci știu ce voi face. Voi grăi celor mai mari și mai fierbinți cu dragostea către Hristos, adică lui Petru și lui Ioan. Insă și aceștia au auzit mai înainte de învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar din multa necredință și pentru mărimea minunii, se află ca și cum n-ar fi auzit nimic. Deci cum îi voi deștepta pe ei, ca măcar să meargă la mormânt și să vadă lucrul ce s-a făcut? Am aflat ce voi face. Nu le voi spune lor că a înviat Domnul, căci atunci voi cădea iarăși în cele de mai înainte, ci le voi spune o veste vrednică de crezut”. Așadar, Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru și la Ioan și le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus”. Ca și cum ar fi zis astfel: „Ascultați-mă pe mine, robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morți, ori nu; nu știu să vă spun vouă; dar una vă zic cu adevărat, că trupul Lui nu mai este în mormânt. Pentru aceea sunteți datori a vă sârgui ca să cunoaștem cine este acela care L-a luat pe El și unde L-a pus”.
Deci s-au pornit acești doi ucenici la mormânt, dar le-a urmat lor și această minunată femeie. Apoi au intrat amândoi ucenicii în mormânt și au văzut giulgiurile zăcând singure și mahrama, cu care era înfășurat capul Lui, era învăluită singură deosebi, iar trupul Lui nicăieri. Deci atunci au văzut și au crezut. Ce au crezut? „Că au luat pe Domnul din mormânt”, precum le-a spus Maria Magdalena. Și s-au întors ucenicii la ai lor, necrezând nimic despre înviere. Și prin necredința lor au aruncat în oarecare îndoială și pe Maria, care se făcuse atât de credincioasă, după ce văzuse și auzise atâtea. Deci ea, din multa evlavie, socotea în sine acestea: „Până acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, până când apostolii nu au văzut mormântul și de aceea nu credeau în Învierea Domnului. Iar acum, după ce au văzut că trupul Domnului nu este în mormânt, socotesc tot la fel, adică că l-a furat cineva. Deci este arătat că eu, fiind femeie, am năluciri și nu aud și nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbați luminați de la Dumnezeu, rămân nerătăciți și nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile”.
Deci Maria Magdalena, având în mintea sa această socoteală, a rămas plângând lângă mormânt și, după ce s-au dus Petru și Ioan, s-a aplecat iar în mormânt și a văzut doi îngeri îmbrăcați în veșminte albe. Iar aceia au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?”. Ea a răspuns: „Au luat pe Domnul și nu știu unde L-au pus”. Apoi, venind acolo Domnul și văzându-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Iar ea, văzând că îngerii s-au sculat, și sfiindu-se de dânșii, s-a întors înapoi și, văzând pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios și nu se arăta decât numai acelora cărora voia, atunci când voia să se arate.
Și fiind întrebată de Domnul: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?”, a răspuns asemenea ca și către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormântul. Deci a zis către Dânsul: „Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu îl voi lua!”.
Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, văzând inima ei, a strigat către dânsa cu glasul Său cel obișnuit, ca să-L cunoască: „Mărie!”. Iar ea, cunoscându-i glasul acum, că a doua oară i s-a arătat ei, a căzut la picioarele Lui, ca și la mergerea cea dintâi; dar Domnul nu a primit-o cu aceeași bucurie, ca atunci, ci a îndepărtat-o de la El, zicând: „Nu te atinge de mine!”. Deci mai întâi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele și preacuratele Lui picioare; și nici un cuvânt ca acesta n-au auzit de la Dânsul. Vezi că, într-adevăr, pentru că nu a crezut a îndepărtat-o Mântuitorul, zicându-i: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu!”
Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credință și îi deștepta mintea, aducându-i aminte de Părintele Cel ceresc și încredințând-o să nu-L socotească pe El a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morți, ci și Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevărat al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Și a zis: „Du-te și spune fraților Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru!” Acestea auzindu-le și văzându-le Maria Magdalena, s-a dus la ucenicii Lui și nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormânt; ci a venit cu multă încredințare și îndrăzneală, spunând că a văzut pe Domnul și că i-a spus acele cuvinte. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormântul Domnului, pe care a scris-o Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu și care s-a făcut foarte de dimineață, fiind încă întuneric.
Sfânta Maria Magdalena, ucenița cea adevărată și osârduitoarea lui Hristos, a slujit Mântuitorului cu astfel de dragoste și cu astfel de sârguință și mai înainte de patimi. Apoi ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte văzând pe Domnul său spânzurat pe Cruce atâta vreme, încât putea cineva cu înlesnire să-I numere toate oasele, având capul rănit de spini, fața fără chip, mâinile și picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu sulița și tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzând pe Preacurata Lui Maică și sprijinind-o și mângâind-o, atunci când se tânguia cu amar și leșina de durerea inimii.
Așa a fost de sârguitoare pentru adeverirea învierii lui Hristos, încât numai ea a mers de patru ori la mormântul Lui și, după a patra întoarcere de la Mormânt, a rămas lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascălului și a Binefăcătorului ei, ci ca unei Maici a însuși Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor. Iar după înălțarea Lui la ceruri, a ieșit și ea, ca un apostol, la propovăduire și, străbătând prin multe țări, a binevestit pe Hristos tuturor păgânilor. Deci pe mulți i-a adus la cunoștința de Dumnezeu, ca și Sfinții Apostoli; apoi a mers la Roma și a stat și înaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochi și, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Insui, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat și împotriva arhiereilor și i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea și cumplită moarte. După aceasta, ea a plecat din Roma și s-a dus în Efes, la Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostolește la mântuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul și a fost îngropată de către Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu, la intrarea peșterii întru care au adormit cei șapte sfinți tineri mai pe urmă.
Iar mai târziu, împărățind peste greci preaînțeleptul Leon, a adus de acolo în Constantinopol cinstitele moaște ale Sfintei Maria Magdalena și le-a pus în mănăstirea Sfântului Lazăr, pe care o zidise el. Acolo se săvârșea prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Preasfântul și de viață Făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Laudă la Sfânta Mironosiță Maria Magdalena
„Maria! Dulce nume, lauda mironosițelor și a lumii întregi, statuia însuflețită a propovăduirii apostolice, modelul dumnezeieștii iubiri și strădanii și blândeți și a vieții liniștite, bucură‐te, desfătează‐te, veselește‐te și iarăși bucură‐te… Pentru aceea te rugăm cu multă evlavie, pomenește‐ne și pe noi, smeriții tăi rugători, și fii mijlocitoare către Domnul, ca, trăind vremea pribegiei noastre liniștit și senin, să‐L aflăm pe Judecătorul blând și binevoitor în ziua înfricoșată a răsplătirii.”
Sfintele Moaște ale Mariei Magdalena
La Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos se păstrează cu mare evlavie mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena.
Părți din moaştele Sfintei Maria Magdalena se păstrează şi în alte mănăstiri din Sfântul Munte Athos. Talpa stângă se află la Sfânta Mănăstire Esfigmenu. Mici fragmente există în Sfintele Mănăstiri: Vatoped, Dionisie, Dochiariu, Zografu, Xenofont, Sfântul Pavel şi Sfântul Pantelimon. Fragmente din moaştele ei sunt păstrate, în afară de Sfântul Munte Athos, şi la alte câteva mănăstiri de pe teritoriul grecesc. Părţi din mâna ei dreaptă se păstrează în Sfânta Biserică a Învierii din Ierusalim şi la Muzeul din Sofia (Bulgaria).
În București, la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”, „Sfântul Ioan Casian” și „Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, în patrimoniul sacru al bisericii se păstrează din anul 2017, într-o raclă confecționată la Atelierele Patriarhiei Române, un fragment din moaștele sfintei ocrotitoare aduse din Grecia.
Surse text:
– Viața Sfintei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena – ”doxologia.ro”
– Laudă la Sfânta Mironosiță Maria Magdalena – ”doxologia.ro”
Accesează și:
– Acatistul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena – ”doxologia.ro”
– Rugăciune către Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena – ”doxologia.ro”
– Paraclisul Sfintelor slăvitelor femei Mironosițe – ”doxologia.ro”
– Canon de rugăciune către Sfânta Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena – ”doxologia.ro”
– Mâna Sfintei Maria Magdalena este caldă și vie – ”doxologia.ro”
